ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2021

HOTĂRÂRE

20.05.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 13 august 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Parlamentul României - Senat, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secția penală și Curtea de Apel Bacău, secția penală, a solicitat obligarea Statului Român la daune morale de 500.000.000 euro deoarece i-a fost adus un prejudiciu drepturilor fundamentale prevăzute în Constituția României, Constituția Europei prevăzute în CDFUE și CEDO.

II. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

Prin sentința civilă nr. 2548 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția civilă.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că litigiul dedus judecății privește solicitarea reclamantului de a fi despăgubit pentru încălcarea drepturilor sale prin erori judiciare, acțiunea neavând un obiect circumscris sferei de aplicare a Legii nr. 554/2004, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 538 - 541 C. proc. pen.

Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 538 și 539 C. proc. pen. și este de competența tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază reclamantul.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția civilă.

III. Hotărârea Tribunalului Bacău, secția I civilă:

Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 122 din 24 februarie 2021 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că în cuprinsul cererii de chemare in judecată și cuprinsul precizării la acțiune, reclamantul nu a făcut vorbire despre existența unor erori judiciare care s-ar fi produs cu ocazia instrumentării dosarului penal în care acesta a avut calitate de inculpat, iar motivarea în fapt nu trimite la vreunul din cazurile expres prevăzute de art. 538 sau 539 C. proc. pen. pentru ca acțiunea să poată fi calificată în drept pe aceste temeiuri.

De asemenea, instanța a reținut că la primul termen de judecată cu procedură completă, Curtea de Apel București s-a constatat competentă material și teritorial în soluționarea cauzei, această excepție nemaiputând fi pusă in dezbatere după acest moment procesual.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în speță, Curtea de Apel București și Tribunalul Bacău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că Curtea de Apel București nu putea invoca din oficiu necompetența materială după ce, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, a constatat că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În cauza de față, se pune problema calificării cererii deduse judecății - este o acțiune căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 538 - 541 C. proc. civ. - de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul sau este o acțiune de contencios administrativ ce se circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 554/2004 - de competența curții de apel.

Întrucât calificarea cererii de chemare în judecată are consecințe directe asupra stabilirii competenței materiale procesuale de soluționare a cauzei (care se determină în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății), în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială de ordine publică putând fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În speță, la primul termen de judecată (17 aprilie 2019) Curtea de Apel București a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită și că instanța este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind stabilită în mod definitiv în favoarea instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că prima instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Așadar, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență materială constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

Față de considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.