ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 19 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri civile în cuantum total de 500.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data executării integrale a obligației, arătând, în esență, că a suferit un prejudiciu de natură morală cauzat, în mod culpabil, de către instanțele care au soluționat dosarul penal nr. x/2015, în care reclamantul a avut calitatea de inculpat, în sensul în care, Curtea de Apel Iași și Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-au pronunțat asupra cererii de chemare în garanție a Statului Român, formulată de acesta, iar actele emise de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în beneficiul entităților juridice - UNBR, Barou și Cabinet Avocat constituiau o cauză de exonerare de răspundere juridică penală. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 și art. 1373 din C. civ. Reclamantul a depus cerere modificatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că întelege să se judece cu pârâții inițiali, precum și cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău (AJFP).

Hotătârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 371 din 10 martie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ca neîntemeiată, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 555A din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 371/10.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău. A respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 371/10.03.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva aceste decizii a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în prezenta cauză. Prin cererea recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului incident formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, schimbarea în parte a sentinței pronunțate de prima instanță, respectiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive strict din perspectiva lipsei justificării, potrivit legii, a chemării sale în judecată, făcând referire la dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., art. 1, art. 13 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Nașionale de Administrare Fiscală, art. 72 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. A mai arătat că raportat la dispozițiile legale invocate, nu are competența de a efectua înregistrările fiscale, acestea aparținând exclusiv organului fiscal competent, mai exact organele fiscale teritoriale din subordinea ANAF, așa cum reiese din dispozițiile art. 75, art. 76 și art. 78 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și din instrucțiunile de completare a formularului (010) "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică". Prin urmare, recurenta nu poate avea calitatea de pârâtă, nefiind subiect al raportului juridic litigios, iar analizarea calității procesuale pasive nu presupune examinarea a cel puțin uneia dintre condițiile cumulative de atragere a răspunderii civile delictuale, anume existența faptei ilicite, așa cum eronat a apreciat instanța de apel. Concluzionând, recurenta a susținut că, prin respingerea apelului incident, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale invocate și a aplicat greșit prevederile art. 36 teza a II-a din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, se observă că cererea de recurs dedusă judecății reprezintă o reiterare ad litteram a aspectelor invocate în cuprinsul apelului incident declarat de pârâta recurentă, singurul argument suplimentar dezvoltat de aceasta fiind cel relativ la considerentele instanței de apel potrivit cu care aspectele invocate de pârâtă în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive în contextul neefectuării de către aceasta a înregistrărilor fiscale trebuie analizate raportat la fondul pretențiilor ce presupune verificarea condițiilor răspunderii civile delictuale, mai precis existența faptei ilicite. În concret, recurenta a criticat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. care reglementează calitatea procesuală, raportat la dispozițiile art. 1 și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și la art. 72 din Codul de procedură fiscală. Această critică va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., întrucât pune în discuție pretinsa încălcare a unor norme procedurale, dar și a normelor de drept material indicate. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Așadar, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, calitate procesuală activă, precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, calitate procesuală pasivă. Rolul instanței constă în verificarea identității dintre cel chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum și a identității dintre cel care promovează cererea și titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes. Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâților la repararea prejudiciului de natură morală cauzat în mod culpabil de instanțele care au soluționat dosarul penal nr. x/2015, în care reclamantul a avut calitatea de inculpat, prin nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, cerere ce avea drept scop dovedirea lipsei laturii subiective în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat. Cei trei pârâți chemați în judecată, respectiv Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, au invocat, fiecare, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar prima instanță a respins excepțiile invocate, motivat de faptul că apărările pârâților vizează fondul cauzei, respectiv culpa acestora în cauzarea prejudiciului pretins de reclamant, și vor fi avute în vedere la analizarea cauzei pe fond, neputând fi analizate ca apărări în vederea respingerii cauzei în temeiul excepției procesuale invocate. În calea de atac a apelului, analizând apelul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe, apreciind că reclamantul a justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtei prin raportare la împrejurarea că aceasta a dispus înregistrarea fiscală a entităților juridice paralele, faptă ce a avut drept consecință condamnarea reclamantului și eliberarea sa din funcție. Iar, în raport cu dispozițiile art. 36 teza a II-a C. proc. civ. și cu temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de apel a apreciat că legitimarea procesuală se confundă cu examinarea a cel puțin uneia dintre condițiile cumulative de atragere a răspunderii civile delictuale, anume existența faptei ilicite. În acest context, critica recurentei în sensul că nu a efectuat înregistrările fiscale nu înseamnă că nu justifică calitate procesuală pasivă, ci aceste aspecte invocate țin de fondul dreptului pretins, așa cum corect au apreciat instanțele de fond. Prin urmare, instanța de apel a argumentat judicios identitatea cerută de art. 36 din C. proc. civ., dintre această pârâtă și unul dintre subiecții pasivi din raportul juridic litigios, întemeindu-se pe teza a II-a a articolului anterior menționat, potrivit cu care existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Sub acest aspect, se reține că "drepturile și obligațiile afirmate" la care face referire art. 36 teza a II-a din C. proc. civ. înseamnă conținutul raportului juridic abstract, iar legiuitorul a prevăzut că existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor constituie o chestiune de fond, pe de o parte, deoarece acestea trebuie dovedite și, deci, abia în urma efortului probator al părților se poate stabili dacă a luat naștere între părți și raportul juridic concret, iar, pe de altă parte, deoarece art. 36 din C. proc. civ. stabilește foarte clar limitele în cadrul cărora se analizează calitatea procesuală a părților în proces, și anume, prin cercetarea celor afirmate în cererea de chemare în judecată și a normelor de drept incidente în cauză. Astfel, în vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale, trebuie cercetată identitatea dintre părțile procesului și subiectele raportului juridic abstract litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecății, iar instanțele de fond au apreciat corect că e necesar a se analiza excepția invocată prin raportare la examinarea pretinsei fapte ilicite, a cărei dovadă în persoana pârâților nu s-a realizat de către reclamant. În consecință, se constată că nu au fost încălcate normele de drept material și nici cele de procedură indicate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, instanța de apel dând o judicioasă dezlegare excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Pentru aceste considerente, cum criticile invocate de recurentă sunt nefondate în ansamblul lor, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză.