ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 februarie 2012, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, contestație împotriva Deciziei de nr. 2875/5.01.2004 emisă de CJP Călărași prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin Sentința civilă nr. 3776 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă și pe fond, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași și a anulat hotărârea prin care cererea reclamantului a fost respinsă, obligând pârâta să-i recunoască drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi și prin Decizia nr. 7299 din 15 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de recurs a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.02.2014, sub nr. x/2/2012*.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2260 din 3 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului A..

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul, prin mandatar B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamant și a casat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 2875 din 5 ianuarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii Călărași, a constatat calitatea reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 17 iunie 1942 - 6 martie 1945, și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, urmând ca drepturile să-i fie acordate reclamantului începând cu luna decembrie 2002.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant se confirmă.

Nu au fost reține susținerile intimatei-pârâte cum că "reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.

Or, în cazul de față, reclamantul a fost nevoit să suporte, alături de părinții săi, privațiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.

Pe de altă parte, s-a constatat că declarațiile autentice ale martorilor C., D. și E., precum și înscrisurile existente la dosarul instanței de fond și al instanței de recurs, dovedesc faptul că recurentul-reclamant este născut din părinți strămutați, la data de 17.06.1942.

Prin urmare, interpretarea corectă a textului de lege aplicabil în speță, nu poate să fie decât în sensul că, atât obiectul cât și scopul Legii nr. 189/2000, îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Or, în cazul de față, toate înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în susținerea cererii de recurs, atestă calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în această materie, efectele strămutării și ale persecuției etnice suferite de părinți, se răsfrâng și asupra copiilor acestora născuți în perioada cât legea produce efecte.

II. Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2307 din 4 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare pârâta Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi Călărași, întemeiată pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune pe care a invocat-o, a fost respinsă în mod nelegal, având în vedere că reclamantul a formulat contestația la data de 10 februarie 2012, iar hotărârea contestată a fost emisă și comunicată în anul 2004.

A mai susținut că în cauză s-au pronunțat două hotărâri contradictorii, în sensul că în primul ciclu procesual acțiunea a fost admisă, iar după casarea sentinței atacate, acțiunea a fost respinsă. Ulterior, urmare a recursului declarat de reclamant, acțiunea a fost admisă.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează contestația în anulare, reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Prin această cale de atac se urmărește astfel, repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Dispozițiile legale menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunțate, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.

În cauză, deși formal, contestatoarea și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Astfel, din conținutul contestației în anulare, rezultă că se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului "res judicata", a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi Călărași împotriva Deciziei nr. 2307 din 4 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2016.

Procesat de GGC - GV