ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la Tribunalul Bacău, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând să se constate că, în cadrul procesului penal, s-a produs o eroare judiciară, cu obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 2.500.000 RON cu titlu de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 242/2008.

La termenul din 9 decembrie 2019, pârâtul Statul Român a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că reclamantul a suferit o condamnare definitivă prin Decizia 578 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, iar Legea nr. 242 a intrat în vigoare începând cu data de 16 octombrie 2018.

Hotărârea tribunalului

Prin decizia civilă nr. 186 din 11 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, s-a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Hotărârea curții de apel

Prin decizia nr. 411 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău a respins apelul promovat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 186 din 11 iunie 2020 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a I-a civilă, ca nefondat.

În motivare, a reținut că este corectă soluția instanței de fond, în sensul că nu se pot valorifica în cauză prevederile art. 96 forma modificată prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 în vigoare din 16 octombrie 2018, întrucât eroarea judiciară invocată are ca izvor nerespectarea normelor procedurale și condamnarea dispusă prin Decizia 578 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, hotărâre judecătorească care este anterioară.

Curtea a constatat că prezenta cauză are o natură pur civilă, iar reclamantul solicită aplicarea unei forme speciale de răspundere civilă delictuală; se reține faptul că, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011 răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.

Curtea a mai reținut că acțiunea este inadmisibilă din perspectiva faptului că, în prealabil, nu s-a stabilit existența unei erori judiciare prin pronunțarea unei hotărâri spre exemplu de achitare. Ca urmare, instanța de drept civil, pe calea acestei acțiuni, nu poate să se pronunțe asupra încălcării dispozițiilor legale de drept material și procesual penal și nici nu ar putea să stabilească că o hotărâre judecătorească definitivă este contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză întrucât, în această modalitate s-ar afecta grav siguranța circuitului civil, instanța civilă neputând judeca similar unei instanțe de control judiciar asupra aspectelor stabilite în cadrul unui dosar penal.

Instanța de apel a avut în vedere și Decizia nr. 76 din 12 noiembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de Drept a stabilit că "Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416 - 417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551 și 552 din C. proc. pen. din 2010".

Recursul

Împotriva deciziei anterior menționate, reclamantul A. a promovat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul a făcut o amplă prezentare a situației de fapt, referitoare la procesul penal în care a avut calitatea de inculpat, finalizat prin decizia penală nr. 578 din 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus condamnarea reclamantului la 12 ani de închisoare pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, precum și a etapelor procesuale derulate în fața instanțelor penale.

Cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii introductive de instanță, din perspectiva imposibilității valorificării art. 96 din Legea nr. 303/2004, în mod greșit, instanțele de fond au interpretat principiul neretroactivității raportat la principiul aplicării imediate a legii civile, având în vedere că modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 242/2018, stabilește o formă specială de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, care se impune a fi aplicată prioritar față de dispozițiile art. 551 și art. 552 din C. proc. pen.

În ceea ce privește soluția de condamnare a reclamantului la pedeapsa de 12 ani cu închisoare pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, în mod nelegal, Curtea de Apel Bacău, secția penală a reținut că Tribunalul Bacău a dispus greșit achitarea inculpatului A., în baza aceluiași probatoriu administrat în fața primei instanțe, dar reinterpretat, fără a indica probele ce susțin decizia sau a prezenta argumentele pentru care a înlăturat apărările reclamantului, ceea ce contravin normelor procesual penale, dar și principiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În opinia sa, instanța penală avea obligația de a repune pe rol cauza și a judeca procesul penal, având în vedere că la 18 mai 2016 s-a publicat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2016, care transpune în dreptul național practica Curții Europene în ceea ce privește dublul grad de jurisdicție, modificând, în mod esențial, obligațiile ce revin instanței de apel după o soluție de achitare, în sensul readministrării probatoriului si continuarea procedurii în apel, conform regulilor de judecată a cauzei în fața primei instanțe.

