ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 10 decembrie 2021, reclamantul Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 745.753,835 RON, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, ambele calculate de la data de 21 decembrie 2018 și până la data plății integrale a debitului.

Prin sentința civilă nr. 1010 din 29 iunie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 161A din 10 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului Român, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 1010 din 29 iunie 2022 pronunțate de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A anulat, în tot, sentința civilă apelată și evocând fondul: A respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive și prescripția dreptului material la acțiune, invocate de către pârâtă, prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea. A obligat pârâta la plata către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, a sumei de 745.753,835 RON, actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, ambele calculate de la data de 21 decembrie 2018 și până la plata efectivă a debitului principal. A respins cererea formulată de Ministerul Finanțelor, în nume propriu, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 161A din 10 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat recurs solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. Prin cererea de recurs, aceasta invocă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, arată că, în mod greșit, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Administrarea Activelor Statului.

Obligația stabilită prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2013, nu este solidară ci divizibilă. Autoritatea nu a fost obligată la plata sumei de 1.470.015 RON și a sumei de 8.500 RON, nici prin decizia menționată și nici prin sentința civilă nr. 788 din 8 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, care a avut ca obiect contestația la executare.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1421, art. 1422 și art. 1443 din C. civ., însă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1384 din același act normativ privind acțiunea în regres.

Solidaritatea nu se prezumă ci trebuie prevăzută expres. Or, în decizia nr. 159A din 20 februarie 2017 nu se arată că obligația este solidară, fiind divizibilă. Așadar, recurenta poate fi constrânsă la executarea obligației doar separat și numai în limita sa de datorie.

Creditorul a început executarea silită în două dosare de executare silită diferite, împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului. În dosarul de executare nr. 92/2017 al A. și Asociații, a început executarea silită împotriva Ministerului Finanțelor, iar în dosarul de executare nr. 93/2017 al aceluiași executor judecătoresc, împotriva Autorității Naționale pentru Administrarea Activelor Statului.

Ministerul Finanțelor a contestat executarea, însă contestația la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 7882 din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3178 din 2 octombrie 2018 a Tribunalului București. Recurenta nu a fost parte în acel proces.

Astfel, prin aceste hotărâri s-a stabilit, în mod definitiv, că suma totală de 1.470.015 RON și cea de 8.500 RON sunt în sarcina de plată a Ministerului Finanțelor.

Pe de altă parte, contestația la executare formulată de Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului a fost soluționată prin sentința civilă nr. 8317 din 3 noiembrie 2017 și decizia civilă nr. 510 din 25 mai 2020.

Prin urmare, apreciază Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În al doilea rând, arată că instanța de apel, în mod greșit, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța de fond a reținut, în mod legal, că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantă. În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 2500, art. 2501 și art. 2523 din C. civ.

Întrucât de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv 21 februarie 2018 și până la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 decembrie 2021, au trecut peste 3 ani, consideră că acțiunea este prescrisă, soluția instanței de apel fiind nelegală, sub acest aspect.

În al treilea rând, recurenta arată că, în mod greșit, a fost respinsă excepția procesului rău condus și s-a reținut că Ministerul Finanțelor nu avea obligația de a formula contestația și în contradictoriu cu celălalt debitor.

În dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București, având ca obiect contestația la executare formulată de Ministerul Finanțelor împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 92/2017, Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte, nu a fost introdusă în proces pentru a putea formula apărări. Ministerul Finanțelor avea modalități legale de apărare, prin invocarea dispozițiilor art. 1421, art. 1443 și art. 1445 din C. civ.. Acesta nu a arătat instanței că obligația de divizibilă, nu a formulat astfel de apărări, fiind constrâns la plata întregii sume.

În al patrulea rând, arată că, pe fondul cauzei, cererea de chemare în judecată este netemeinică și nelegală.

În acord cu doctrina și jurisprudența, apreciază că acțiunea în regres este facultativă, cel care a plătit nefiind obligat să recupereze ce a plătit. Însă, în cazul în care cel care răspunde pentru fapta altuia este statul, dreptul de regres este obligatoriu, fiind exercitat prin Ministerul Finanțelor, cu excepția cazului în care autorul faptei prejudiciabile nu este răspunzător.

În cauză, nu există nicio faptă ilicită din partea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, care să fi cauzat prejudiciul, obligația instituită prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 neintrând sub incidența art. 1384 din C. civ.

Cererea este neîntemeiată întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 1421, art. 1422 și art. 1443 din C. civ., nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1384 din același act normativ privind acțiunea în regres. Prin decizia nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curții de Apel București s-a instituit o obligație divizibilă iar nu solidară. Solidaritatea pasivă legală este expres prevăzută de lege, însă prezenta speță nu se încadrează în acele situații. Așadar, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului poate fi constrânsă doar pentru partea sa din datorie.

