Decizia nr. 729/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 253/2019 a Judecătoriei Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate. Prin sentința civilă nr. 253 din 18 ianuarie 2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov.

Sentința pronunțată de tribunal Cu titlu prealabil, trebuie menționat faptul că prin precizarea de acțiune depusă în fața tribunalului, reclamantul și-a modificat valoarea pretențiilor solicitate la suma de 1.000.000 euro, modificare de acțiune consemnată în încheierea de ședință din data de 29 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă. Prin sentința civilă nr. 155 S din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25 noiembrie 2019 a aceleiași instanțe, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă. A fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Adminstrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 155 S din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă. A respins apelul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva aceleiași sentințe. A stabilit onorariul definitiv al avocatului B., desemnat avocat din oficiu, în condițiile art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008 la suma de 1.567 RON, aceasta urmând să fie achitată, conform art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, în condițiile Legii nr. 51/1996 republicată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanațelor Public, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus, la data de 24 martie 2021, cerere de recurs incident împotriva aceleiași decizii. Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanțele de fond și de apel au interpretat eronat dispozițiile art. 541 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de ordonanța nr. 27 din 21.02.2019 a Curții de Apel din Roma, secția a-IV-a penală, ordonanță ce a îndreptat ordonanța nr. 679/2014 a Curții de Apel din Roma, secția a-IV-a penală, prin care a fost respinsă a doua oară cererea de extrădare, cât timp în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Bacău a fost solicitată, pe calea contestației la executare, prescrierea executării pedepsei cu privire la mandatul nr. x/17.07. 2013. Se mai arată că, la data de 17 iulie 2019, reclamantul a luat la cunoștință de eroarea judiciară săvârșită de Statul Român, în acest sens fiind promovată cerere de revizuire a încheierii de extrădare a Judecătoriei Bacău, soluționată definitiv prin sentința penală nr. 2161/2014 a Judecătoriei Bacău. Recurentul apreciază că acțiunea a fost formulată în termen, cu respectarea dispozițiilor art. 541 C. proc. pen., impunându-se respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și judecata pe fond a cauzei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Totodată, arată recurentul, se impune analiza în concret și pe fond a pretențiilor deduse judecății raportat la temeiurile de drept invocate, cât și la termenul ce curge de la data ordonanței nr. 21/21.02.2019 și fără a se omite specificul raportului juridic dedus judecății. Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanațelor Public, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca în cazul în care se va aprecia că recursul reclamantului este admisibil, să se admită recursul incident, să se caseze hotărârea atacată și, în consecință, să fie respinsă cererea de chemare în judecată. În motivarea cererii de recurs se arată că soluția instanței de apel, aceea de a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor, încalcă dispozițiile art. 36 C. proc. civ. conform cărora: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond." În cauză, calitatea procesuală pasivă a părții chemate în judecată trebuie analizată din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate în susținerea cererii. Or, față de împrejurarea că motivul principal al cererii s-a referit la faptul că "lipsirea de libertate" pentru o perioadă de 2 zile a fost dispusă de către Statul Italian, nu de către Statul Român, raporturile juridice deduse judecății nu s-au legat cu pârâtul chemat în judecată. Astfel, raportul juridic de drept material în legătură cu faptele care motivează acțiunea reclamantului nu s-a legat între acesta și Statul Român, ci eventuale raporturi de drept material s-au legat cu Statul Italian unde a fost reținut reclamantul. În lipsa raporturilor de drept material nu se pot lega nici raporturi de drept procesual. Instanța de apel a reținut în mod nejustificat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în considerarea principiului accesului liber la justiție. Orice demers procesual presupune din partea reclamantului identificarea și justificarea calității procesuale a părții în contraditoriu cu care urmărește să se judece. Așadar, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. În susținerea excepției, recurentul-pârât arată că a invocat faptul că, prin acțiunea formulată, reclamantul nu a motivat în vreun mod chemarea în fața instanței de judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, neindicându-se temeiul juridic în virtutea căruia acesta ar putea sta în judecată în calitate de pârât și nu a arătat rațiunea pentru care se solicită obligarea acestuia la plata sumei precizate de 1.000.000 euro cu titlu de despăgubiri, după cum nu au fost arătate nici motivele de fapt și de drept care ar indica legitimitatea procesuală pasivă a acestuia, în condițiile în care "lipsirea de libertate" a avut loc în Stalul Italian. Mai mult, în cuprinsul cererii de apel, reclamantul a invocat faptul că a formulat o cerere în despăgubiri către statul italian pentru reținere nelegală. Prin urmare, raportat la prevederile legale mai sus invocate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care excepția invocată se impune a fi admisă.

