ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3770/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, sub dosar nr. 3248/2005, reclamantul D.M. a solicitat,

în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea

hotărârii nr. 11333/9875 din 19 martie 2004 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea formulată în baza Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în noiembrie 1943, din cauza înaintării trupelor

sovietice spre granițele României, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu

familia sa, în Făgăraș și, ulterior, la Sighișoara, fără a mai reveni în Basarabia. A mai susținut reclamantul, că prin persoană persecutată trebuie înțeleasă

atât persoana care a suferit acele persecuții etnice în mod direct, cât și

acelea care au suferit persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, el născându-se la data de 7 aprilie 1943,

chiar în perioada în care persecuția etnică era recunoscută prin lege.

Prin sentința civilă nr. 1465

din 14 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

11333/9875 din 19 martie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București

și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască

reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada

noiembrie 1943 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că prin hotărârea nr. 4529/2005, pârâta Casa Județeană de

Pensii Călărași a respins cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.

105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, cu motivarea că nu

s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamanta născându-se în timpul

refugiului părinților săi, nefiind născută la data strămutării.

În baza probelor

administrate în cauză, Curtea de Apel București, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a apreciat că prin

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada refugiului

său.

Prin decizia nr. 2689 din 20

aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului

București împotriva sentinței nr. 1465 din 14 iunie 2004, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea

probatoriului în ceea ce privește motivul refugiului reclamantului.

În urma rejudecării, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11333/9875 din 19 martie 2004,

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care

să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada

noiembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 18 aprilie 2006. A obligat pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că din actele dosarului rezultă că

reclamantul, împreună cu familia sa (mama și fratele), s-a refugiat în România,

la Făgăraș și apoi la Sighișoara.

A mai reținut prima instanță,

că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 au fost recunoscute pentru mama

și fratele reclamantului, pentru perioada în care se născuse și reclamantul,

împărtășind același statut de refugiat cu ceilalți membrii ai familiei.

A concluzionat Curtea de

Apel București că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002

privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999,

prin persoană persecutată din motive etnice se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul din motive etnice, în

această situație fiind și cei refugiați din Ardealul de Nord și Basarabia, ca

urmare a Dictatului de la Viena.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9, precum și în conformitate cu

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, prin motivele de

recurs dezvoltate în scris, recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

de fond a considerat că reclamantul a dovedit persecuția etnică, având în

vedere că acesta nu a depus nici un act oficial din care să rezulte că

schimbarea de domiciliu a avut drept cauză motive de persecuție etnică. Se

susține că în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina s-au aflat sub

administrație românească, deși aparțineau U.R.S.S., astfel încât reclamantul nu

putea să fie persecutat de autoritățile române.

instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către

reclamant, față de aspectul că prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară

de timbru și timbru judiciar, asistența judiciară nefiind obligatorie.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

primul motiv de recurs invocat, Curtea apreciază că acesta nu este susținut de

dispozițiile legale aplicabile în materie și nici de probele administrate în

cauză.

Astfel, potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile

compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Așadar, legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de

suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această

categorie intrând, în mod implicit, și cei care s-au refugiat din cauza

înaintării frontului sovietic.

Astfel, din tabelul nominal al locuitorilor din Făgăraș, originari din

Bucovina de Nord reiese faptul că și reclamantul, împreună cu mama și fratele

său, se afla în situația de refugiat, acesta fiind un act oficial eliberat de

Direcția Județeană Brașov a Arhivelor Naționale. Această probă se completează

cu declarația notarială a numiților I.T. și C.E. care atestă același fapt al

refugiului reclamantului împreună cu familia sa.

Nu în ultimul rând extrasele din publicațiile ziaristice ale vremii,

depuse de reclamant la dosar în sprijinul susținerilor sale, fac dovada unui

fapt istoric, și anume, acela că în toamna anului 1943, populația din Bucovina

de Nord a fost îndemnată chiar de autoritățile române să se refugieze din calea

trupelor armatei sovietice, pentru a evita persecuțiile etnice, care începuseră

în teritoriile deja ocupate.

În aceste condiții, este

evident că reclamantul a făcut dovada refugiului din motive de persecuție

etnică, față și de aspectul că acesta s-a născut la data de 7 aprilie 1943,

deci înainte de data refugiului, care s-a produs în luna noiembrie 1943, dată

de la care au fost acordate, în mod corect și legal drepturile reclamantului.

doilea motiv de recurs, Curtea îl apreciază întemeiat, față de concluziile

expuse de intimatul-reclamant, în sensul că înțelege să renunțe la capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum

acestea au fost acordate prin sentința atacată.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, modificându-se

sentința atacată, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 100 RON către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 912

din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că înlătură obligarea pârâtei Casa de Pensii a municipiului București,

la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2006.