ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3243/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta T.I. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, să se dispună anularea Hotărârii nr. 827 din 12 octombrie 2009 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată și republicată, deoarece familia sa s-a refugiat din motive etnice, în perioada 1940 - 1945, din localitatea de domiciliu în localitatea Câmpia Turzii, jud. Cluj. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că aprecierile Comisiei de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 din cadrul C.J.P. Maramureș, referitoare la faptul că martorii prin care a făcut dovada refugierii au fost minori la acea vreme, sunt subiective și lovite de nulitate, pentru faptul că acestora li s-a recunoscut dreptul de persoane strămutate.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 360 din 7 octombrie 2010, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Hotărârii nr. 827 din 12 octombrie 2009 emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că declarația martorului M.G. este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal.

A mai reținut că, probele testimoniale proprii de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000, împrejurare suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins persecutate. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Maramureș. Recurenta a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, întrucât pe de o parte nu s-a făcut dovada imposibilității dovedirii cu acte a situației solicitate, iar pe de altă parte, declarațiile martorilor au un caracter destul de general, având în vedere că la data refugiului reclamanta avea vârsta de 8 luni.

Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele acelei persecuții. Acesta este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora "stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești". Din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta s-a refugiat din comuna Barsa județul Maramureș în localitatea Câmpia Turzii, începând cu 6 septembrie 1940 și până în cursul anului 1945, dovada fiind făcută atât cu declarații de martor date în fața notarului public, cât și cu audierea nemijlocită a martorului M.G. în fața instanței de judecată, în temeiul prevederilor art. 193 alin. (1) și (6) C. proc. civ. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că însăși martorii M.G.

și S.V. sunt beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, astfel încât, o admite teza recurentei potrivit căreia reclamanta nu a făcut dovada refugiului, urmează să aplicăm un tratament discriminatoriu persoanelor aflate în situații identice, contrar jurisprudenței Curții Constituționale. Pentru aceste considerente, văzând și practica constantă a Înalta Curte de Casație și Justiție în materie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței nr. 360 din 7 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2011.