ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2024

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13.08.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român - Parlamentul României - Senat, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secția penală și Curtea de Apel Bacău, secția penală, a solicitat obligarea Statului Român la plata de daune morale în cuantum de 500.000.000 euro, motivat de faptul că i-a fost adus un prejudiciu prin încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituția României, Constituția Europei prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și CEDO.

Prin sentința civilă nr. 348 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

(i) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Bacău și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și excepția inadmisibilității, ca neîntemeiate;

(ii) a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român -Parlamentul României -Senat, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secția Penală și Curtea de Apel Bacău, secția Penală, ca neîntemeiată;

(iii) a stabilit onorariul definitiv al avocatului desemnat să acorde asistență juridică gratuită, B., în cuantum de 940 RON;

(iv) a dispus avansarea onorariului avocatului desemnat să acorde asistență juridică gratuită, în sumă de 940 RON, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, pentru avocat B..

(v) cheltuielile procesuale avansate de către stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței civile nr. 348 din 15 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

3.1. Recursul declarat de reclamantul A.

Invocând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat casarea sentinței recurate, pe care o consideră nelegală, întrucât întregul proces civil s-a desfășurat în lipsa acestuia, atât de la administrarea probelor, cât și de la dezbaterea fondului, cu încălcarea drepturilor sale procesuale.

Recurentul-reclamant a mai precizat că se află în arest din data de 7 iulie 2015 și că nu a fost adus în fața instanței de judecată, fiind în imposibilitatea de a-și face apărarea.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți.

În esență, recurentul-pârât a susținut că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor trebuia analizată de către instanța de fond din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004, pe care a fost întemeiată acțiunea. În speță, instanța de fond s-a transformat în mod greșit în instanță de drept comun și a analizat cererea formulată de reclamant prin raportare la dispozițiile art. 541 din C. proc. pen., încălcând astfel Decizia nr. 1120/20.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, asupra unui conflict de competență. Ieșind din sfera materiei contenciosului administrativ prin recalificarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, prima instanță a nesocotit inclusiv încheierea de ședință pronunțată în același dosar, prin care a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza. Aceasta a analizat prezenta cauză prin raportare la instituția răspunderii civile delictuale, însă s-a raportat la art. 52 din Constituție, la art. 1, art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (3) și art. 19 alin. (1), respectiv la prevederile legale pe care pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și-a fundamentat două excepții, ceea ce confirmă că acestea ar fi trebuit admise.

Recurentul-pârât a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, în contradictoriu cu acesta, nu se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât este reprezentat exclusiv de acordarea de despăgubiri și nici dispozițiilor art. 19 din același act normativ, nefiind ulterior unui alt litigiu fundamentat pe dispozițiile art. 8 din legea contenciosului.

În opinia recurentului-pârât, acțiunea este inadmisibilă și pentru lipsa procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, din cuprinsul acțiunii introductive, nu rezultă că reclamantul s-ar fi adresat anterior sesizării instanței pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu o cerere care să corespundă pretențiilor deduse judecății.

Recurentul-pârât a formulat critici și cu privire la soluția pronunțată de către prima instanță asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că reclamantul nu a avut niciun raport juridic cu acesta, conform art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, iar Ministerul Finanțelor nu a emis niciun act administrativ a cărui anulare să fie solicitată în prezenta cauză. În susținerea acestor critici de nelegalitate, recurentul-pârât a mai făcut referire la prevederile art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, ale art. 52 din Constituție, ale art. 96 din Legea nr. 303/2004, precum și la Decizia nr. 3268 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a statuat că în litigiile de contencios administrativ, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.

4.1. Reclamantul A. a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

4.2. Pârâtul Tribunalul Bacău a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

4.3. De asemenea, pârâtul Senatul României a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepția calității sale procesuale pasive și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția completului de judecată învestit cu soluționarea recursurilor s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererilor de recurs

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamant A.,

Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

În speță, sentința civilă nr. 348 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 30 august 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de recurs.

Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 15 septembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 181 coroborate cu art. 184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă, prin serviciul poștal, la data de 19 septembrie 2022, astfel cum rezultă din ștampila poștei, aplicată pe plicul aflat la dosarul instanței de recurs.

Prin adresa emisă la data de 8 ianuarie 2024 și comunicată la aceeași dată, Înalta Curte a solicitat Penitenciarului Focșani, în cadrul căruia este deținut reclamantul A., să depună la dosarul cauzei o copie a registrului de corespondență din care să rezulte data înregistrării recursului declarat de reclamant, pentru a verifica dacă a fost formulat cu respectarea termenului legal, conform art. 183 alin. (2) din C. proc. civ.

Răspunzând solicitării instanței, Penitenciarul Focșani a învederat în cuprinsul adresei depuse la dosarul cauzei la data de 12 ianuarie 2024 că persoanele private de libertate depun cererile prin care declară căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în plic închis, în cutiile poștale ale Poștei Române, montate în sectorul de deținere, acestea nefiind înaintate prin intermediul administrației locului de deținere.

În această împrejurare, Înalta Curte, având în vedere ștampila poștei, aplicată pe plicul în care a fost înaintată cererea de recurs, constată că aceasta a fost depusă în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, întrucât, prin raportare la data comunicării sentinței recurate, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac era 15 septembrie 2022.

Fiind reglementat de norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează, astfel că actul de procedură întocmit cu nerespectarea acestui termen este lovit de nulitate, sancțiunea nulității putând fi invocată de către oricare dintre părți sau de către instanță, din oficiu.

Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și va anula recursul declarat de reclamantul A., ca tardiv formulat.

II.2. Asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor,

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recurentului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în susținerea recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

În ce privește recursul formulat de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte observă că, prin sentința recurată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, în contradictoriu cu acest pârât, a fost respinsă ca neîntemeiată, în sarcina pârâtului nefiind stabilită nicio obligație.

În condițiile în care recurentul-pârât a criticat o soluție favorabilă, instanța de recurs apreciază că acesta nu justifică un real interes pentru promovarea prezentei căi extraordinare de atac, demersul său judiciar fiind lipsit de o finalitate practică.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi întreținută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condițiile legale, motiv pentru care, având în vedere că nu mai este întrunită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes actual, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va admite excepția lipsei interesului recurentului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de aceasta, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 348 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.