ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Ș.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș,

anularea Hotărârii nr. 837 din 8 decembrie 2009 emise de pârâtă, și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are

calitate de persoană refugiată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi a fost strămutat din

motive etnice, din comuna Borșa în localitatea Câmpia Turzii, în perioada 1940

- 1944, și pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de lege, la data de 12

octombrie 2009 s-a adresat autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 837 din

8 decembrie 2009, i-a respins cererea, apreciind că nu este dovedită.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că

reclamantul nu a depus acte oficiale în susținerea cererii sale, apreciind

astfel că aceasta nu este dovedită.

instanțe

Prin Sentința nr. 170

din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.G. în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, a anulat Hotărârea

nr. 837 din 8 decembrie 2009, emisă de aceasta, obligând pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01

noiembrie 2009.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că înscrisurile depuse de

reclamant în susținerea acțiunii, respectiv declarațiile autentificate ale

martorilor M.G. și T.M. și actele sale de stare civilă, atestă strămutarea

acestuia, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu, într-o altă

localitate, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945, refugiul fiind

determinat ca urmare a persecuțiilor etnice, așa încât reclamantul se

încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

În plus, a reținut că

prin Hotărârile din 20 februarie 2009 și din 28 mai 2009 ale Casei Județene de

Pensii Timiș, s-a recunoscut calitatea de refugiat a martorilor care au dat

declarații notariale în cauză și care confirmă calitatea de refugiat a

reclamantului, cunoscând personal situația lui, constatându-se astfel că s-au

aflat în situația de a se refugia, din motive etnice, atât reclamantul, cât și

martorii.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Maramureș, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999,

întrucât prima instanță a avut în vedere declarațiile de martori autentificate

depuse de către reclamant în susținerea acțiunii, mijloc de probă la care se

recurge, potrivit textului de lege sus-menționat, în cazul în care partea este

în imposibilitate de a obține acte oficiale, or, în speță nu s-a făcut o astfel

de dovadă de către reclamant.

intimatului-reclamant

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și

menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală. A susținut că

sora sa, T.M., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, așa

cum rezultă din Hotărârea nr. X/2009 a Casei Județene de Pensii Timiș, atașată

în fotocopie, drepturi care acestuia nu i-au fost recunoscute, deși a făcut

dovada refugiului în aceleași condiții.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

În conformitate cu

prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori (alin. (2)).

În speță, au fost

depuse acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor M.G.

și T.M., care atestă că, în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945,

reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze din comuna

Borșa în localitatea Câmpia Turzii.

Totodată, atât din

susținerile intimatului-reclamant, cât și din declarațiile celor doi martori,

rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași

localitate, aceștia din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G. nr.

105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi.

De altfel, unul

dintre cei doi martori, ale căror declarații autentificate au fost depuse la

dosar, este sora reclamantului, or, rezultă cu evidență că reclamantul s-a

refugiat împreună cu sora și părinții săi, având la acel moment vârsta de doar

patru ani, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar.

Din coroborarea

probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la

care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia,

instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat

a apreciat că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art.

304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa județeană de Pensii a Maramureș împotriva Sentinței nr. 170

din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.