ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. 1 Circumstanțele cauzei, Prin acțiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând în susținerea poziției sale procesuale, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta în dovedirea susținerilor sale, nu a prezentat nici o dovadă cu acte oficiale așa cum prev. art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 108 din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis contestația formulată de reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, a dispus anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității reclamantei de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 02 august 2011. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată sub nr. 153.684 din 02 august 2011, reclamanta B.I.

a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor M.S. și P.T., autentificate la notarul public. Curtea de apel a mai reținut că prin Hotărârea nr. 944 din 14 noiembrie 2011, pârâta a respins cererea reclamantei în baza prev. art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, întrucât aceasta nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte refugiul. Judecătorul fondului a constatat că probațiunea testimonială administrată, respectiv mărturia martorului A.G.

este pertinentă, acesta confirmând calitatea de refugiat a reclamantei și a familiei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuțiile datorate originii etnice a reclamantei în urma cedării Ardealului de Nord, respectiv faptul că în luna octombrie 1940 mama reclamantei împreună cu mama sa, alături de copii lor, au fost nevoite să plece din localitatea Strâmtura, jud. Maramureș în zona Turda, jud. Cluj, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în toamna anului 1945. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în cauză au fost depuse Deciziile nr. 21984 din 09 iulie 2007 și nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din care rezultă că martorii M.S. și P.T., care au dat declarațiile autentificate la notarul public, s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Conchizând, Curtea de apel a apreciat că reclamanta este îndreptățit la acordarea drepturilor și pentru intervalul ce face obiectul cererii, potrivit art. 5 din Normele pentru Aplicarea Prevederilor O.G. 105/1999. 3. Recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii ca nefondate a cererii reclamantei, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința primei instanțe, precizând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 5 și art. 6 1 din O.G.

105/1999, astfel că data legală de la care se pot acorda drepturile bănești este 01 septembrie 2011. Recurenta a mai susținut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului său, întrucât nu s-au depus acte oficiale din care să rezulte că aceasta a fost nevoită să se refugieze, iar declarațiile martorilor audiați în cauză au un caracter general. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „b eneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate” . Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Solicitantul acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens. În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. 2). Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că având în vedere imposibilitatea de a depune înscrisuri cu caracter oficial, în speță, intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu martori.

Or, declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente. Din coroborarea probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că reclamanta a fost nevoită să plece, împreună mama sa, din localitatea Strâmtura, jud. Maramureș în zona Turda, jud. Cluj în urma cedării Ardealului de Nord, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în toamna anului 1945. Astfel, fiind evident refugiul intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că în mod just prima instanță a admis acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta-intimată este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ.

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că împrejurările de fapt pretinse de reclamantă, referitoare la perioada în care a fost refugiată și motivele pentru care familia sa a părăsit locuința din localitatea Strâmtura, jud. Maramureș au fost stabilite în alte două cauze, care vizează cererile cu același obiect, fiind depuse la dosar Deciziile nr. 21984 din 09 iulie 2007 și nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din care rezultă că martorii M.S. și P.T., care au dat declarațiile autentificate la notarul public, s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta. Înalta Curte constată că sunt fondate însă, criticile pârâtei sub aspectul datei de la care au fost acordate reclamantei drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Potrivit art. 5 din O.G. nr. 105/1999, persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În raport cu aceste prevederi legale și de data înregistrării cererii la Casa Județeană de Pensii Maramureș, respectiv 02 august 211, este indiscutabil faptul că în mod greșit, prima instanță a dispus obligarea pârâtei la acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu 02 august 2011. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta să-i acorde reclamantei drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu data de 01 septembrie 2011, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 108/2012 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că acordarea drepturilor stabilite se face începând cu data de 01 septembrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.