A susținut că, prin nerepunerea pe rol a cauzei, instanța de apel a dat dovadă de rea credință în aplicarea normelor de drept.

De asemenea, ulterior datei de 1 februarie 2016, doamna judecător B., în fața căreia a fost administrat probatoriul, a fost înlocuită de domnul judecător C., conform deciziei colegiului de conducere al instanței.

Or, în respectarea principiului continuității completului de judecată, se impunea ca, după numirea în complet a domnului judecător C., să se dispună readministrarea probelor, ca o garanție a echitații procesului penal din perspectiva pronunțării unei hotărâri de către aceeași judecători care au participat nemijlocit la administrarea probatoriului. În continuare, recurentul a precizat că, deși a declarat recurs împotriva acestei soluții, încălcările prevederilor legale menționate și vătămarea nu au putut fi remediate.

În acest sens, a învederat că, în motivarea soluției de respingere a recursului exercitat împotriva soluției de condamnare pronunțate de curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că se impunea ca instanța de apel să analizeze cauza prin raportare la prevederile art. 421 din C. proc. pen., și deci să dispună readministrarea sau administrarea de probe, statuând totodată, că noua concepție a legiuitorului român de a stabili dublul grad de jurisdicție este conformă art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului doar dacă se asigură un echilibru între aceste principii și pronunțarea unei hotărâri legale.

Față de cele anterior evidențiate, procesul penal s-a derulat cu încălcarea dispozițiilor legale de drept material și procesual, precum și cu nesocotirea drepturilor fundamentale ale omului.

Vătămarea produsă reiese din soluția de condamnare, care s-a pronunțat cu nerespectarea dispozițiilor legale, decizia curții de apel în procesul penal fiind una vădit contrară legii și situației de fapt rezultate din probele administrate.

Recurentul a susținut și că acordarea daunelor morale se justifică din perspectiva în care pronunțarea hotărârii penale este o consecință a unei erori judiciare care a produs consecințe negative atât în ceea ce privește starea de sănătate a reclamantului, cât și asupra relațiilor de viața de familie sau profesională a acestuia, care, anterior condamnării sale, derula activități de afaceri.

Procedura de filtru

Prin încheierea din 23 martie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 411 din 9 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău și a fost fixat termen de judecată în ședința din 8 iunie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curți

Recurentul reclamant a criticat decizia recurată, susținând că instanța a aplicat greșit atât principiul neretroactivității legii civile, care se referă la fapte consumate în trecut, cât și principiul aplicării imediate a legii civile, potrivit căruia legea nouă se aplică de la intrarea ei în vigoare și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute, cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În speța de față, atât tribunalul, cât și curtea de apel au reținut că nu se pot valorifica prevederile art. 96, în forma modificată prin Legea nr. 242/2018, în vigoare din 16 octombrie 2018, întrucât eroarea judiciară invocată are ca izvor nerespectarea normelor procedurale și condamnarea dispusă prin Decizia 578/23.05.2016 a Curții de Apel Bacău, hotărâre judecătorească care este anterioară modificării legii.

Recurentul reclamant a susținut că instanța de apel ar fi aplicat greșit principiul neretroactivității legii raportat la principiul aplicării imediate a legii civile, având în vedere că modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 303/2004 prin Legea nr. 42/2018, stabilește o formă specială de reparare a prejudiciilor cauzate prin erori judiciare care se impune a fi aplicată prioritar față de dispozițiile art. 551 și art. 552 din C. proc. pen.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Referitor la normele aplicabile în cauză, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanța are ca obiect constatarea săvârșirii de către pârât a unei "erori judiciare" și a fost întemeiată în drept pe art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar despăgubirile solicitate de reclamant au natură juridică civilă, întrucât ceea ce invocă reclamantul este răspunderea civilă delictuală a Statului Român, despre care instanța de recurs reține că este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.

