ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2015

Decizia nr. 2307/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 februarie 2012, sub nr. dosar x/2/2012, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, contestație împotriva Deciziei de respingere nr. 2875 din 05 ianuarie 2004 emisă de C.J.P. Călărași de neacordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin Sentința civilă nr. 3776 din 05 iunie 2012, Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantului și a anulat hotărârea prin care cererea reclamantului a fost respinsă și a obligat intimata să recunoască drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, pe fondul pricinii Curtea a constatat că reclamantul, s-a născut înăuntrul intervalului 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, precizat de Legea nr. 189/2000, pe teritoriul României, din părinți care au fost strămutați în octombrie 1941, de pe teritoriul cedat statului bulgar.

În aceste condiții reclamantul a suportat toate dezavantajele și privațiunile stării de strămutat, impunându-se acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Pensii Călărași, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia civilă nr. 7299 pronunțată la 15 noiembrie 2013, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de pârâtă și a casat sentința trimițând cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

La pronunțarea acestei hotărâri instanța de recurs a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că la rejudecarea cauzei urmează a se proceda la suplimentarea probatoriului.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 februarie 2014 sub nr. dosar. x/2/2012*.

Prin Sentința nr. 2260 din 3 septembrie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului A.

În fond după casare, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nicio diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Instanța, procedând la valorificarea tuturor apărărilor și susținerilor părților, și, totodată la suplimentarea probatoriului cu încă un martor, respectiv la audierea nemijlocită a martorilor ale căror declarații sunt depuse la dosar în fața instanței de fond, în vederea clarificării aspectelor concrete și a împrejurărilor menționate în declarații cu referire la dispozițiile speciale ale Legii nr. 189/2000, a concluzionat că nu au fost aduse documente noi în favoarea reclamantului și nu au fost depuse documente oficiale în acest scop.

Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A.

Recursul este fondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Din coroborarea tuturor probatoriilor administrate, reiese că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant se confirmă.

Nu se pot reține susținerile intimatei-pârâte cum că "reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.

Or, în cazul de față reclamantul a fost nevoită să suporte alături de părinții săi privațiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta.

Pe de altă parte, declarațiile autentice ale martorilor B., C. și D. precum și înscrisurile existente la dosarul instanței de fond și al acestei instanțe, dovedesc faptul că, reclamantul-recurent este născut din părinți strămutați, la data de 17 iunie 1942.

Prin urmare, interpretarea corectă a textului de lege aplicabil în speță, nu poate să fie decât în sensul că atât obiectul cât și scopul Legii nr. 189/2000 îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Or, în cazul de față, toate înscrisurile depuse de recurentul-reclamant în susținerea cererii de recurs, atestă calitatea acestuia de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în această materie, efectele strămutării și ale persecuției etnice suferite de părinți se răsfrâng și asupra copiilor acestora născuți în perioada cât legea produce efecte.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, se va anula Hotărârea nr. 2875 din 5 ianuarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii Călărași cu consecința obligării acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 17 iunie 1942 - 6 martie 1945 începând cu luna decembrie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. prin mandatar E. împotriva Sentinței nr. 2260 din 3 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea.

Anulează Hotărârea nr. 2875 din 5 ianuarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii Călărași.

Constată calitatea reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 17 iunie 1942 - 6 martie 1945.

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, urmând ca drepturile să-i fie acordate reclamantului începând cu luna decembrie 2002.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN