ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2016/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată la data de 14 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16426 din 1 martie 2005 emisă de pârâtă, arătând că deși a fost refugiat din cauza persecuțiilor etnice, iar aceasta situație este probată cu acte de stare civilă și declarații de martorii, nu i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 295 din 18 mai 2011, Curtea de Apel Cluj a admis excepția tardivității și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea înaintată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) al Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar hotărârea curții de apel este definitivă.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că, având în vedere că hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost adoptată la data de 21 mai 2007, iar reclamantul a luat efectiv la cunoștință despre revenirea asupra deciziei de acordare a drepturilor cel târziu în cursul lunii iunie 2007, contestația introdusă de acesta abia la data de 14 martie 2011 este tardiv formulată. 3. Recursul reclamantului Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, recurentul susține în esență că este greșită hotărârea instanței de fond, în condițiile în care la dosar există declarațiile martorilor autentificate la notariat din care rezultă că și el împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze din motive etnice.

Recurentul S.A. a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. l din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [..] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată sa-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. În cauză, Hotărârea de revizuire a celei cu nr. 16426 din 1 martie 2005, a fost adoptată la data de 21 mai 2007, a fost comunicată reclamantului în iunie 2007, iar acesta a contestat hotărârea abia la data de 14 martie 2011. În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.

De altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, din această perspectivă, contestația formulată de reclamant, dacă vizează controlul de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A. împotriva sentinței nr. 295 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință, astăzi, 24 aprilie 2012.