ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7048/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeana de Pensii Cluj, a solicitat anularea Hotărârii nr. 32004 din data de 13 iunie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, prin care s-a respins cererea de stabilire a calității reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 25 ianuarie 2011. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar probele administrate în cauză cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința pronunțata, instanța de fond a respins acțiunea pe motiv că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, raportându-se la declarațiile notariale ale martorilor și adeverința din 18 februarie 2012 pe care le-a apreciat a fi contradictorii. Recurentul a mai precizat că datorită faptului că hotărârea instanței de fond este fără drept de apel, instanța la soluționarea recursului urmează a examina cauza sub toate aspectele, fără a fi limitată de motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Recurentul a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a respins proba testimonială, constând în audierea martorilor care au dat declarații notariale, V.I. și D.G., prin audierea acestora dorind a dovedi perioada exactă până la care a fost în refugiu și cât a fost familia sa în refugiu, soluționând cauza doar pe baza actelor depuse de intimata-pârâtă. Recurentul mai consideră că era necesară audierea martorilor întrucât probele se administrează nemijlocit în fața judecătorului, cu aceasta ocazie putându-se lămuri și aceea contradicție. Recurentul mai susține că instanța de fond a reținut greșit starea de fapt, făcând confuzie între localități, reținând greșit că s-a mutat, cu familia, din localitatea Frata în localitatea Savadisla, în realitate fiind vorba de localitatea Gadalin, jud. Cluj.

Astfel, recurentul mai consideră că instanța de fond a analizat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar ca urmare a respingerii probațiunii solicitate se impune admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Din conținutul adeverinței din 18 februarie 2012 emisă de Școala cu clasele I-VIII Frata rezultă că în perioada 1944-1945 reclamantul a frecventat cursurile Școlii din Frata.

Prin urmare, Înalta Curte constată că probele administrate sunt contradictorii, deoarece din adeverința sus menționată rezultă că în perioada în care martorii susțin că reclamantul ar fi fost plecat în refugiu din Frata, el de fapt frecventa cursurile școlii din acea localitate Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva sentinței civile nr. 609 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.