ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta D.A. a chemat în judecată Casa Județeană

de Pensii Călărași – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând instanței

ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună

anularea hotărârii din 26 martie 2007 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității

sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c) pentru perioada 16 mai 1942–06

martie 1945.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei să-i stabilească calitatea de beneficiar

al Legii nr. 189/2000, depunând actele necesare, însă pârâta în mod nelegal i-a

respins cererea, deși îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestor

drepturi.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1774 din

20 iunie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii

din 26 martie 2007 emisă de pârâtă.

Totodată, a obligat pârâta

să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute

de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru

perioada 16 mai 1942–06 martie 1945, cu începere de la 01 octombrie 2000.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că regimul de strămutați ai părinților reclamantei a fost în

măsură să o afecteze și pe aceasta, fiind nevoită să suporte condițiile de refugiu,

astfel că pârâta va fi obligată să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

Călărași.

Recurenta a susținut în

esență că, intimata-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 coroborate cu cele ale art.

654 C. civ., întrucât nu s-a născut nici în timpul călătoriei spre localitatea de

refugiu și nu a fost concepută înainte sau în timpul strămutării, ci a fost născută

după strămutarea părinților în acea localitate.

Examinând cauza în raport

cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada

regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940–6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării

în altă localitate decât cea de domiciliu

[

art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare

a Ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în

altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate,

precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui

tratat bilateral.

Din interpretarea prevederilor

legii rezultă că obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor

drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de

regimurile respective în perioada arătată din motive etnice.

Ceea ce reglementează

legea este deci stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei să-și

părăsească domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940, din motive

etnice, cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2000.

Având în vedere că legiuitorul

a urmărit ca de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnie, prin persoană persecutată trebuie înțeles, atât persoana care a suferit

persecuțiile respective, în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile

în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori, au fost strămutați

din motive etnice și au suportat astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs

din această situație.

În cauză, din copia extras

a „Tabelului nominal cu locuitorii de origine română din orașul T., care urmează

a evacua teritoriul și averea imobiliară” rezultă că tatăl reclamantei, împreună

cu familia a făcut parte din persoanele strămutate din Bulgaria în România, urmare

a Tratatului de la Craiova din anul 1940, reclamanta născându-se la data de 16 mai

1942 în loalitatea C., județul Dolj.

Cum finalitatea Legii

nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații persoanelor care au suferit persecuții

din motive etnice, nu se poate susține că ar fi exceptate de la beneficiul acestui

act normativ persoanele născute în această perioadă – (cum este și cazul reclamantei)

– care au suportat alături de părinți lipsa folosinței locuinței și a bunurilor

din localitatea de domiciliu.

Față de cele ce preced,

se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel

că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Călărași – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000

împotriva sentinței civile nr. 1774 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2008.