Mai mult, în opinia sa, nu s-a dovedit că părțile acestui proces s-au aflat în raporturi juridice de codebitori solidari, fidejusor și debitor garantat, raporturi de mandat sau de gestiune, astfel că acțiunea în regres nu este întemeiată, nici sub acest aspect.

Totodată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu a fost parte în procedura de executare silită, prin poprire, în dosarul de executare nr. 92/2017, în care contestația la executare a fost respinsă.

În sprijinul susținerilor sale, a invocat jurisprudența pe care a apreciat-o ca fiind relevantă, respectiv decizia civilă nr. 3083/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, apreciază că decizia recurată este nelegală, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

Intimatul Ministerul Finanțelor nu a formulat întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 25 octombrie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023.

La termenul din data de 13 decembrie 2023, judecata recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, iar la data de 27 februarie 2024 cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii recurentei în acest sens.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 161A din 10 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a admis apelul reclamantului Ministerul Finanțelor, s-a anulat sentința apelată și, evocându-se fondul, s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a admis, în parte, acțiunea.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului critică hotărârea instanței de apel, apreciind că există mai multe argumente de nelegalitate, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, arată că soluția instanței de apel, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului este nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1382 și art. 1445 din C. civ.

Înalta Curte reține că aceste critici, care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu sunt fondate.

Printre condițiile cumulative necesare pentru a putea exercita o acțiune civilă, impuse în mod imperativ de art. 32 din C. proc. civ., se numără și calitatea procesuală, definită de art. 36 din același act normativ ca fiind identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica calitatea procesuală pasivă. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

În speța de față, instanța de apel a reținut, în mod corect, că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății și are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă acțiunea inițiată de B. S.A., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și obligați pârâții la plata sumei de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 și a dobânzii legale ulterioare acestei perioade.

Întrucât a fost executat pentru întreaga sumă datorată B. S.A., Ministerul Finanțelor s-a îndreptat împotriva codebitorului solidar, cu cererea în regres ce obiect al prezentului dosar.

Prin urmare, având în vedere că temeiul acțiunii anterioare este unul delictual, ce implică o solidaritate pasivă, reglementată expres de dispozițiile art. 1382 din C. civ., recurenta nu poate susține lipsa calității sale procesuale pasive în raport de faptul că obligația de plată i-ar reveni doar Statului Român.

Soluția instanței de apel, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, s-a impus în urma analizării cadrului procesual dedus judecății și a constatării că unul dintre debitorii solidari nu a achitat suma la care a fost obligat, împrejurare care l-a determinat pe celălalt debitor solidar să promoveze acest litigiu.

Prin urmare, sub aspectul dezlegării date de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile cauzei, argumentele reținute fiind judicioase în raport cu situația de fapt și probele existente la dosar.

În al doilea rând, recurenta arată că este nelegală soluția instanței de apel de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, întrucât sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 2500, art. 2510 și art. 2523 din C. civ.

Însă, analiza incidenței acestei instituții juridice pornește de la configurația raporturilor juridice ce au luat naștere ca urmare a deciziei civile nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Astfel, ca o consecință a faptului juridic ilicit, constatat de instanță în litigiul anterior, finalizat prin hotărârea menționată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor au fost obligați la plata sumei de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 și a dobânzii legale ulterioare acestei perioade, către B. S.A.

După efectuarea plății sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească - în speță după demararea executării silite - raportul juridic dintre creditor și cei doi debitori s-a stins. De vreme ce plata întregii sume a fost efectuată de un singur debitor solidar, a luat naștere un alt raport juridic, între cei doi debitori, cu un conținut juridic distinct de cel anterior, inclusiv cu privire la regimul prescripției extinctive.

În virtutea dispozițiilor din C. civ., s-a născut dreptul de creanță al debitorului care a realizat plata, ce poate fi valorificat pe calea acțiunii în regres exercitată împotriva celuilalt debitor.

În acord cu dispozițiile legale prevăzute la art. 2523 din C. civ., prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În speță, efectuarea plății întregii sume determină nașterea dreptului de creanță și marchează, la rândul său, momentul de la care începe să curgă prescripția extinctivă pentru exercitarea acțiunii în regres împotriva codebitorului solidar.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, plata întregii sume s-a efectuat la data de 21 decembrie 2018, copia OP-ului fiind depusă la dosarul de fond, ceea ce conduce la concluzia că dreptul s-ar fi prescris la data de 21 decembrie 2021.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 10 decembrie 2021, în interiorul termenului de prescripție, soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este corectă.

