ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2314/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 22.07.2020, având ca obiect "pretenții", reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 40 milioane de euro reprezentând daune morale și materiale, în temeiul art. 1357 și următoarele din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Prin sentința civilă nr. 1387 din 19 octombrie 2021, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, onorariul în sumă de 500 de RON stabilit în favoarea doamnei avocat B. care a asigurat reclamantului asistența juridică gratuită urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și rămânând în sarcina statutului.

Prin decizia civilă nr. 923A din 10 iunie 2022, curtea de apel a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1387/19.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații-pârâți Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

I.2. Al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 1677 din 29 noiembrie 2022, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, onorariul în sumă de 680 RON stabilit în favoarea domnului avocat C. care a asigurat reclamantului asistența juridică gratuită urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și rămânând în sarcina statutului.

Prin decizia civilă nr. 734A din 27 iunie 2024, curtea de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României, onorariul în sumă de 1700 RON stabilit în favoarea domnului avocat D. care a asigurat apelantului-reclamant asistența juridică gratuită în etapa procesuală a apelului urmând a fi achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției și rămânând în sarcina statutului.

Împotriva deciziei civilă nr. 734A din data 27 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a formulat recurs recurentul-reclamant A., cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub număr de dosar x/2020

Prin cererea de recurs, recurentul face trimitere la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

În esență, recurentul critică faptul că hotărârea instanței de apel i-a fost comunicată după 8 luni de la pronunțare, face trimitere la dosarul nr. x/2016 și precizează că prin cererea de chemare în judecată a Statului Român a solicitat daune materiale și morale în cuantum de 40 de milioane de euro, nu RON, astfel cum este indicat în hotărâre.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 privind încălcarea regulilor de procedură, criticând faptul că, în timpul deliberării, nu ar fi auzit cele dezbătute, precum și aceea că nu ar fi luat în considerare probele cu înscrisuri doveditoare ori cerințele reprezentatului convențional al recurentului.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia, fiind contra adevărului.

În consecință, recurentul solicită admiterea recursului declarat, casarea în tot a deciziei recurate și obligarea Statului Român la plata daunelor morale și materiale.

În cauză, intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României nu au depus întâmpinări la recursul declarat de recurentul-reclamant.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant A., în raport cu excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt.

Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

Astfel, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauza pendinte, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurent pct. 5 și 6 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea reprezintă, de fapt, o succesiune de susțineri de ordin general și aprecieri de ordin personal ce nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate, aspectele indicate neputând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, raportat la motivele de nelegalitate invocate, prin motivele de recurs, recurentul trebuia să indice, punctual, care sunt pretinsele reguli de procedură pe care instanța de apel le-a încălcat și a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și dezvoltarea criticilor privind pretinsa nemotivare a hotărârii, respectiv să arate de ce hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori când cuprinde numai motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, critica privind momentul la care a fost redactată și comunicată hotărârea recurată, trimiterea la judecătorul care a pronunțat hotărârea din dosarul nr. x/2016 ori unitatea monetară solicitată de recurent cu titlu de daune nu reprezintă critici care să poată fi încadrate nici în pct. 5, nici în pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest sens, recurentul nu indică nicio dispoziție de procedură pe care instanța de apel ar fi încălcat-o și a căreia nerespectare să atragă sancțiunea nulității, în tot cuprinsul memoriului de recurs nefiind indicată nicio astfel de prevedere legală. De asemenea, nu arată recurentul cum anume aspectele indicate ar putea reprezenta critici referitoare la nemotivarea hotărârii din apel.

Ca atare, faptul că o hotărâre a fost redactată și comunicată la o anumită perioadă după pronunțarea acesteia nu reprezintă o critică de nelegalitate încadrabilă în vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. De asemenea, trimiterea recurentului la judecătorul care a pronunțat hotărârea din dosarul nr. x/2016 ori la executorul judecătoresc, susținând că i-ar fi furat terenurile deținute ori că judecătorul ar fi făcut neguțătorie cu dreptatea nu reprezintă o critică aptă de a fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Din contră, cu privire la dosarul nr. x/2016, instanța de apel a analizat susținerea apelantului-reclamant, indicând, în mod corect, la pagina 13 din decizia recurată că, în cadrul respectivului dosar, problema de drept pusă în discuție a primit o dezlegare judiciară definitivă, apelantul-reclamant neindicând în concret ce aspect ar materializa, în opinia acestuia, o eroare judiciară care să fie circumscrisă unei ipoteze prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii obiective a statului.

