ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2016/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2016/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 martie 2011
pe rolul Curții de Apel
Cluj,
reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa
Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16426
din 1 martie 2005 emisă
de pârâtă,
arătând că deși a fost refugiat din cauza persecuțiilor etnice, iar
aceasta situație este probată cu acte de stare
civilă și declarații de martorii,
nu
i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Hotărârea Curții de
apel
Prin sentința nr. 295 din 18 mai 2011, Curtea de
Apel Cluj a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată,
acțiunea înaintată de
reclamantul S.A.,
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de
Pensii Cluj.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de
fond a reținut, în esență,
că
potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) al Legii nr. 189/2000 privind aprobarea
O.G. nr. 105/1999 pentru acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate de
către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940
până la
6 martie 1945 din motive
etnice, împotriva hotărârii, persoana interesată poate
face contestație
la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data
comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990,
iar
hotărârea curții de apel este definitivă.
Prin urmare, judecătorul
fondului a constatat că, având în vedere că
hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost
adoptată la
data de 21 mai 2007, iar reclamantul a luat efectiv la
cunoștință despre
revenirea asupra deciziei
de acordare a drepturilor cel târziu în cursul lunii
iunie 2007, contestația introdusă de acesta abia
la data de 14 martie 2011 este
tardiv formulată.
Recursul reclamantului
Împotriva
hotărârii instanței de fond reclamantul S.A. a
declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului,
recurentul susține în esență că este greșită
hotărârea instanței de fond, în condițiile în care la dosar există
declarațiile
martorilor autentificate la notariat din care rezultă că și
el împreună cu
familia sa a fost nevoit să
se refugieze din motive etnice.
Recurentul S.A. a solicitat modificarea sentinței
în sensul
admiterii cererii de
acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele și lucrările
dosarului, de criticile
formulate de
recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv
cele
ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit
art. l din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază
de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie
1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [..] c)
a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin
persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se
înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată sa-și schimbe
domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din
conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii
se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în
perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între
persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și
cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a
urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români,
care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive
etnice.
În
cauză, Hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost
adoptată la data de 21 mai 2007, a fost comunicată reclamantului în iunie 2007,
iar acesta a contestat hotărârea abia la data de 14 martie 2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr.
189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată
poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data
comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Înalta Curte reține că dispozițiile art. 7 alin. (4) din
Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului
prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.
De
altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale
înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru
aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de
contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, înalta Curte constată că, în mod corect,
instanța de fond a apreciat că, din această perspectivă, contestația formulată
de reclamant, dacă vizează controlul de legalitate și temeinicie a hotărârii
atacate, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Având
în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat,
neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3)
din Legea
nr. 554/2004 și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de S.A. împotriva sentinței
nr.
295 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, contencios
administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.