În al treilea rând, se susține că, în mod nelegal, s-a respins excepția procesului rău condus, invocată prin întâmpinare. În opinia recurentei, Ministerul Finanțelor avea obligația să atragă în litigiul, ce a avut ca obiect contestația la executare, și pe Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, pentru a-i da posibilitatea să se apere.

Însă, așa cum corect a reținut instanța de apel, excepția procesului rău condus - exceptio mali processus - este specifică materiei vânzării, fiind reglementată de dispozițiile art. 1075 din C. civ.

Această instituție nu poate fi aplicată situației de față întrucât vizează strict garanția specifică raportului juridic din materia vânzării. De asemenea, nu poate fi aplicată, prin analogie, dată fiind interdicția prevăzută de art. 10 din C. civ.

Mai mult, recurenta susține că se impunea atragerea sa în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei Sectorului 5 București pentru a putea paraliza executarea silită demarată de creditoarea B. S.A. Însă, contestația la executare reprezintă o procedură specială, iar C. proc. civ. nu face referire la posibilitatea formulării altor cereri în cadrul acesteia, întrucât sunt incompatibile cu celeritatea procedurii speciale și cu rațiunea reglementării ei, cu prezervarea elementelor de diferență față de procedura de drept comun.

Prin urmare, nici criticile referitoare la excepția procesului rău condus, care este, în realitate, o veritabilă apărare de fond, nu sunt fondate.

În al patrulea rând, se susține că decizia este nelegală și din perspectiva soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, care încalcă dispozițiile art. 1421 - 1422, art. 1443 și art. 1384 din C. civ.

Înalta Curte reține că fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 1384 alin. (3) și (4) din C. civ. potrivit cu care "Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. (4) În toate cazurile, cel care exercită regresul nu poate recupera partea din despăgubire care corespunde propriei sale contribuții la cauzarea prejudiciului."Astfel, instanța a fost învestită cu o acțiune în regres promovată de debitorul solidar, care a achitat integral creanța, împotriva celuilalt debitor care a rămas în pasivitate.

La baza acestui demers stă decizia civilă nr. 159A din 20 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, au fost obligați să achite creditoarei B. S.A., suma de 1.470.015 RON reprezentând dobânda pentru perioada 13 decembrie 2010 - 16 octombrie 2014 și dobânda legală ulterioară acestei perioade.

Recurenta susține că raportul obligațional este divizibil, fiind incidente dispozițiile art. 1421 și art. 1422 din C. civ.. Prin urmare, în opinia sa, Ministerul Finanțelor nu are la îndemână acțiunea în regres pentru partea de datorie care nu-i incubă.

Susține că această împrejurare este confirmată de soluția dată de instanțe ca urmare a contestării actelor de executare, de către Ministerul Finanțelor, în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Însă, raportul juridic care a generat obligația de plată a sumelor menționate se fundamentează pe o răspundere civilă delictuală, astfel că, în considerarea dispozițiilor art. 1382 din C. civ., răspunderea este solidară, chiar dacă dispozitivul nu cuprinde o mențiune expresă, în acest sens.

În acest caz, solidaritatea rezultă din unicitatea de obiect care impune fiecărui debitor obligația de a plăti întreaga datorie (despăgubire) sub rezerva efectului declarativ al unei viitoare împărțeli pe calea acțiunii în regres.

Sub acest aspect, nu prezintă nicio relevanță soluția de respingere a contestației la executare formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. De esența solidarității este dreptul creditorului de a putea executa pe oricare dintre debitori, pentru întreaga sumă. Prin urmare, contestatorul nu s-a putut apăra invocând existența unui codebitor solidar și nici nu l-a putut atrage în proces dat fiind natura juridică a contestației la executare.

Dispozițile art. 1456 din C. civ. reglementează, inechivoc, dreptul de regres al debitorului în materie de răspundere solidară, drept care constă în posibilitatea acestuia de a cere de la ceilalți codebitori ceea ce a plătit creditorului în numele acestora. De vreme ce unul dintre debitori a plătit pentru alt codebitor, principiile elementare ale dreptului impun ca această situație să fie reparată, fiind cu totul nerezonabil ca o persoană să răspundă pentru altă persoană care, la rândul său, are aceeași obligație.

Or, față de dispozițiile legale menționate, soluția de admitere a cererii de chemare în judecată este legală, nefiind încălcate normele de drept material invocate de recurentă.

În ceea ce privește argumentul de practică judiciară adus de recurentă, acesta nu conduce la o concluzie contrară celei din decizia recurată. Pe de o parte, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept iar, pe de altă parte, situația din speța respectivă este diferită, legea fiind aplicată prin raportare la particularitățile raportului juridic respectiv.

Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 161 A din 10 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 161 A din 10 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2024.