ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 01.02.2019, reclamantul A. a solicitat ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să îi plătească suma de 50.000 euro echivalentul a 223.500 RON cu titlu de daune morale, suma de 2.500 euro echivalentul a 11.175 RON cu titlu de daune materiale, 4 salarii calculate raportat la salariul pe care l-a avut reclamantul de 1.700 RON lunar, precum și cheltuieli de judecată, în temeiul art. 538 C. proc. pen. coroborat cu art. 540 C. proc. pen. pentru perioada petrecută în închisoare de 4 luni, deoarece a fost achitat de Judecătoria Brașov, după ce inițial a fost condamnat la o pedeapsă cu executare.

Prin sentința civilă nr. 16/S/04.02.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2019, s-a respins acțiunea având ca obiect repararea pagubei cauzate de săvârșirea erorii judiciare, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca neîntemeiată. S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 520/AP din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 16/S/04.02.2020 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține că instanțele de fond și de apel nu au avut în vedere faptul că organele judiciare penale nu au respectat dispozițiile C. pen. și al celui de procedură penală, întrucât nu au întreprins demersuri prin interogarea instituțiilor sau a vecinilor, demersuri în urma cărora ar fi aflat că are un loc de muncă stabil, că în apartamentul din B-dul x nu mai locuia nimeni, întrucât mama sa lucra în Italia și că s-a mutat în acea perioadă la concubina sa. Mai arată că în cursul cercetării penale nu s-a administrat proba cu martori din care să rezulte circumstanțele cauzei, respectiv că obișnuia să o ajute pe mama sa în magazin.

Mai susține că nu este vina lui că nu a solicitat probe întrucât, pe de o parte, nu cade în sarcina lui propunerea probelor, iar pe de altă parte nu a fost "căutat de nimeni și nu știa de acest proces".

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 23 decembrie 2020, iar prin rezoluția de primire din 8 februarie 2021 s-a dispus comunicarea cererii de recurs.

În termen legal intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat vreun viciu de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat calea de atac, nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția prin care curtea de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru obligarea statului la acordarea de despăgubiri. S-a susținut doar că instanțele anterioare nu au analizat dacă organele judiciare penale au respectat sau nu dispozițiile C. pen. și al celui de procedură penală, iar în cursul cercetării penale nu s-a administrat proba cu martori din care să rezulte circumstanțele cauzei.

Or, chestiunile astfel evocate sunt unele care privesc situația de fapt, în sensul că recurentul este nemulțumit de modalitatea în care a fost stabilită această situație pe baza probatoriului analizat în speță, de instanțele inferioare.

Criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 488 C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară, rezervată de legiuitor controlului de nelegalitate a deciziei recurate.

Prin urmare, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii recurate.

Condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs, astfel cum rezidă din prevederile art. 486 alin. (1) și (3) C. proc. civ. implică determinarea greșelilor anume imputate de recurent instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Având în vedere că în cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică și că recurentul nu a formulat critici relative la aspectele de nelegalitate a deciziei instanței de apel, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 520/AP din 14 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2021.