ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. 3248/2005, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11333/9875 din 19 martie 2004 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea formulată în baza Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în noiembrie 1943, din cauza înaintării trupelor sovietice spre granițele României, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu familia sa, în Făgăraș și, ulterior, la Sighișoara, fără a mai reveni în Basarabia.

A mai susținut reclamantul, că prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții etnice în mod direct, cât și acelea care au suferit persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, el născându-se la data de 7 aprilie 1943, chiar în perioada în care persecuția etnică era recunoscută prin lege.

Prin sentința civilă nr. 1465 din 14 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 4529/2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născută la data strămutării.

În baza probelor administrate în cauză, Curtea de Apel București, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada refugiului său. Prin decizia nr. 2689 din 20 aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței nr. 1465 din 14 iunie 2004, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriului în ceea ce privește motivul refugiului reclamantului.

În urma rejudecării, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 18 aprilie 2006. A obligat pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa (mama și fratele), s-a refugiat în România, la Făgăraș și apoi la Sighișoara.

A mai reținut prima instanță, că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 au fost recunoscute pentru mama și fratele reclamantului, pentru perioada în care se născuse și reclamantul, împărtășind același statut de refugiat cu ceilalți membrii ai familiei. A concluzionat Curtea de Apel București că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, prin persoană persecutată din motive etnice se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul din motive etnice, în această situație fiind și cei refugiați din Ardealul de Nord și Basarabia, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate în scris, recurenta-pârâtă a susținut următoarele: 1. În mod greșit, instanța de fond a considerat că reclamantul a dovedit persecuția etnică, având în vedere că acesta nu a depus nici un act oficial din care să rezulte că schimbarea de domiciliu a avut drept cauză motive de persecuție etnică. Se susține că în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina s-au aflat sub administrație românească, deși aparțineau U.R.S.S., astfel încât reclamantul nu putea să fie persecutat de autoritățile române.

2. În mod neîntemeiat, instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, față de aspectul că prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, asistența judiciară nefiind obligatorie. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, Curtea apreciază că acesta nu este susținut de dispozițiile legale aplicabile în materie și nici de probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și cei care s-au refugiat din cauza înaintării frontului sovietic. Astfel, din tabelul nominal al locuitorilor din Făgăraș, originari din Bucovina de Nord reiese faptul că și reclamantul, împreună cu mama și fratele său, se afla în situația de refugiat, acesta fiind un act oficial eliberat de Direcția Județeană Brașov a Arhivelor Naționale. Această probă se completează cu declarația notarială a numiților I.T. și C.E. care atestă același fapt al refugiului reclamantului împreună cu familia sa.

Nu în ultimul rând extrasele din publicațiile ziaristice ale vremii, depuse de reclamant la dosar în sprijinul susținerilor sale, fac dovada unui fapt istoric, și anume, acela că în toamna anului 1943, populația din Bucovina de Nord a fost îndemnată chiar de autoritățile române să se refugieze din calea trupelor armatei sovietice, pentru a evita persecuțiile etnice, care începuseră în teritoriile deja ocupate. În aceste condiții, este evident că reclamantul a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică, față și de aspectul că acesta s-a născut la data de 7 aprilie 1943, deci înainte de data refugiului, care s-a produs în luna noiembrie 1943, dată de la care au fost acordate, în mod corect și legal drepturile reclamantului.

2. Privitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea îl apreciază întemeiat, față de concluziile expuse de intimatul-reclamant, în sensul că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum acestea au fost acordate prin sentința atacată. Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, modificându-se sentința atacată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 RON către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 912 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtei Casa de Pensii a municipiului București, la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.