Decizia nr. 2440/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 628/2018 a Tribunalului Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta SC. .B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.224.562,06 RON, reprezentând contravaloarea apei epurate în perioada 01.04.2015 - 17.07.2015, obligarea pârâtei la plata sumei de 166.024 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă debitului, calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 29.11.2016, obligarea pârâtei la plata unei dobânzi legale penalizatoare aferentă debitului de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului, obligarea pârâtei la plata sumei de 351.890 RON daune interese, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 628/2018 din 03.04.2018, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins excepțiile inadmisibilității, prematurității și lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta S.C. B. S.A.. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin Decizia nr. 811 din 01 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de apel Iași, secția civilă, a fost respins apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani împotriva Sentinței civile nr. 628 din 03 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care a păstrat-o, și a respins apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.A. Iași împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac formulată în cauză. Recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Pașcani a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, numai cu privire la soluția pronunțată asupra apelului reclamantei, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel sau unei alte instanțe de același grad, pentru a se realiza o nouă judecată a apelului declarat de reclamantă. În continuare, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a adus următoarele argumente: În mod greșit, prin încheierea din data de 16 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civilă, având în vedere că litigiul se poartă între profesioniști. Curtea de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale când a considerat că problema competenței secției I civile a Tribunalului Iași a fost definitiv stabilită, și nu mai poate fi pusă în discuție. Or, conform prevederilor legale, apelul declarat contra sentinței este îndreptat și împotriva tuturor încheierilor ce precedă pronunțarea hotărârii de dezînvestire. Prin urmare, apreciază că, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., se impune anularea atât a sentinței cât și a încheierii prin care tribunalul a soluționat excepția necompetenței funcționale, și trimiterea cauzei aceluiași tribunal pentru rejudecarea cauzei de către secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În susținerea motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, pe de o parte, se reține de către prima instanță că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 72/2014, a fost creată o situație atipică (iar pe baza acestei hotărâri a fost obligată reclamanta să presteze în folosul pârâtei activitatea de epurare a apei colectate prin rețeaua de canalizare), situație cu privire la care se constată a fi contrară Legii nr. 241/2006, iar pe de altă parte, instanța apreciază că ar fi trebuit să fie respectate întru totul prevederile Legii nr. 51/2006. În continuare, susține că, în mod greșit, instanța a considerat că nu s-a făcut dovada cantității de apă epurată, susținând că procesele-verbale întocmite cu Apele Române nu ar fi apte să facă o asemenea dovadă, precum și faptul că ar fi existat o conduită procesuală necorespunzătoare a reclamantei prin opoziția pe care a făcut-o la administrarea probei cu expertiza solicitată de către pârâtă. Din perspectiva aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că în mod greșit tribunalul a considerat că nu ar fi incidente prevederile art. 1183 C. civ. relative la răspunderea pentru prejudiciile cauzate pentru inițierea, continuarea respectiv ruperea negocierilor contractuale contrar bunei-credințe, pe motiv că activitatea de epurare nu s-a tăcut în baza negocierilor contractuale, ci în temeiul situației atipice create prin HCL nr. 72/2014 emisă de Consiliul Local Pașcani, precum și că nu ar fi incident principiul libertății contractuale, dat fiind că discuțiile cu privire la obligația de plată a serviciului de epurare ar fi avut loc nu a ca urmare a propriei inițiative a părților, ci ca urmare a efectelor menționatei hotărâri de consiliu local. Or, în continuare, susține că textul legal nu face distincție între situația în care se declanșează o negociere din proprie inițiativă, pe de-o parte, și situația în care în baza unui act administrativ, unele persoane primesc îndatorirea de a proceda la încheierea unui contract, pe de altă parte. În speță, răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate prin inițierea, continuarea și ruperea negocierilor contractuale contrar bunei-credințe este conturat cu atât mai mult având în vedere că prin hotărârea de consiliu local, separându-se activitatea de epurare de celelalte activități ale serviciului de canalizare, s-a impus obligativitatea încheierii unui contract. De asemenea, în mod greșit instanța constată că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 1183 C. civ., din perspectiva în care se reține că reclamanta a executat, în tot, obligațiile ce i-ar fi revenit conform contractului ce urma să fie perfectat. În mod nelegal, tribunalul a reținut că, în contextul încheierii unui contract de prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, sunt incidente prevederile art. 42 din Legea nr. 51/2006, devreme ce, în cauză, nu s-a încheiat un astfel de contract. Nelegalitatea hotărârii decurge și din împrejurarea că, deși se reține de către instanță că nu se poate pronunța asupra valabilității Hotărârilor Consiliului Local nr. 88/2015 și nr. 6/2016, evocă soluția rezultată din succesiunea hotărârilor de consiliu local și refuză să constate că pârâta a manifestat o conduită ilicită, dat fiind că a refuzat să respecte dispozițiile hotărârilor consiliului local în discuție. Recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, în partea care privește modul de soluționare a apelului incident, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată, în vederea soluționării apelului incident, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, a arătat că hotărârea instanței de apel, în ceea ce privește motivarea referitoare la apelul incident, este contradictorie și dată cu încălcarea normelor de drept material, precum și cu încălcarea autorității de