ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 571/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursurilor de față,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. IAȘI, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.585.981,90 RON, reprezentând contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAȘI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015, precum și a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului de 3.585.981,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 627/2017 civ din 23 iunie 2017, Tribunalul Iași, secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A. IAȘI și lipsei de obiect a acțiunii, invocate de pârâtă.

A respins cererea formulată de S.C. A. S.A., în contradictoriu cu S.C. B. S.A. IAȘI.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., solicitând ca, în urma admiterii apelului, să se dispună schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

1) 1.905.327,90 RON, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAȘI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015;

2) dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de 1.905.327,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului;

3) dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de 1.680.654,00 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la data la care s-a efectuat plata acestui debit;

4) toate cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă la prima instanță.

Apelanta a solicitat respingerea, ca rămasă fără obiect, a cererii privind plata sumei de 1.680.654,00 RON din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAȘI în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015.

Intimata-apelantă S.C. B. S.A. IAȘI a formulat apel incident împotriva aceleiași sentințe, criticând modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a intimatei și lipsei de obiect și, totodată, criticând considerentele reținute pe fond, corelativ cu solicitarea de menținere a soluției din dispozitiv.

A solicitat, în principal, admiterea apelului incident, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în subsidiar, admiterea apelului incident, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a S.C. B. S.A. IAȘI și a lipsei de obiect a cererii.

Pe fond, a solicitat admiterea apelului și înlocuirea considerentelor/completarea considerentelor instanței de apel, cu menținerea soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 270 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins excepția inadmisibilității apelului principal.

A respins apelul principal declarat de apelanta-reclamantă SC "A." S.A. împotriva sentinței civile nr. 627/2017 civ din 23 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință pe care a păstrat-o.

A respins apelul incident declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI împotriva aceleiași sentințe.

A respins cererea apelantei S.C. A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva deciziei anterior menționate au formulat recurs atât recurenta - reclamantă S.C. A. S.A., cât și recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei recurate, numai cu privire la soluția pronunțată în apelul reclamantei.

Și-a subsumat criticile formulate în memoriul de recurs motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în mod greșit, atât prima instanță cât și instanța de apel și-au însușit un punct de vedere eronat exprimat de către expertul contabil, și anume că pârâta ar avea de plătit către reclamantă numai ceea ce a facturat cu titlul de serviciu de epurare către beneficiarii săi, în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015. În acest sens, a apreciat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat achitarea de către pârâtă a contravalorii activității de epurare a întregii cantități de apă deversate de pârâtă din instalația de canalizare în colectorul stației de epurare.

Prima critică formulată de recurenta-reclamantă în cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a vizat faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a reținut că ar fi trebuit să fie respectate cu rigoare prevederile art. 42 din Legea nr. 51/2006, din citarea acestor dispoziții legale reieșind că se face referire la un contract de prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare.

Recurenta a arătat că în cauză nu s-a ajuns la încheierea unui contract, astfel că, în mod greșit a considerat instanța de apel că, în mod obligatoriu, cantitatea de apă epurată ar putea să fie determinată în mod exclusiv în urma citirii contoarelor de la intrarea în stație.

A menționat că prin H.C.L. nr. 72 din 30 mai 2014, Consiliul Local Pașcani a stabilit:

"Stația de epurare va rămâne în administrarea S.C. A. S.A.. până la finalizarea investiției (respectiv atingerea parametrilor de funcționare stabiliți prin proiect și semnarea raportului de conformitate cu organismul de monitorizare a programului ISPA) și trecerea în domeniul public al municipiului Pașcani. În această perioadă S.C. B. S.A. va achita către S.C. A. S.A. costurile aferente cantității de apă epurată, în baza unui contract încheiat între cele două societăție comerciale".

Astfel, din punct de vedere faptic, de la data de 1 iulie 2014, activitatea de alimentare cu apă și canalizare a fost preluată de către S.C. B. S.A. IAȘI din gestiunea S.C. A. S.A., mai puțin Stația de epurare ape uzate și activitatea de epurare.

A susținut că S.C. B. S.A. nu a dorit încheierea contractului pentru serviciul de epurare de care a beneficiat și nu a plătit echivalentul valoric al serviciului de care a beneficiat, provocând un grav prejudiciu societății A. S.A., care a efectuat cheltuieli și a acumulat obligații față de terți pentru a putea presta activitatea de epurare.

Precizând că recurenta-pârâta trebuie să achite, de la data de 1 iulie 2014, prețul epurării întregii cantități de apă uzată preluată de la consumatori prin rețeaua de canalizare și deversată în stația de epurare, a susținut că nu există nicio justificare ca în patrimoniul reclamantei să se localizeze o pagubă reprezentând diferența de cost a epurării unei cantități de apă uzată.

