ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2020

HOTĂRÂRE

18.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 677 din 24 iunie 2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L., invocată de aceasta prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.. A fost obligată reclamanta B. să plătească pârâtei S.C. A. S.R.L. suma de 9200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost respinse cererile reclamantei și pârâtei S.C. C. privind plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiate. S-a hotărât ca taxa judiciară de timbru în valoare de 8040 RON, de la plata căreia a fost scutită reclamanta prin încheierea din 28 noiembrie 2011 să rămână în sarcina statului.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 383 din 10 septembrie 2020 a admis excepția netimbrării apelului și, în consecință, a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta B. împotriva sentinței civile nr. 677 din 24 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că apelanta nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care prin citatia comunicată acesteia la data de 26 august 2020 i s-a pus în vedere acesteia obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4325,5 RON în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Deși a fost legal citată cu mențiunea timbrării cererii de apel, apelanta nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru.

De asemenea, instanța de apel a reținut că nu pot fi avute în vedere sustinerile apelantei din cuprinsul cererii de apel potrivit carora i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar si a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în celelalte faze procesuale si din acest motiv nu datoreaza taxă judiciara de timbru, deoarece ajutorul public judiciar se acorda exclusiv pentru faza procesuală în care a fost formulată cererea nu și pentru fazele procesuale ulterioare. Apelanta, avea posibilitatea de a formula o cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru datorate în prezentul apel dar nu a uzitat de aceasta posibilitate pană la termenul de judecată acordat în cauză.

Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de apel a fost calculat potrivit dispozițiilor legale sus-enunțate, iar sancțiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligații a fost adusă la cunoștința părții, care însă nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 coroborate cu cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, anulând ca netimbrat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Iași, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenta - reclamantă a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulități de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurenta - reclamantă a susținut că nu a fost legal citată pentru termenul din data de 10 septembrie 2020, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 85 raportat la art. 88 și art. 92 alin. (4) coroborat cu art. 10 din C. proc. civ..de la 1865.

Astfel, recurenta reclamă faptul că citația emisă și comunicată la data de 26 august 2020, prin afișare, este nelegală, iar aceasta nu a avut cunoștință despre obligația timbrării cererii de apel, modalitate prin care a fost lipsită de dreptul de a formula cerere de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulțumită de faptul că "citația transmisă acesteia de către instanța de apel nu conține parafa șefului instanței și semnătura grefierului de caz", actul conținând doar semnătura agentului procedural prin care s-a făcut afișarea la data de 26 august 2020.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta - reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, aplicând în mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, care, în opinia sa, sunt aplicabile numai proceselor începute sub imperiul noului C. proc. civ., în cauză fiind aplicabile prevederile Legii146/1997.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Asupra chestiunii timbrajului, instanța supremă constată că pentru primul termen de judecată acordat în apel, acela de 10 septembrie 2020, apelanta - reclamantă B. a fost citată, în mod legal, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4352,5 RON, sub sancțiunea anulării cererii, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosarul de apel.

Cu toate acestea, la termenul de judecată acordat apelanta - reclamantă nu s-a prezentat și nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a depune taxa legală de timbru.

Așadar, constatând că apelanta - reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, neîndeplinindu-și obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, curtea de apel a aplicat, în mod corect, sancțiunea anulării cererii de apel.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante cu privire la faptul că citația emisă și comunicată la data de 26 august 2020, prin afișare, este nelegală, iar aceasta nu a avut cunoștință despre obligația timbrării cererii de apel, Înalta Curte constată că actul de procedură a fost transmis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, după cum urmează.

Art. 85 C. proc. civ. stabilește obligația judecătorului de a hotărî asupra unei cereri numai după prealabila citare sau înfățișare a părților, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel.

Citarea părților reprezintă o formalitate esențială în legătură cu exercitarea dreptului la apărare și se realizează printr-un act procedural denumit citație.

Citația este compusă din două părți: citația propriu-zisă care se înmânează persoanei și dovada de înmânare (procesul-verbal) a citației.

Mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă citația sunt prevăzute în mod expres la art. 88 alin. (1) pct. 2,3,4,6 C. proc. civ., iar în lipsa acestor mențiuni citația nu-și poate îndeplini funcția sa procedurală, sens în care legea prevede în mod expres sancțiunea nulității, potrivit alin. (2) al aceluiași articol. Această parte a citației propriu-zise se lasă la persoana citată.

Cea de-a doua parte, dovada sau procesul-verbal de înmânare a citației încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 100 C. proc. civ., numele și calitatea celui căruia i-a fost înmânată citația sau lucul unde s-a făcut afișarea. Această parte se restituie la dosar.

Prin motivul de recurs formulat se susține că citația trimisă recurentei și afișată la data de 26 august 2020 nu conține parafa președintelui instanței și semnătura grefierului.

Înalta Curte reține că actul contestat de recurentă și anume dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare cuprinde elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 C. proc. civ., astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Această parte a citației trebuie completată și semnată de agentul procedural și nu de personalul instanței emitente, cum face confuzie recurenta.

Întrucât, în cauză nu este vorba despre o nelegală citare, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. și faptul că părții I s-ar fi produs vreo vătămare.

Rolul activ al instanței prevăzut de art. 129 C. proc. civ. nu poate însemna substituirea instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.

De altfel, Înalta Curte observă că recurenta reclamantă a fost preocupată de aspectul timbrajului, având o opinie personală, în sensul că nu datorează taxă judiciară de timbru, întrucât a fost scutită în fața instanței de fond, așa cum a precizat în cererea de apel.

Cu privire la aplicarea în timp a prevederilor Legii nr. 146/1997 s-a pronunțat decizia nr. 25 din 26 octombrie 2020, pronunțată în recurs în interesul legii, conform căreia " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: În cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, tuturor cererilor formulate în cadrul acestora, cereri accesorii, incidentale și incidente procedurale, precum și căilor de atac, ordinare și extraordinare, le sunt aplicabile, în ceea ce privește taxa judiciară de timbru, dispozițiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013".

Critica referitoare la faptul că instanța de apel în mod greșit a anulat cererea sa aplicând dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 și nu prevederile Legii nr. 146/1997 nu poate fi primită, întrucât atât prevederile Legii nr. 146/1997 cât și dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 instituie obligația părții care se adresează instanței de judecată să suporte anticipat taxele de timbru aferente cererii cu care a fost învestită instanța, astfel încât obligația de achitare a taxei judiciare de timbru a fost corect adusă de către instanță la cunoștința părții.

Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă.

Referitor la cererea intimatei - pârâte S.C. A. S.R.L. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că onorariul de 4000 RON pretins de intimata - pârâte S.C. A. S.R.L. nu se justifică față de criteriul referitor la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, și, văzând și faptul că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și o va obliga pe recurenta reclamantă la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei pârâte.