ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4700/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4700/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Cluj, la data de 16 ianuarie 2012, reclamanta B.M. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea Hotărârii
nr. 935 din 20 iulie 2011 eliberată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei
la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea este nelegală și ca atare se impune
anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană refugiată, calitate
ce a fost dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă, martori
cărora, de asemenea, le-a fost recunoscută calitatea de refugiat.
Pârâta Casa Județeană
de Pensii Maramureș, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea
acțiunii arătând în susținerea poziției sale procesuale că reclamanta nu poate
beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât nu sunt dovezi în
susținerea cererii sale.
Hotărârea Curții
de apel Cluj
Prin Sentința nr. 89
din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei B.M., a dispus anularea
Hotărârii nr. 935 din 20 iulie 2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș
și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în
perioada 10 august 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești
prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2011.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță, examinând dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2)
din O.G. nr. 105/1999, actele și lucrările dosarului, a reținut că,
declarațiile autentificate ale martorilor P.L. și L.F. atestă cu caracter
unitar împrejurarea că familia reclamantei s-a refugiat în perioada septembrie
1940 - martie 1945 din comuna Mărișel, județul Cluj, unde aveau domiciliu, în
satul Poiana Horii, județul Cluj, urmare a persecuțiilor etnice instituite în
localitatea de domiciliu a acestora, ipoteza normei legale instituite prin art.
1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.
Prima instanță a mai
reținut că reclamanta s-a născut la data de 10 august 1942 în timpul refugiului
părinților ei, astfel că minorul nu putea avea decât domiciliul cu părinții.
Mai mult, fratelui
reclamantei, numitului B.T., născut în 1934 i s-a recunoscut calitatea de
refugiat prin Hotărârea nr. 586 din 14 iulie 2011 emisă de Casa Județeană de
Pensii Satu Mare, reținându-se că, în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie
1945, s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
În acest context,
prima instanța a apreciat că s-ar crea o situație discriminatorie pentru cei
doi frați, neputându-se admite că în cazul a doi frați minori aflați în grija
părinților, unuia să i se recunoască calitatea de refugiat, iar altuia nu.
Recursul declarat
în cauză
Împotriva Sentinței
nr. 89 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de
Pensii Maramureș, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de
atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a criticat hotărârea primei instanțe pentru aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 61 din O.U.G. nr. 105/1999.
În opinia recurentei,
nu a fost suficient dovedită calitatea de refugiat a intimatei-reclamante B.M.,
instanța de fond reținând în mod greșit că s-a născut în perioada refugiului
părinților și că situația sa nu poate fi diferită de cea a fratelui, născut în
anul 1934, anterior datei de 6 septembrie 1940.
De asemenea,
recurenta a susținut că există neconcordanțe între cererea reclamantei, actele
de stare civilă și declarațiile martorilor privitoare la perioada refugiului.
Apărările
intimatei -reclamante
Intimata-reclamantă a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe. Totodată a menționat
că solicită drepturile cuvenite pentru perioada de refugiu de la data nașterii,
10 august 1942 și până la 6 martie 1945.
II. Considerentele și
soluția instanței de recurs
Analizând recursul,
motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că
este fondat și urmează a fi admis, în limitele și pentru următoarele
considerente:
Într-adevăr,
beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,
persoana, cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a
avut de suferit din motive etnice, după cum urmează: a fost strămutată în altă
localitate decât cea de domiciliu; prin art. 2 din Normele de aplicare a
ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate le-au fost
asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul
unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
În raport de aceste
dispoziții, prima instanță a reținut în mod corect că, reclamanta, fiind
născută în perioada în care părinții se aflau în refugiu are statutul de
refugiat, și, deci, beneficiază de facilitățile acordate prin lege. Aceasta
deoarece, efectele refugiului s-au răsfrânt și asupra copiilor născuți în
timpul refugiului, nu numai asupra părinților.
De subliniat faptul
că s-a făcut dovada că fratele intimatei-reclamante, B.T. este beneficiarul
dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, or, fiind refugiată
împreună cu întreaga familie, intimata-reclamantă are cel puțin o speranță
legitimă că îi vor fi recunoscute drepturile de care fratele său, aflat în
aceeași situație, beneficiază (cauza Beian contra României).
Sub acest aspect,
Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este temeinică și legală,
criticile recurentei urmând a fi respinse ca nefondate.
Urmează, însă, a fi
apreciată ca fondată critica privind stabilirea perioadei de refugiu în raport
de care urmează să se stabilească și întinderea perioadei pentru care i se
cuvin reclamantei drepturile prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr.
189/2000.
Așa cum rezultă din
considerentele și dispozitivul sentinței recurate, instanța de fond a obligat
pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 10
august 1942 (data nașterii) - 6 martie 1945.
Conform art. 129
alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale
determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât
asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
În speță, prin
cererea inițială adresată Casei Județene de Pensii Maramureș, reclamanta a
solicitat acordarea drepturilor prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr.
189/2000, pentru perioada de refugiu cuprinsă între anii 1943 - 1945 (dosar de
fond).
Ulterior, solicitând
revizuirea Hotărârii nr. 935 din 20 iulie 2011, reclamanta și-a modificat
cererea, indicând ca perioadă de refugiu, anii 1940 - 1945 (dosar fond).
În faza procesuală a
recursului, prin întâmpinare, intimata-reclamantă a precizat că solicită aceste
drepturi de la 10 august 1942 (data nașterii) până la 6 martie 1945.
Față de poziția
procesuală echivocă a intimatei-reclamante, care de altfel nici nu a
administrat probe noi în dovedirea calității de refugiat pentru perioada 10
august 1942 - 1 ianuarie 1943 (data indicată în cererea inițială), Înalta Curte
apreciază că se impune admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței
atacate, în sensul acordării reclamantei B.M. a drepturilor prevăzute la art. 1
lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 ianuarie 1943 - 6 martie
1945, în limitele cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței nr. 89 din 7
februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Modifică în parte
sentința atacată, în sensul că, drepturile prevăzute la art. 1 lit. c) din
Legea nr. 189/2000 se acordă reclamantei B.M. pentru perioada 1 ianuarie 1943 -
6 martie 1945.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2013.
Procesat de GGC - CL