În cauză, dreptul la repararea pagubei produse reclamantului nu poate fi exercitat decât după ce a devenit definitivă hotărârea de achitare, care este momentul de care legea specială leagă nașterea dreptului la acțiune.

Așadar, raportul juridic dintre persoana îndreptățită și stat, cuprinzând dreptul la repararea pagubei și obligația statului de a plăti despăgubirea, se naște, potrivit procedurii speciale, la data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă.

Ca urmare, data la care hotărârea de achitare/prin care s-a constatat eroarea judiciară a devenit definitivă reprezintă faptul creator al unei situații juridice, care atrage legea aplicabilă în timp, potrivit principiului neretroactivității legii civile, așa cum este reglementat în cadrul prevederilor art. 6 alin. (1), (2) și (5) din C. civ.

În speța de față, din conținutul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru eroare judiciară comisă prin decizia nr. 578 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău.

Înalta Curte are în vedere și cele constatate prin Decizia nr. 76 din 12 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, potrivit căreia "Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416 - 417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551 și 552 din C. proc. pen. din 2010".

Aplicând toate aceste considerații teoretice la pricina de față, se constată că dreptul la repararea pagubei produse reclamantului s-a născut la data la care hotărârea în raport de care s-a constatat eroarea judiciară a rămas definitivă, respectiv momentul pronunțării deciziei nr. 578/2016 de către Curtea de Apel Bacău, ceea ce înseamnă că speței îi sunt aplicabile prevederile legii în vigoare la 23 mai 2016.

Potrivit art. 96 din Legea nr. 303/2004, varianta în vigoare la 23 mai 2016:

"(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(5) Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

(7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an."

Textul de lege anterior citat a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care a intrat în vigoare la 16 octombrie 2018, care este momentul la care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868, deci după momentul la care s-a născut dreptul la repararea pagubei produse reclamantului, 23 mai 2016.

Înalta Curte constată că, așa cum au reținut și instanțele de fond, art. 96 din Legea nr. 303/2004, în forma modificată prin Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 în vigoare din 16 octombrie 2018 nu este incident cauzei pendinte, întrucât reprezintă dispoziții legale ulterioare datei la care hotărârea în raport de care se susține eroarea judiciară a rămas definitivă; ca urmare, este legală reținerea instanței de apel, potrivit căreia cauzei îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 în vigoare la 23 mai 2016, data pronunțării deciziei nr. 578 de către Curtea de Apel Bacău, fiind nefondate criticile recurentului.

În argumentarea soluției privind legea aplicabilă în cauză, Înalta Curte reține că art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că legea civilă se aplică în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare și data ieșirii sale din vigoare; ca urmare, aceasta nu are putere retroactivă.

În acest cadru de reglementare este necesar a se avea în vedere succesiunea legilor în timp; ca urmare a modificării continue a relațiilor sociale apar cazuri când o situație juridică se naște, se modifică și se stinge, sub imperiul legii în care au luat ființă, dar pot apărea și cazuri când o situație juridică se naște sub imperiul unei legi și se află în curs de desfășurare la momentul intrării în vigoare a unei legi noi, cum este cazul de față.

Trebuie reținut faptul că principiul neretroactivității a devenit, prin inserarea în Constituția României din 1991 a art. 15 alin. (2), potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", un principiu constituțional.

Astfel, neretroactivitatea legii, ca principiu constituțional, este obligatorie, pentru toate ramurile de drept, fără excepție, nu numai pentru acelea care îl prevăd explicit. În afara excepției stabilite prin Constituție, care privește legea penală sau contravențională mai favorabilă, nicio altă excepție nu poate aduce limitări acestui principiu constituțional. Principiul neretroactivității legii civile constă în aceea că legea civilă se aplică numai situațiilor juridice care iau naștere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu și pentru trecut.

Astfel, față de cele menționate anterior, reținând că reclamantul a suferit condamnarea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 242/2018, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, varianta legii în vigoare la 23 mai 2016, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incident, sens în care va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 411 din 09 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2022.