ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3309/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

1 Circumstanțele cauzei,

Prin acțiunea înregistrată la data de 16

ianuarie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta B.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș anularea

hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea

pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin

întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând

în susținerea poziției sale procesuale, că reclamanta nu poate beneficia de

prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât aceasta în dovedirea susținerilor

sale, nu a prezentat nici o dovadă cu acte oficiale așa cum prev. art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 108

din 10 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj a admis contestația formulată de

reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș,

a dispus anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă

și obligarea acesteia la recunoașterea calității reclamantei de

refugiat în perioada 01 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G.nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 02 august 2011.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea

înregistrată sub nr. 153.684 din 02 august 2011, reclamanta B.I. a solicitat

pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș recunoașterea statutului de

refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor

M.S. și P.T., autentificate la notarul public.

Curtea

de apel a mai reținut că prin Hotărârea nr. 944 din 14 noiembrie 2011, pârâta a

respins cererea reclamantei în baza prev. art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999,

întrucât aceasta nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte refugiul.

Judecătorul fondului

a constatat că probațiunea testimonială administrată, respectiv mărturia

martorului A.G. este pertinentă, acesta confirmând calitatea de refugiat a

reclamantei și a familiei acesteia, refugiul fiind determinat de persecuțiile datorate

originii etnice a reclamantei în urma cedării Ardealului de Nord, respectiv faptul

că în luna octombrie 1940 mama reclamantei împreună cu mama sa, alături de

copii lor, au fost nevoite să plece din localitatea Strâmtura, jud. Maramureș

în zona Turda, jud. Cluj, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în toamna

anului 1945.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că în cauză au fost depuse Deciziile nr. 21984

din 09 iulie 2007 și nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din

care rezultă că martorii M.S. și P.T., care au dat declarațiile autentificate

la notarul public, s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Conchizând, Curtea de

apel a apreciat că reclamanta este îndreptățit la acordarea drepturilor și

pentru intervalul ce face obiectul cererii, potrivit art. 5 din Normele pentru

Aplicarea Prevederilor O.G. 105/1999.

Casa Județeană de

Pensii Cluj a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei

în sensul respingerii ca nefondate a cererii reclamantei, pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta - pârâtă a criticat sentința primei instanțe, precizând că

hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 5 și art.

6

1

din O.G. 105/1999, astfel că data legală de la care se pot acorda

drepturile bănești este 01 septembrie 2011.

Recurenta a mai

susținut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului său, întrucât nu s-au

depus acte oficiale din care să rezulte că aceasta a fost nevoită să se

refugieze, iar declarațiile martorilor audiați în cauză au un caracter

general.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele

și pentru următoarele considerente:

și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect

anularea hotărârii nr. 944 din 14 noiembrie 2011 emisă de pârâtă și

obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat și acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare,

„b

eneficiază

de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:

[...] c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate”

.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Solicitantul

acordării drepturilor prevăzute de actele normative sus-menționate trebuie să

facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

(alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. 2).

Înalta Curte constată,

în acord cu judecătorul fondului, că având în vedere imposibilitatea de a

depune înscrisuri cu caracter oficial, în speță, intimata-reclamantă și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu martori.

Or, declarațiile

martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii respectă

cerințele prevăzute de lege, sunt concludente și pertinente.

Din coroborarea

probelor astfel administrate rezultă cu evidență faptul că reclamanta a fost

nevoită să plece, împreună mama sa, din localitatea Strâmtura, jud. Maramureș

în zona Turda, jud. Cluj în urma cedării Ardealului de Nord, iar reîntoarcerea

din refugiu a avut loc în toamna anului 1945.

Astfel, fiind evident

refugiul intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că în mod just prima

instanță a admis acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se în

situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta-intimată

este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act

normativ.

De

asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține

că împrejurările de

fapt pretinse de reclamantă, referitoare la perioada în care a fost refugiată

și motivele pentru care familia sa a părăsit locuința din localitatea

Strâmtura, jud. Maramureș au fost stabilite în alte două cauze, care vizează

cererile cu același obiect, fiind depuse la dosar Deciziile nr. 21984 din 09

iulie 2007 și nr. 11151 din 05 septembrie 2003 emise de C.A.S. Cluj din care

rezultă că martorii M.S. și P.T., care au dat declarațiile autentificate la

notarul public, s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Înalta Curte constată

că sunt fondate însă, criticile pârâtei sub aspectul datei de la care au fost

acordate reclamantei drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea 189/2000.

Potrivit art. 5 din O.G.

nr. 105/1999, persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 vor beneficia de

prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

În raport cu aceste

prevederi legale și de data înregistrării cererii la Casa Județeană

de Pensii Maramureș, respectiv 02 august 211, este indiscutabil faptul că

în mod greșit, prima instanță a dispus obligarea pârâtei la acordarea

drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000 începând cu 02 august 2011.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul

că va obliga pârâta să-i acorde reclamantei drepturile bănești prevăzute de

Legea nr. 189/2000 începând cu data de 01 septembrie 2011, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 108/2012

din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că acordarea drepturilor stabilite se face începând

cu data de 01 septembrie 2011.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.