ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5574/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul L.C. a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 4991, emisă la data de 10 septembrie 2009 de pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și admiterea cererii prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiar al legii sus-menționate. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu motivarea că, „fiind născut la data de 29 ianuarie 1943 în loc.

Gârlița, jud. Constanța, nu se încadrează în perioada de strămutare a părinților săi și nu face dovada persecuției etnice”. A mai arătat reclamantul că din actele dosarului rezultă că se încadrează în perioada prevăzută de lege și că familia sa a suferit persecuții pe motive etnice. Prin sentința civilă nr. 1072 din 02 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea; a anulat hotărârea nr. 4991 din 10 septembrie 2009, emisă de pârâtă; a obligat pârâta să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 ianuarie 1943-06 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea; a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin hotărârea nr. 4991 din 10 septembrie 2009, pârâta, prin comisia specializată, a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu se încadrează în perioada de strămutare a părinților și nu face dovada persecuției etnice. S-a arătat că, așa cum rezultă din certificatul de naștere, depus în copie la dosar, reclamantul s-a născut la data de 29 ianuarie 1943, înlăuntrul termenului prevăzut de textul citat, astfel că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, contrar concluziilor autorității pârâte.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este nelegală, instanța a admis acțiunea, a anulat actul atacat și a obligat pârâta să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 29 ianuarie 1943-06 martie 1945, începând cu data de 1 a lunii următoare a celei în care s-a depus cererea. În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant, sumă reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că numai persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite de lege, inclusiv concepute, întrucât conceput se consideră că există, iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu.

Per a contrario, nu pot beneficia de prevederile legii copiii concepuți după strămutare. Recurenta arată că intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât nu s-a născut nici în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu și nu a fost concepută înainte sau în timpul strămutării, ci a fost născută după strămutarea părinților în acea localitate. Recurenta apreciază că din documentația depusă la dosar (situația de avere imobilă rurală, certificat naștere) reiese că părinții contestatorului au fost strămutați din județul Durostor, că intimatul-reclamant s-a născut la data de 29 ianuarie 1943 în localitatea Gârlița, jud. Constanța, și nu dovedește persecuția etnică, nefiind strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât atunci când au fost strămutați părinții, nu era născut și nici conceput.

Se apreciază că respectând prevederile Legii nr. 189/2000, cu completările și modificările ulterioare, Casa Județeană de Pensii Călărași, în mod corect și legal, a respins cererea formulată de intimatul-reclamant. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, aflându-se astfel în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nicio diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, respectiv la data de 29 ianuarie 1943, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași împotriva sentinței civile nr. 1072 din 02 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.