ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7048/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeana de

Pensii Cluj, a solicitat anularea Hotărârii nr. 32004 din data de 13 iunie 2012

emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, prin care

s-a respins cererea de stabilire a calității reclamantului de persoană

îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și

obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 25 ianuarie 2011.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că probatoriul

administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor

pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul

că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea

de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din

regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar probele

administrate în cauză cuprind date contradictorii referitoare la perioada

refugiului reclamantului.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamantul I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului s-a arătat că prin sentința pronunțata, instanța de fond a

respins acțiunea pe motiv că probatoriul administrat nu a confirmat

îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, raportându-se la declarațiile notariale ale

martorilor și adeverința din 18 februarie 2012 pe care le-a apreciat a fi

contradictorii.

Recurentul

a mai precizat că datorită faptului că hotărârea instanței de fond este fără

drept de apel, instanța la soluționarea recursului urmează a examina cauza sub

toate aspectele, fără a fi limitată de motivele de casare strict și limitativ prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul

a mai susținut că

în

mod greșit instanța de fond a respins proba testimonială, constând în audierea

martorilor care au dat declarații notariale, V.I. și D.G., prin audierea

acestora dorind a dovedi perioada exactă până la care a fost în refugiu și cât

a fost familia sa în refugiu, soluționând cauza doar pe baza actelor depuse de

intimata-pârâtă.

Recurentul

mai consideră că era necesară audierea martorilor întrucât probele se

administrează nemijlocit în fața judecătorului, cu aceasta ocazie putându-se lămuri

și aceea contradicție.

Recurentul

mai susține că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt, făcând

confuzie între localități, reținând greșit că s-a mutat, cu familia, din

localitatea Frata în localitatea Savadisla, în realitate fiind vorba de

localitatea Gadalin, jud. Cluj.

Astfel,

recurentul mai consideră că instanța de fond a analizat cauza fără a intra în

cercetarea fondului, iar ca urmare a respingerii probațiunii solicitate  se

impune admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres

prevăzute de lege.

Prin

persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul

a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată,

potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul

a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin

intermediul probei testimoniale.

În

scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din

motive etnice, este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu

acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Simpla

mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată

refugiu cauzat de persecuții etnice.

Din

conținutul adeverinței din 18 februarie 2012 emisă de Școala cu clasele I-VIII

Frata rezultă că în perioada 1944-1945 reclamantul a frecventat cursurile

Școlii din Frata.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că probele administrate sunt contradictorii, deoarece

din adeverința sus menționată rezultă că în perioada în care martorii susțin că

reclamantul ar fi fost plecat în refugiu din Frata, el de fapt frecventa

cursurile școlii din acea localitate

Așa

fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost

refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive

etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca

nefondată.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul I.A. împotriva sentinței civile nr. 609 din 25

septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.