ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1469 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, a anulat hotărârea din 19 octombrie 2009 și a obligat pârâta la emiterea unei hotărâri de încadrare a reclamantului în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 02 octombrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că dispozițiile actului de reparație sunt aplicabile atât în cazul persoanelor care au suferit nemijlocit persecuțiile din motive etnice, dar și celor care, pentru aceleași motive și în aceeași perioadă, au resimțit persecuțiile în mod indirect.

În cazul reclamantului, născut în anul 1943, ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați, acesta a avut de suferit aceleași consecințe negative ca și părinții săi, motiv pentru care este îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000. 2. Recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Călărași Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, neîncadrat în drept, formulând critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 și în dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât la data strămutării părinților săi din localitatea Durostor, în localitatea Cataloi, jud. Tulcea, acesta nu era născut și nici conceput, astfel că nu poate dovedi persecuția etnică, nefiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu. Recurenta a susținut că numai persoanele născute, inclusiv cele concepute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, nu și copii concepuți după strămutare, cum este cazul intimatului-reclamant care s-a născut la data de 26 noiembrie 1943, ulterior strămutării părinților săi. 3. Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că susținerile recurentei nu au temei legal și reprezintă o interpretare proprie.

A fost invocată Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005 a Curții Constituționale, dar și practica instanței supreme, care s-a pronunțat în mai multe decizii de speță, în sensul că, prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de copiii minori, ceea ce înseamnă că și acestora trebuie să li se aplice un tratament juridic similar. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul G.R.

a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii din 19 octombrie 2009 emisă de pârâta Casa de Pensii Călărași, cu consecința emiterii unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și acordarea drepturilor cuvenite. Analizând ansamblul probator administrat în cauză dar și dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a ajuns la concluzia că reclamantul, născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați, a suferit aceleași consecințe negative ca și aceștia, fiind îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs. În esență, recurenta-pârâtă nu contestă strămutarea părinților reclamantului, ci susține că reclamantul nu are calitatea de persoană strămutată, fiind născut după strămutarea părinților. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 cetățeanul român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 martie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, între aceste persecuții fiind enumerată la lit. c) strămutarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Art. 2 din Norma de aplicare a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G.

nr. 127/2002 definește persoana strămutată în altă localitate, fiind incluse în această categorie și persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare unui tratat bilateral, respectiv Tratatul de la Craiova din 1940. Din interpretarea dispozițiilor menționate rezultă că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 nu numai persoanele, cetățeni români, care au suferit în mod direct de pe urma persecuțiilor din motive etnice, dar și copiii născuți în perioada prevăzută de lege, respectiv 06 septembrie 1940-06 martie 1945. Aceasta, deoarece consecințele persecuției au fost resimțite nu numai de persoanele strămutate în mod efectiv, ci și de copiii unor astfel de persoane născuți în perioada de refugiu, când îngrădirea libertății părinților s-a răsfrânt în mod implicit și asupra libertății copiilor lor.

Or, tocmai această îngrădire este compensată prin drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel că nu pot fi excluși de la beneficiul ei copiii celor strămutați care au suferit și ei aceleași interdicții ca și părinții lor la care aveau în mod legal domiciliul. Odată dovedită situația de refugiați a părinților săi, intimatul-reclamant a dobândit același statut. A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu pentru intimatul-reclamant aflat în aceeași situație cu cea a părinților săi și, totodată, ar fi în dezacord cu practica unitară a instanței supreme, care a stabilit că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică și similitudinea de regim juridic aplicabil.

Pentru aceste considerente, având în vedere că intimatul-reclamantul a făcut dovada prin probele administrate că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria, el fiind născut în perioada de refugiu, Înalta Curte apreciază că acesta beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, soluția primei instanțe în acest sens fiind temeinică și legală. l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta Casa Județeană de Pensii Călărași va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată făcute de intimatul-reclamant, respectiv onorariu de avocat, întrucât este în culpă procesuală, fiind „căzut în pretenții”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței nr. 1469 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii Călărași la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2011.