ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3308/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta Ș.S., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Călărași - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a solicitat

anularea Hotărârii nr. 5184 din data de 1 iunie 2011, emisă de pârâtă, și

stabilirea drepturilor patrimoniale ce i se cuvin, începând cu data de 1 mai

2011, data depunerii cererii.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a avut statutul de refugiată, în condițiile în

care localitatea în care locuia - com. Mărgău, județul Cluj - era localitate de

frontieră, vecină cu alte localității arondate Statului Ungar, între acele

localități existând lupte armate, fiind astfel nevoită, alături de alte

persoane, să se refugieze în localitatea Scrind-Frăsinet, județul Cluj.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta

nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât s-a

născut în anul 1924 în localitatea Mărgău, jud. Cluj și nu a făcut dovada

persecuției etnice.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

5079 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea

formulată de reclamanta Ș., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Călărași - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a dispus

anularea Hotărârii nr. 5184 din 1 iunie 2011, emisă de pârâtă, și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 1 mai 2011.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că hotărârea adoptată de pârâtă

este nelegală, având în vedere disp. art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

potrivit cărora beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive

etnice dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că reclamanta s-a născut la data de 2

septembrie 1924 în comuna Mărgău, județul Cluj, iar potrivit adeverinței din 15

februarie 2011, emisă de Primăria Comunei Mărgău, în perioada anilor 1940 -

1944, localitatea Mărgău era localitate de frontieră, vecină cu localitatea

Sâncraiu, cedată Ungariei și, în aceste condiții, locuitorii din Mărgău s-au

refugiat în diferite locații din România.

De asemenea, prima

instanță a constatat că din declarațiile autentificate ale numitelor C.S. și

B.F. rezultă că, urmare a Dictatului de la Viena, reclamanta a fost refugiată

împreună cu familia sa în perioada octombrie 1940 - februarie 1945 din

localitatea Mărgău, jud. Cluj, unde avea domiciliul său, în localitatea

Scrind-Frăsinet, jud. Cluj, după care s-a întors în localitatea de domiciliu,

în aceeași perioadă și pe același traseu fiind refugiați și numitele C.S. și

B.F.

Având în vedere că

pentru aceste două persoane, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din

cadrul Casei de Pensii a Municipiului București a emis hotărâri prin care s-a

stabilit calitatea acestora de beneficiari ai Legii nr. 189/2000 pentru

perioada octombrie 1940 - februarie 1945, judecătorul fondului a apreciat că

din probatoriul administrat în cauză reiese fără putință de tăgadă că situația

prezentată de către reclamantă este reală.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs Casa Județeană de

Pensii Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a admis cererea reclamantei, deși din

documentația depusă la dosar nu rezultă că aceasta ar fi suferit persecuții

etnice, fiind născută în anul 1924 în satul Mărgău, județul Cluj.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

"beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum

urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate".

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus-menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nicio diferențiere de tratament între persoanele care

au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au

fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Solicitantul

acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să

facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori (alin. (2)).

Înalta Curte constată

că, în speță, intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană strămutată

prin intermediul probei cu înscrisuri și declarații autentificate ale numitelor

C.S. și B.F.

Or, înscrisurile și

declarațiile autentificate ale martorilor pe care instanța de fond le invocă în

motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și

pertinente.

Astfel, în cauză, s-a

administrat proba cu înscrisuri, respectiv adeverința din 15 februarie 2011

emisă de Primăria Comunei Mărgău, prin care se atestă că această localitate a

fost o localitate de frontieră, iar locuitorii acesteia au fost nevoiți să

retragă în munții și satele învecinate, precum și declarații autentificate date

pe propria răspundere de C.S. și B.F., din care rezultă că în aceeași perioadă

și pe același traseu cu ele, s-a refugiat și reclamanta.

Prin urmare, fiind

evident refugiul intimatei-reclamantă, Înalta Curte apreciază că în mod just

prima instanță a admis acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se

în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

reclamanta-intimată este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate

de acest act normativ.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva Sentinței civile nr.

5079 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