Apărările formulate în cauză Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea căii de atac și menținerea hotărârii atacate. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare și la recursul incident, solicitând respingerea apărările formulate de pârât și a recursului incident declarat de acesta. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamant, prin care a solicitat respingerea apărărilor acestuia.

Procedura de filtru În respectarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, raport care fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 04 iunie 2020, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., completul de filtru a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 54 din 14 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost admisă sesizarea formulată în dosarul nr. x/2016 și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv hotărârile pronunțate în cererile formulate în temeiul art. 538 din C. proc. pen..". Prin rezoluția din 26 octombrie 2020, în temeiul art. 415 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol și a fixat termen la data de 09 decembrie 2020, fără citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a recursulului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Prin încheierea din 09 decembrie 2020, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursului și a acordat termen la data de 10 februarie 2021, fără citarea părților. Prin încheierea din 10 februarie 2021, completul de filtru a admis în principu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361/Ap din 08 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 06 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul declarat de reclamant Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., menționat de recurent în cererea de recurs, se reține că se poate cere casarea unei hotărâri pentru acest motiv de nelegalitate atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În cauză, se constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat de recurent în mod formal, fără ca acesta să formuleze critici concrete, în sensul de a preciza care sunt motivele contradictorii sau de ce apreciază că hotărârea instanței de apel este nemotivată. Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent în mod formal în cuprinsul cererii de recurs. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta cuprinde critici care pot fi subsumate acestui motiv de casare. Astfel, recurentul-reclamant susține că instanțele de fond și de apel au interpretat eronat dispozițiile art. 541 alin. (2) C. proc. pen. Recurentul apreciază că acțiunea a fost formulată în termen, cu respectarea dispozițiilor art. 541 C. proc. pen., impunându-se respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și judecata pe fond a cauzei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În esență, recurentul-reclamant critică hotărârea instanței de apel sub aspectul faptului că, în mod greșit, a menținut soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, fără să fi avut în vedere ordonanța nr. 27 din 21.02.2019 a Curții de Apel din Roma, secția a-IV-a penală, prin care a fost respinsă a doua oară cererea de extrădare, precum și faptul că la data de 17.07.2019 a luat la cunoștință de eroarea judiciară săvârșită de Statul Român. Contrar criticilor invocate în susținerea cererii de recurs, se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au aplicat corect dispozițiile legale incidente la împrejurările de fapt reținute pe baza probelor dosarului. Astfel, în soluționarea cererii de recurs, întemeiată strict pe motivul că recurentul a cunoscut "eroarea judiciară" săvârșită de Statul Român la data de 17.07.2019, trebuie avute în vedere cele statuate de instanța de apel care a reținut că motivul referitor la împrejurarea că momentul de la care curge termenul de 6 luni este data de 17.07.2019, când reclamantul a luat la cunoștință de faptul că Procurorul General a formulat o cerere de revizuire, soluționată definitiv prin sentința penală nr. 2161/29.10.2014 a Judecătoriei Bacău, constituie motiv nou în apel, care nu poate fi primit față de art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 494 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 478 C. proc. civ., nu pot face obiect al recursului motive care nu au fost supuse analizei instanței de fond și față de care instanța de apel a constatat caracterul de motiv nou de apel. Or, în condițiile în care instanța de apel a constatat faptul că motivul referitor la împrejurarea că momentul de la care curge termenul de 6 luni este data de 17.07.2019, când reclamantul a luat la cunoștință de eroarea judiciară săvârșită de Statul Român, a fost invocat pentru prima dată în fața instanței de apel cu încălcarea dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că este nelegală reiterarea aceluiași motiv în calea de atac a recursului, cu încălcarea dispozițiilor imperative de procedură. În ceea ce privește soluția adoptată de instanța de apel, care a menținut