ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5480/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 august 2011 sub nr. 153687, pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta A.I. a solicitat pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor M.S. și P.T., autentificate la notarul public. Prin Hotărârea nr. 942 din data de 14 noiembrie 2011, pârâta a respins cererea reclamantei, apreciind că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei, deoarece aceasta nu a făcut dovada prin acte oficiale eliberate de către organele competente a refugiului din motive etnice, așa cum impune art. 1169 C. civ., singura dovadă fiind declarațiile a 2 martori . Prin sentința nr. 100 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamantei A.I., a dispus anularea Hotărârii nr. 942 din 14 noiembrie 2011, emisă de pârâtă și a obligat Casa Județeană de Pensii Maramureș să recunoască reclamantei calitatea de refugiată în perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În opinia Curții, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 6 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, a constatat că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 din C. proc.

civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul reclamantei. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G. nr. 105/1999. Or, din declarațiile martorilor date în fața instanței de fond, precum și din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune de A.I., rezultă cu certitudine că reclamanta, în perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 a fost refugiată din S. - Jud. Maramureș în Localitățile A. - T., precum și că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice la care a fost supusă mama sa.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice”. Schimbarea domiciliului de către reclamantă și familia sa, determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței nr. 100 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2013.