ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 1469 din 23 martie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Călărași - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea

din 19 octombrie 2009 și a obligat pârâta la emiterea unei hotărâri de încadrare

a reclamantului în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu

02 octombrie 2009.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

de apel a reținut că dispozițiile actului de reparație sunt aplicabile atât în cazul

persoanelor care au suferit nemijlocit persecuțiile din motive etnice, dar și celor

care, pentru aceleași motive și în aceeași perioadă, au resimțit persecuțiile în

mod indirect.

În cazul reclamantului, născut în anul

1943, ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați, acesta a avut de suferit

aceleași consecințe negative ca și părinții săi, motiv pentru care este îndreptățit

să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.

Călărași

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, neîncadrat în drept,

formulând critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304

pct. 9 și în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă

a susținut, în esență, că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât la data strămutării părinților

săi din localitatea Durostor, în localitatea Cataloi, jud. Tulcea, acesta nu era

născut și nici conceput, astfel că nu poate dovedi persecuția etnică, nefiind strămutat

în altă localitate decât cea de domiciliu.

Recurenta a susținut că numai persoanele

născute, inclusiv cele concepute la data strămutării pot beneficia de drepturile

stabilite de lege, nu și copii concepuți după strămutare, cum este cazul intimatului-reclamant

care s-a născut la data de 26 noiembrie 1943, ulterior strămutării părinților săi.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că susținerile recurentei

nu au temei legal și reprezintă o interpretare proprie. A fost invocată Decizia

nr. 558 din 25 octombrie 2005 a Curții Constituționale, dar și practica instanței

supreme, care s-a pronunțat în mai multe decizii de speță, în sensul că, prejudiciile

suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de copiii minori, ceea

ce înseamnă că și acestora trebuie să li se aplice un tratament juridic similar.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Reclamantul G.R. a investit instanța de

contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii din

19 octombrie 2009 emisă de pârâta Casa de Pensii Călărași, cu consecința emiterii

unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000 și acordarea drepturilor cuvenite.

Analizând ansamblul probator administrat

în cauză dar și dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, prima instanță a ajuns la concluzia că reclamantul, născut ulterior

datei la care părinții săi au fost strămutați, a suferit aceleași consecințe negative

ca și aceștia, fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea

nr. 189/2000.

Această concluzie este împărtășită și de

instanța de recurs.

În esență, recurenta-pârâtă nu contestă

strămutarea părinților reclamantului, ci susține că reclamantul nu are calitatea

de persoană strămutată, fiind născut după strămutarea părinților.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea

nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 cetățeanul român care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 martie 1940 până la 06 martie

1945 a suferit persecuții din motive etnice, între aceste persecuții fiind enumerată

la lit. c) strămutarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu.

Art. 2 din Norma de aplicare a O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002 definește persoana strămutată în altă

localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul

unui schimb de populație ca urmare unui tratat bilateral, respectiv Tratatul de

la Craiova din 1940.

Din interpretarea dispozițiilor menționate

rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetățeni

români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice,

dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 06 septembrie 1940-06

martie 1945.

Aceasta, deoarece consecințele persecuției

au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii

unor astfel de persoane născuți în perioada de refugiu, când îngrădirea libertății

părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.

Or, tocmai această îngrădire este compensată

prin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că nu pot fi excluși de

la beneficiul ei copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții

ca și părinții lor la care aveau în mod legal domiciliul.

Odată dovedită situația de refugiați a

părinților săi, intimatul-reclamant a dobândit același statut.

A admite teza recurentei-pârâte ar însemna

acceptarea unui tratament discriminatoriu pentru intimatul-reclamant aflat în aceeași

situație cu cea a părinților săi și, totodată, ar fi în dezacord cu practica unitară

a instanței supreme, care a stabilit că prejudiciile suferite de părinți urmare

strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică și similitudinea

de regim juridic aplicabil.

Pentru aceste considerente, având în vedere

că intimatul-reclamantul a făcut dovada prin probele administrate că părinții săi

au fost strămutați din Bulgaria, el fiind născut în perioada de refugiu, Înalta

Curte apreciază că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ,

soluția primei instanțe în acest sens fiind temeinică și legală.

l. Temeiul legal al soluției adoptate în

recurs

Având în vedere toate considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta Casa Județeană de Pensii Călărași va fi obligată să suporte cheltuielile

de judecată făcute de intimatul-reclamant, respectiv onorariu de avocat, întrucât

este în culpă procesuală, fiind „căzut în pretenții”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Călărași împotriva sentinței nr. 1469 din 23 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii

Călărași la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

mai 2011.