lucru judecat (provizorie) a hotărârii primei instanțe. Astfel, susține că, de vreme ce soluția primei instanțe nu a fost schimbată, în condițiile în care din acțiunea introductivă și din perspectiva normelor de drept material statuate a fi incidente cauzei, reiese explicit că cererea de chemare a pârâtei în judecată s-a făcut exclusiv pentru că serviciul s-ar fi prestat pentru B., ceea ce implică calitatea de utilizator, singura calitate în care putea fi atrasă la răspundere în contextul reținerii și validării aplicării Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 241/2006. S-a mai arătat că analiza calității procesuale presupune identificarea existenței raportului juridic dintre pârâtă și reclamantă și a faptului că reclamanta a prestat serviciul pentru pârâtă, fiind beneficiarul prestației. Or, calitatea pârâtei de parte în proces nu se justifică din perspectiva încălcării vreunui drept al reclamantei, câtă vreme nu s-a demonstrat delictul, nu s-a probat îmbogățirea fără just temei, existența prejudiciului pretins sau calitatea de utilizator, între părți neexistând vreun raport juridic și nici nu ar putea lua naștere vreun raport juridic în contextul imposibilității atribuirii calității de utilizator. În acest context, s-a demonstrat inexistența legăturii necesare pentru a fi parte în proces, atâta timp cât B. nu se regăsește în situațiile declarate de reclamantă și nu este utilizatorul/poluatorul, iar între părți nu exista niciun raport juridic care să fi luat naștere ori măcar să fi putut lua naștere, facturarea și plata fiind eventual săvârșită și, respectiv, nedatorată de către utilizatorii din aria Pașcani. S-a mai susținut că dispozițiile art. 1183 C. civ. sunt străine speței, pârâta necauzând niciun prejudiciu ca urmare a inițierii, continuării sau ruperii negocierilor contractuale contrar bunei credințe, prestarea serviciului de epurare de către reclamantă nu s-a făcut în baza negocierilor contractuale, ci ca urmare a situației atipice create prin adoptarea HCL nr. 72/30.05.2014, neexistând nicio intenție a părților de a contracta. Așadar, reclamanta nu a prestat serviciul de epurare ca urmare a unor negocieri desfășurate cu pârâta, ci ca efect al delegării acestui serviciu de către autoritatea publică locală.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 23 iulie 2019, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, care nu au depus puncte de vedere la raport. Prin rezoluția din data de 17 septembrie 2019 a fost acordat termen la data de 11 decembrie 2019 pentru analiza, în complet de filtru, a admisibilității, în principiu, a recursurilor.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. Recurenta-pârâtă, prin întâmpinarea formulată la data de 06 mai 2019, a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Pașcani, în considerarea art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ., pentru lipsa numelui reprezentantului legal, dar și a numelui consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs. În măsura în care se va trece peste această excepție, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, față de motivul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., iar față de motivele întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reține că admisibilitatea unui recurs, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condițiilor de fond și de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancțiunea nulității, de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ. și de dispozițiile art. 485 din C. proc. civ., a legalității căii de atac exercitate și a îndeplinirii de către recurent a obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru. De asemenea, reține că în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se rețin următoarele: La termenul din 11 decembrie 2019, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului, din perspectiva neachitării taxei judiciare de timbru, excepție care primează întrucât vizează legala sesizare a instanței. Obligația de achitare a taxei judiciare de timbru este o obligație legală care se impune tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanțele judecătorești cu soluționarea unei cereri sau, cum este cazul în speță, a unei căi de atac, aspect care se desprinde din dispozițiile coroborate ale art. 1 și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În ceea ce privește momentul procesual în care partea are obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii introductive ori căii de atac exercitate, dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 precizează că taxele judiciare de timbru se achită anticipat și că, în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este atașată cererii, părții i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligații, cu trimitere expresă la art. 200 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează ipoteza regularizării cererii de chemare în judecată. Văzând prevederile art. 494 C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și apel se aplică și în procedura recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice dispozițiilor care reglementează procedura în recurs, instanța constată că dispozițiile art. 200 alin. (3) sunt deplin aplicabile și în cadrul procedurii de judecată a căii extraordinare de atac a recursului, cu mențiunea că, neîndeplinirea obligației fixate în sarcina recurentului atrage sancțiunea anulării cererii de recurs în temeiul dispozițiilor speciale reglementate de art. 486 alin. (3), coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Conform art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanțe." Dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. rețin faptul că "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, (...)". De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă." Reiese așadar, că neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, în sensul în care neregularitatea actului de procedură nu se situează în cuprinsul acestuia. În cauza de față, prin recursul exercitat, recurenta- reclamantă S.C. A. S.A. a invocat incidența dispozițiilor art. 488 pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ. Așadar, în aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și a art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, în vederea soluționării recursului exercitat împotriva Deciziei civile nr. 811 din 01.