hotărârea primei instanțe, se constată că, în mod corect, aceasta a reținut că, potrivit art. 541 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate. În mod contrar celor susținute de recurentul-reclamant, singurul act de procedură care a stabilit în mod definitiv caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate a fost Ordonanța nr. 679/2014 a Curții de Apel din Roma, secția a-IV-a penală, în sensul că infracțiunea pentru care s-a solicitat executarea mandatului european nu este acoperită de condiția dublei incriminări, întrucât infracțiunea de înșelăciune cu CEC-uri este o varietate prevăzută numai în legea română, neconstituind infracțiune în legea italiană, astfel că arestarea nelegală este strâns legată de nevaliditatea unui mandat european de arestare, față de Decizia cadru nr. 584/2002 JAI. Prin urmare, termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii pentru repararea pagubei, prevăzut de art. 541 alin. (2) C. proc. pen., a început să curgă la data de 04 decembrie 2014, astfel că formularea cererii introductive de instanță la 27 septembrie 2018 este tardivă, termenul de prescripție de 6 luni expirând cu mult înainte de formularea prezentei cereri de chemare în judecată. Stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție de 6 luni este clară și nu comportă interpretări, acest moment fiind data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate. Prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. Având în vedere aspectele prezentate, soluția instanței de apel este corectă, aceasta constatând, în mod corect, nerespectarea și încălcarea termenului de prescripție de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată în care reclamantul trebuia să formuleze o acțiune în despăgubiri la instanța competentă. Recursul incident declarat de pârât Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanațelor Public, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția instanței de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor. Recurentul-pârât susține că această soluție încalcă dispozițiile art. 36 C. proc. civ., în sensul că raportul juridic de drept material în legătură cu faptele care motivează acțiunea reclamantului nu s-a legat între acesta și Statul Român, ci eventuale raporturi de drept material s-au legat cu Statul Italian unde a fost reținut reclamantul. În lipsa raporturilor de drept material nu se pot lega nici raporturi de drept procesual. Totodată, recurentul-pârât arată că, prin acțiunea formulată, reclamantul nu a motivat în vreun mod chemarea în fața instanței de judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, neindicându-se temeiul juridic în virtutea căruia acesta ar putea sta în judecată în calitate de pârât și nu a arătat rațiunea pentru care se solicită obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de despăgubiri, după cum nu au fost arătate nici motivele de fapt și de drept care ar indica legitimitatea procesuală pasivă a acestuia, în condițiile în care lipsirea de libertate a avut loc în Statul Italian. Se reține că art. 36 C. proc. civ. prevede: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond." În cauză de față, se constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. Conform art. 541 alin. (1) C. proc. pen. "Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 538 și 539 (…)". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice". Prin urmare, față de încadrarea în drept a pretențiilor reclamantului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă. În analiza răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., calitatea procesuală pasivă se subsumează unei proceduri speciale prin care persoana care se consideră vătămată de un act procesual îndeplinit cu încălcarea legii poate să ceară statului acoperirea prejudiciilor materiale ori morale suferite. În aceste condiții, în calitatea sa de garant al legalității și independenței actului de justiție, Statul Român este cel care răspunde pentru consecințele prejudiciabile ale propriei activități judiciare, pe care o organizează și o conduce, respectiv pentru consecințele păgubitoare produse în desfășurarea activităților specifice organelor judiciare, și, în consecință, este entitatea care stă în procesul de recunoaștere a acestor drepturi, ceea ce justifică legitimarea acestuia în calitate de pârât, în cauză. Prin urmare, critica recurentului, în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, este nefondată, întrucât, în cadrul procesual stabilit chiar de reclamant la momentul învestirii instanței, din perspectiva verificării îndeplinirii condițiilor art. 539 C. proc. pen., Statul Român răspunde în baza prevederii speciale reglementate de art. 540 alin. (5) C. proc. pen. potrivit căreia "Reparația este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice", fără a fi condiționat de calitatea de parte în procedura penală respectivă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanațelor Public, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.