Ca atare, prin prezentul recurs, recurentul nu arată care sunt motivele pentru care consideră nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, ci repune în discuție aceleași aspecte, omițând faptul că obiectul recursului îl constituie raționamentul curții de apel, iar nu reiterarea criticilor din apel.

Cu privire la faptul că în cuprinsul hotărârii este indicată o altă unitate monetară decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată, după cum rezultă din actele prezentei cauze, critica este ridicată omisso medio, în condițiile în care reținerea privind faptul că s-au solicitat daune în cuantum de 40 milioane RON în loc de 40 milioane euro a fost reținută în tot cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în ambele cicluri procesuale, până la momentul formulării prezentei căi de atac nefiind formulată o astfel de critică.

În acest sens, Înalta Curte reține că această împrejurare a fost invocată de parte direct în fața instanței de recurs, fără să fi făcut obiectul analizei instanței de apel, astfel că nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora motivele de nelegalitate la care se referă alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor, ipoteze care nu sunt incidente în prezenta cauză.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, recurentul critică faptul că, în timpul deliberării, nu ar fi auzit cele dezbătute, precum și aceea că instanța nu ar fi luat în considerare probele cu înscrisuri doveditoare ori cerințele reprezentatului convențional al recurentului. În raport de criticile formulate, recurentul nu a indicat nicio dispoziție legală încălcată, nu a arătat ce anume solicitări ale reprezentantului convențional nu ar fi fost luate în considerare și nici nu a dezvoltat cum anume aceste aspecte sunt de natură a fi subsumate încălcării unei reguli de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În plus, Înalta Curte reține faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 395 din C. proc. civ., completul de judecată deliberează în secret. Astfel, este de esența deliberării ca părțile să nu poată auzi cele dezbătute, recurentul neindicând în memoriul de recurs nicio dispoziție legală care să conducă la o concluzie contrară.

În fine, raportat la faptul că instanța de apel nu ar fi luat în considerare înscrisurile doveditoare, Înalta Curte constată că recurentul nu aduce argumente care să susțină această afirmație, ci prezintă propria concluzie a acestuia, subsumându-se mai degrabă nemulțumirii față de soluția dispusă.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Cu alte cuvinte, critica recurentului ce vizează, în esență, stabilirea situației de fapt în urma analizei probelor administrate, nu se circumscrie unui motiv de nelegalitate a deciziei atacate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul susține, fără alte argumente, că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia, fiind contra adevărului. Or, a critica o hotărâre judecătorească pentru nemotivare implică demonstrarea faptului că hotărârea respectivă nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori că aceasta ar cuprinde motive contradictorii sau doar motive străine de natura cauzei.

În cauză, susținerea recurentului că hotărârea judecătorească ar cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ca atare, numai în mod formal a indicat recurentul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neexistând în cuprinsul memoriului de recurs critici privind nemotivarea ori motivarea insuficientă a deciziei recurate. Din contră, din modalitatea prin care a înțeles recurentul să invoce art. 488 alin. (1) pct. 6 și precizarea conform căreia hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii împotriva acestuia dovedesc, mai degrabă, nemulțumirea recurentului față de soluția pronunțată și de considerentele instanței de apel, iar nu critici privind existența unor motive contradictorii.

În consecință, recurentul nu critică și nu dezvoltă existența unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, ci apreciază că reținerile și considerentele instanței de apel ar fi contra acestuia, aspecte care nu se încadrează în ipotezele strict si limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În fine, cu privire la faptul că decizia recurată ar fi contra adevărului, considerentele dezvoltate în paragrafele anterioare se aplică pe deplin, neputând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În consecință, dincolo de lipsa vreunei critici subsumabile vreunuia dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., după cum rezultă din analiza susținerilor recurentului, acestea reprezintă aspecte subiective, de temeinicie și care nu pot fi subsumatei unei critici a raționamentului instanței de apel, reprezentând, de fapt, nemulțumirea recurentului cu privire la soluția pronunțată.

Cât privește invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul susține doar că a avut parte de un proces neechitabil. Nu arată recurentul cum anume a fost încălcată această prevedere și nici nu aduce vreo critică considerentelor instanței de apel care a reținut în cuprinsul deciziei recurate faptul că au fost respectate toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru judecarea cauzei în mod echitabil.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Ca atare, cum criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 734A din 27 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 734 A din 27 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.