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, recurenta-reclamantă datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 13.800 RON. Constatând că la dosarul cauzei, împreună cu cererea de recurs, nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 RON, prin adresa emisă la data de 05 martie 2019, comunicată recurentei-reclamante la data de 14 martie 2019, respectiv la 27 martie 2019, conform dovezilor aflate la dosar, s-a dispus înștiințarea acesteia despre obligația, ca în termen de 10 zile, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 RON, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, în cuprinsul aceleiași adrese, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a pus în vedere recurentei-reclamante că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate; în temeiul art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 i s-a pus în vedere recurentului că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. La data de 01 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a formulat cerere de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru sub forma reducerii, eșalonării sau amânării de la plata taxei judiciare de timbru, soluționate prin încheierea din 08 mai 2019, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru datorate în recurs, de la 13.800 RON, la 7.000 RON. Încheierea prin care a fost admisă cererea privind acordarea facilităților de la plata taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentei-reclamante S.C. A. S.A. la data de 20 mai 2019, conform dovezii aflate la dosar, comunicarea fiind efectuată în condițiile art. 163 alin. (1), persoanei sau funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat recurentei-reclamante la data de 10 iulie 2019, conform dovezii aflate la dosar, s-a reținut că, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru, aceasta are de achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.000 RON, în termen de 10 zile de la primirea raportului. Până la termenul din 11 decembrie 2019, stabilită pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate. De altfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că cererea înregistrată la data de 16 iulie 2019, prin care lichidatorul judiciar C. S.P.R.L. a învederat instanței că își însușește recursul exercitat de recurenta-reclamantă, și că, potrivit dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 85/2014, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, a fost calificată drept o cerere de reexaminare și soluționată, prin încheierea din 03 decembrie 2019, în sensul respingerii acesteia, ca tardivă. Prin urmare, se reține că recurenta-reclamantă a beneficiat de toate garanțiile procesuale, uzând de toate căile de atac reglementate de dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013 și ale O.U.G. nr. 51/2008, în ceea ce privește acordarea facilităților de la plata taxei judiciare de timbru. Împrejurarea că cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă, ca tardivă, nu mai poate readuce în discuție reanalizarea situației de fapt și de drept a recurentei-reclamante din perspectiva obligației de plata a taxei judiciare de timbru ce îi incumbă, acest moment procesual fiind depășit prin pronunțarea încheierii din 03 decembrie 2019. În consecință, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește o condiție formală și extrinsecă, reglementată expres de lege, în absența căreia, instanța nu se poate considera legal învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Din perspectiva dreptului de acces la instanță și la apărare, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că atât adresa prin care recurenta-reclamantă a fost înștiințată despre obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13.800 de RON, cât și raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut că recursul nu este legal timbrat și că recurenta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.000 RON, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităților de la plata taxei judiciare de timbru, au fost comunicate acesteia la sediul indicat în cuprinsul cererii de recurs, situat în Pașcani, str. x, Iași, funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței semnând primirea acesteia și aplicând ștampila instituției. Curtea Europeană a drepturilor Omului, în cauza Iordache contra României a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată. Or, în cauza de față, Înalta Curte reține că prin adresa emisă la data de 14 martie 2019, aflată la dosar, recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. a fost înștiințată despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, aceasta uzând de asemenea de procedura prevăzută de O.U.G. nr. 80/2013 care reglementează acordarea facilităților de la plata taxei judiciare de timbru. Având în vedere că neachitarea taxei judiciare de timbru reprezintă un fine de neprimire a cererii de recurs, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. În ceea ce privește recursul exercitat de pârâta S.C. B. S.A. Iași împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, Înalta Curte urmează a-l respinge ca lipsit de interes, pentru considerentele următoare: Înțeles ca una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmărește prin declanșarea procedurii judiciare. Acesta trebuie să fie legitim, născut, direct și actual. În speță, pârâta S.C. B. S.A Iași se situează pe poziția părții care a câștigat procesul, de vreme ce acțiunea formulată împotriva sa a fost respinsă, soluția fiind menținută de către instanța de apel prin respingerea apelului exercitat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. Împrejurarea că, în primă instanță, tribunalul a respins, printre alte excepții, excepția lipsei calității procesuale pasive, constatând că S.C. B. S.A Iași poate sta în judecată în calitate de pârâtă, precum și faptul că, în apel, pârâtei i-a fost respins apelul incident, nu constituie circumstanțe în măsură să contureze un interes al acesteia în exercitarea prezentului recurs, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă menținându-se. În considerarea acestor argumente, dar și a împrejurării că recursul declarat de recurenta-reclamantă urmează să fie respins, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. Iași nu justifică interes în promovarea căii de atac, motiv pentru care excepția invocată din oficiu se dovedește a fi întemeiată, iar recursul urmează să fie respins ca lipsit de interes. Așa fiind, Înalta Curtea va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. Pașcani, prin lichidator judiciar C. S.P.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, și va respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Iași împotriva Deciziei civile nr. 811 din data de 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca lipsit de interes.