ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 892/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata a 10.000.000 RON despăgubiri civile.

Prin sentința civilă nr. 53 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Bacău:

(i) a respins excepția nulității acțiunii, invocată de pârât, ca nefondată;

(ii) a respins excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârât, ca nefondată;

(iii) a admis excepția invocată de pârât privind inadmisibilitatea acțiunii;

(iv) a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă;

(v) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 483 și următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, reținând că nu rezultă din cuprinsul acțiunii că a fost contestat vreun act administrativ, astfel că obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ.

Recurentul-reclamant arată că obiectul acțiunii sale vizează obligarea Statului Român să-i plătească o sumă de bani pentru prejudiciile morale care i-au fost cauzate de instituțiile acestuia, astfel că în mod greșit instanța de fond a făcut trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din moment ce acțiunea formulată este o acțiune în pretenții, nefiind vorba de contestarea vreunui act administrativ.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile legale care reglementează cu privire la acordarea de despăgubiri (materiale/morale) se regăsesc la art. 18, respectiv la art. 19 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceste dispoziții legale, pentru a putea să hotărască cu privire la despăgubirile materiale și morale cauzate, instanța trebuie să soluționeze cererea al cărei obiect trebuie să se regăsească în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, așa cum rezultă din analiza cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia este reprezentat exclusiv de acordarea de despăgubiri de la Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, ca atare, obiectul acțiunii nu se circumscrise dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, litigiul nu se circumscrie nici dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acesta nu este ulterior unui alt litigiu care să se fi circumscris dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar reține că motivele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziții legale.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile, în sumă de 10.000.000 RON.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamantul nu contestă niciun act administrativ, respectiv că obiectul acțiunii nu este de contencios administrativ, astfel cum este acesta reglementat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin criticile din recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța a încălcat dreptul său de dispoziție, întrucât a investit instanța cu o acțiune în pretenții, nicidecum cu anularea vreunui act administrativ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;".

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este incident în cauză.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri civile, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (1), art. 71, 72, 73 și art. 1373 din C. civ.

Verificând sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că au fost încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrag sancțiunea nulității, ținându-se seama de faptul că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că obiectul acțiunii nu constă în anularea unui act administrativ, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, raportat la aceste dispoziții legale și având în vedere modalitatea în care a fost formulată cererea de către reclamant, primei instanțe îi revenea obligația de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată și de a stabili în concret dacă a fost învestită cu soluționarea vreunei cereri de anulare a unui act administrativ sau doar cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, cum susține recurentul-reclamant și rezultă din cuprinsul acțiunii.

Obligația primei instanțe de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată derivă și din dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța de judecată trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și este în drept să ceară părților, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă, să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Încălcarea rolului activ de către judecătorul fondului prin omisiunea de a stabili în mod corespunzător obiectul cererii de chemare în judecată face imposibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului de legalitate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că neregula de ordin procedural expusă anterior nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond și, pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.