ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 829/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Călărași – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii din 26 martie 2007 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000 art. 1 lit. c) pentru perioada 16 mai 1942–06 martie 1945. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei să-i stabilească calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, depunând actele necesare, însă pârâta în mod nelegal i-a respins cererea, deși îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestor drepturi.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1774 din 20 iunie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 26 martie 2007 emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru perioada 16 mai 1942–06 martie 1945, cu începere de la 01 octombrie 2000. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că regimul de strămutați ai părinților reclamantei a fost în măsură să o afecteze și pe aceasta, fiind nevoită să suporte condițiile de refugiu, astfel că pârâta va fi obligată să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Călărași. Recurenta a susținut în esență că, intimata-reclamantă nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 coroborate cu cele ale art. 654 C. civ., întrucât nu s-a născut nici în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu și nu a fost concepută înainte sau în timpul strămutării, ci a fost născută după strămutarea părinților în acea localitate. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940–6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [ art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a Ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea prevederilor legii rezultă că obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată din motive etnice. Ceea ce reglementează legea este deci stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei să-și părăsească domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940, din motive etnice, cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2000. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnie, prin persoană persecutată trebuie înțeles, atât persoana care a suferit persecuțiile respective, în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori, au fost strămutați din motive etnice și au suportat astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. În cauză, din copia extras a „Tabelului nominal cu locuitorii de origine română din orașul T., care urmează a evacua teritoriul și averea imobiliară” rezultă că tatăl reclamantei, împreună cu familia a făcut parte din persoanele strămutate din Bulgaria în România, urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, reclamanta născându-se la data de 16 mai 1942 în loalitatea C., județul Dolj.

Cum finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice, nu se poate susține că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ persoanele născute în această perioadă – (cum este și cazul reclamantei) – care au suportat alături de părinți lipsa folosinței locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu. Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Călărași – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 împotriva sentinței civile nr. 1774 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.