ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul
Ș.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș,
anularea Hotărârii nr. 837 din 8 decembrie 2009 emise de pârâtă, și obligarea
acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are
calitate de persoană refugiată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi a fost strămutat din
motive etnice, din comuna Borșa în localitatea Câmpia Turzii, în perioada 1940
- 1944, și pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege, la data de 12
octombrie 2009 s-a adresat autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 837 din
8 decembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu este dovedită.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că
reclamantul nu a depus acte oficiale în susținerea cererii sale, apreciind
astfel că aceasta nu este dovedită.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința nr. 170
din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, a anulat Hotărârea
nr. 837 din 8 decembrie 2009, emisă de aceasta, obligând pârâta să-i recunoască
reclamantului calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie
1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată
prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01
noiembrie 2009.
Motivele de fapt
și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile depuse de
reclamant în susținerea acțiunii, respectiv declarațiile autentificate ale
martorilor M.G. și T.M. și actele sale de stare civilă, atestă strămutarea
acestuia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă
localitate, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, refugiul fiind
determinat ca urmare a persecuțiilor etnice, așa încât reclamantul se
încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
În plus, a reținut că
prin Hotărârile din 20 februarie 2009 și din 28 mai 2009 ale Casei Județene de
Pensii Timiș, s-a recunoscut calitatea de refugiat a martorilor care au dat
declarații notariale în cauză și care confirmă calitatea de refugiat a
reclamantului, cunoscând personal situația lui, constatându-se astfel că s-au
aflat în situația de a se refugia, din motive etnice, atât reclamantul, cât și
martorii.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva acestei
sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa
Județeană de Pensii Maramureș, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu
aplicarea greșită a prevederilor art. 6
1
din O.G. nr. 105/1999,
întrucât prima instanță a avut în vedere declarațiile de martori autentificate
depuse de către reclamant în susținerea acțiunii, mijloc de probă la care se
recurge, potrivit textului de lege sus-menționat, în cazul în care partea este
în imposibilitate de a obține acte oficiale, or, în speță nu s-a făcut o astfel
de dovadă de către reclamant.
Apărarea
intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și
menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală. A susținut că
sora sa, T.M., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, așa
cum rezultă din Hotărârea nr. X/2009 a Casei Județene de Pensii Timiș, atașată
în fotocopie, drepturi care acestuia nu i-au fost recunoscute, deși a făcut
dovada refugiului în aceleași condiții.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de
recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele
ale art. 304
1
, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumentele
corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. 1 lit.
c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6
septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ
beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut
de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau
strămutată în altă localitate.
În conformitate cu
prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,
aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la
art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele
competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu
martori (alin. (2)).
În speță, au fost
depuse acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor M.G.
și T.M., care atestă că, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945,
reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze din comuna
Borșa în localitatea Câmpia Turzii.
Totodată, atât din
susținerile intimatului-reclamant, cât și din declarațiile celor doi martori,
rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași
localitate, aceștia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr.
105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.
De altfel, unul
dintre cei doi martori, ale căror declarații autentificate au fost depuse la
dosar, este sora reclamantului, or, rezultă cu evidență că reclamantul s-a
refugiat împreună cu sora și părinții săi, având la acel moment vârsta de doar
patru ani, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.
Din coroborarea
probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la
care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia,
instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat
a apreciat că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Soluția pronunțată
în recurs
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,
potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art.
304
1
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Casa județeană de Pensii a Maramureș împotriva Sentinței nr. 170
din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.