Decizia nr. 776/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2077/2014 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2014 la data de 28 martie 2014, reclamanta Asociația Vânătorilor Ecologiști Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, a solicitat suspendarea executării Notei (Avizul) nr. x din 10 martie 2014 emisa de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura, Adresei nr. x din 18 martie 2014 emisa de același organ, Direcția de Management al Resurselor Forestiere și Cinegetice, precum și Adreselor nr. x din 24 martie 2014 și nr. y din 25 martie 2014 emise de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Ploiești.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2077 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și s-a respins în consecință acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității invocate de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești ca fiind neîntemeiate. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă Asociația Vânătorilor Ecologiști Târgoviște, respectiv numai în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură; în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a suspendat executarea până la pronunțarea instanței de fond a Notei nr. x din 10 martie 2014, Adresei nr. x din 18 martie 2014, Adresei nr. x din 24 martie 2014 și Adresei nr. y din 25 martie 2014. Au fost obligați pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din onorariu avocat).

Recursurile. Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri pârâții Garda Forestieră Ploiești (fost Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. a. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a solicitata admiterea căii de atac, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Criticile aduse sentinței atacate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează următoarele aspecte: - nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care actele administrative atacate se bucură de prezumția de legalitate, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în jurisprudența sa, a stabilit că pentru a aplica măsura de excepție a suspendării se impune existența unei îndoieli puternice asupra legalității, condiție care în speță nu este îndeplinită. - de asemenea, s-a arătat că nu s-a probat nici iminenței producerii unei pagube, simpla executare a unui act administrativ neproducând prin ea însăși o pagubă. - s-a susținut că adresele atacate nu sunt susceptibile de suspendare în condițiile în care și-au produs efectele dintr-o dată, de la momentul adoptării. b. Prin recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, în prezent Garda Forestieră Ploiești s-a solicitat, de asemenea, admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. A susținut recurenta că cererea de suspendare este nefondată și neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive: - actele administrative atacate se bucură de prezumția de legalitate, fiind adoptate cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 407/2006. - nu este îndeplinită condiția producerii unei pagube, în măsura în care reclamanta nu invocă decât un prejudiciu "incert", nedovedind iminența producerii acestuia; - adresele nu pot face obiectul unei cereri de suspendare, nefiind susceptibile de executare, de a produce efecte a căror stopare să se tindă a se realiza prin cerere, acestea producându-se la momentul adoptării.

Apărările intimatei. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă Asociația Vânătorilor Ecologiști Târgoviște a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că sentința atacată este legală și temeinică, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/20014.

Procedura în fața instanței de recurs. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin notele depuse la data de 19 ianuarie 2016, recurenta - pârâtă Garda Forestieră Ploiești a depus la dosar Sentința civilă nr. 1864 din 24 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins acțiunea în anulare a acelorași acte administrative, care fac obiectul prezentei cereri de suspendare, apreciind că prezentul litigiu a rămas fără obiect. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 ianuarie 2016 s-au admis în principiu recursurile declarate de pârâții Garda Forestieră Ploiești (fost Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură împotriva Sentinței civile nr. 2077 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., se va pronunța mai întâi asupra excepției rămânerii fără obiect a recursului, invocată de recurenta - pârâtă Garda Forestieră Ploiești, calificată ca fiind o excepție a lipsei de interes, care face inutilă cercetarea în fond a cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect. În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Notei nr. 48034 din 10 martie 2014, Adresei nr. 48241 din 18 martie 2014, Adresei nr. x din 24 martie 2014 și Adresei nr. y din 25 martie 2014. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de recurenta și confirmate de informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 1864 din 24 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2/2014, a soluționat fondul cauzei, respingând ca neîntemeiată acțiunea în anularea actelor administrative a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față. Or, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond. Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de 24 iunie 2016, respingând acțiunea în anulare formulată de reclamant, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efecte. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reține, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința, însă doar în parte, potrivit alin. (2) al aceluiași articol. Astfel, soluția de admitere a pretențiilor reprezentând cheltuieli de judecată nu este condiționată numai de dovada avansării acestora ci și de dovada caracterului necesar și proporțional al acestor cheltuieli. În cauza de față, dată fiind soluția de respingere a recursului pe o excepție care a făcut inutilă soluționarea fondului acestuia, instanța va reduce proporțional cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.