ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1454/2014

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

deduse judecății

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul C.T. în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat instanței să dispună anularea

hotărârii din data de 27 iulie 2012 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea

cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.

Prin întâmpinare,

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea contestației promovată

de reclamant, iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza

recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial

stau declarațiile notariale a doi martori

instanțe

Prin sentința

nr. 776 din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel Ciuj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea formulata de reclamantul C.T. în contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că întrucât nici reclamantul și nici

martorii legal citați nu s-au prezentat, instanța, în temeiul art. 103 alin.

(1) C. proc. civ., a decăzut reclamantul din proba cu martori.

De asemenea, prima

instanță a constatat că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condițiilor

instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000

respectiv faptul că reclamantul deși cetățean român ar fi fost nevoită să părăsească

localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de

unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945.

de reclamantă

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamantul, considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea căii

de atac, recurenta a susținut că instanța de fond și-a depășit puterile judecătorești

când a pus în discuție necesitatea audierii martorilor, iar lipsa acestora a întărit

în mod greșit convingerea instanței că reclamanta nu îndeplinește condițiile cerute

de lege pentru a avea calitatea de refugiat, fără a lua în considerare vârsta acestora.

Recurentul a mai

arătat că în opinia sa, actul atacat este nemotivat în fapt și în drept, fiind indicată

generic existența unor date contradictorii fără a se motiva în concret care anume

date sunt contradictorii și sub ce aspect.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele,

în baza art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru argumentele expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea

hotărârii din data de 27 iulie 2012 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoașterea

calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prima instanță

a respins acțiunea reclamantei, reținând, în mod corect, atât faptul că reclamanta

nu a făcut dovada că a avut de suferit persecuții din motive etnice care au determinat-o

să se refugieze din localitatea de domiciliu, cât și faptul că declarațiile martorilor

nu se coroborează cu alte probe de la dosar, reclamanta neprezentându-se nici la

interogatoriu.

Potrivit art.

1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază

de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate ca începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana

care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-­și schimbe domiciliul în

altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor

celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără

a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască

în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice.

Solicitantul acordării

drepturilor prevăzute de actele normative sus­menționate trebuie să facă dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate

cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

[alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin.

(2)].

În lipsa unor

acte oficiale care să facă dovada împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii,

în cauză s-a încuviințat administrarea probei cu martori, însă așa cum a constatat

și instanța de fond, martorii nu s-au prezentat la audieri, astfel că în speță nu

s-a probat refugiul reclamantei.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că în mod corect, a apreciat Curtea de Apel Cluj că simpla

susținere din partea reclamantului că a fost nevoită să se refugieze, nu este suficientă

pentru a forma convingerea instanței.

Cum din probele

administrate nu rezultă refugiul reclamantului, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant

nu a făcut dovada susținerilor sale, simpla mutare dintr-o localitate în alta, neputând

fi considerată refugiu/strămutare, în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999.

al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere

considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.T. împotriva sentinței civile nr. 776/2012 din 29 octombrie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 martie 2014.