A făcut referire la volumul de apă epurată în folosul recurentei-pârâte, arătând că acesta este de 3.324.047 mc, astfel cum a rezultat din constatările expertului.

În absența stabilirii unui raport contractual, în condițiile în care pârâta nu s-a prezentat pentru citirea contoarelor de la intrarea în stație, s-a apelat la determinarea cantităților de apă atestate de un terț (A.N. Apele Române Administrația Bazinală de Apă SIRET), care a confirmat cantitatea de apă deversată lunar, astfel cum este înregistrată în rapoarte.

A doua critică s-a întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pe de-o parte, și cuprinde motive contradictorii, pe de altă parte.

Sub un prim aspect, a considerat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă critica recurentei-reclamante referitoare la înlăturarea de către prima instanță a modalității de determinare a cantităților de apă epurată prin utilizarea confirmării acestor cantități de către terțul Apele Române, instanța de apel ignorând împrejurarea că, în totală disonanță cu modul normal de organizare și desfășurare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, prin H.C.L. nr. 72 din 30 mai 2014 a fost separată activitatea de epurare a apelor uzate din componența serviciului de canalizare și, totodată, ignorând instanța de apel împrejurarea că, prin nerespectarea de către pârâtă a acestei hotărâri a Consiliului Local, nu s-a ajuns la încheierea unui contract.

A mai arătat, în acest sens, că instanța de apel nu a motivat înlăturarea probelor reprezentate de procesele-verbale întocmite de către Apele Române care, în raport de debitele pe unitate de timp, au confirmă cantitatea de apă deversată în fiecare lună.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a motivat concluzia că nu există probe în sensul că pârâta nu a facturat apa colectată tuturor consumatorilor, în condițiile în care, în fața primei instanțe, pârâta a recunoscut că până la data de 31 martie 2015, nu a încheiat contracte cu toți consumatorii din raza municipiului Pașcani.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește concluzia că pârâta ar trebui să achite numai contravaloarea apei epurate pentru care a emis facturi și a încasat contravaloarea, în raport cu motivarea pentru care aceeași instanță a respins excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a mai susținut că, în privința capătului de cerere principal, se impunea o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAȘI în perioada 1 iulie 2014-31 martie 2015, deoarece pârâta a plătit o parte din debit, respectiv din suma de 1.680.654,00, după introducerea acțiunii, cu privire la această sumă acțiunea in justiție rămânând fără obiect.

În consecință, a apreciat că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a respins solicitarea recurentei din cererea de apel, de schimbare a soluției date cu privire la suma de 1.680.654,00 RON, într-o dispoziție de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii introductive.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare s-a referit la soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 3.585.981,90 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului.

Având în vedere că plata unei părți din debit a avut loc după introducerea cererii de chemare în judecată, este nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului de 1.680.654,00 RON, de la data cererii de chemare în judecată până la data la care s-a efectuat plata acestui debit.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei nr. 270 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Iași, în partea ce privește: (i) modul de soluționare a chestiunii inadmisibilității modificării cererii de chemare in judecată pe calea apelului; (ii) modul de soluționare a apelului incident.

A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea soluționării excepției și apelului incident.

Recurenta-pârâtă și-a subsumat criticile formulate motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a invocat greșita soluționare a chestiunii inadmisibilității cereri modificate, considerând că soluția este străină de criticile formulate.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă a precizat că, potrivit dispozițiilor art. 478 alin. (5) din C. proc. civ., în apel se pot solicita "dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe si va putea fi invocata compensația legală"."

A precizat că, în conformitate cu textul evocat, pot fi cerute direct în apel dobânzile care curg și ratele a căror scadență se împlinește după pronunțarea sentinței (iar nu inainte de pronunțarea ei), numai dacă aceste venituri accesorii au fost cerute la prima instanță.

Or, reclamanta nu a investit prima instanță cu o cerere de obligare a recurentei-pârâte la plata de despăgubiri calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată (3 aprilie 2015) până la data efectuării plății debitului, aceeași inadmisibilitate fiind invocată și față de pretenția de obligare la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea apei epurate pentru S.C. B. S.A. IAȘI în perioada 1 iulie 2014-31 martie 2015, aceasta excedând obiectul cauzei deduse judecății instanței de fond.

Așadar, a considerat că reclamanta a schimbat în apel obiectul cauzei, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3) din C. proc. civ. și a precizat că a relevat, prin întâmpinarea formulată în cadrul apelului, că reclamanta și-a modificat, în apel, cererea dedusă judecății, apreciind că acest fapt este inadmisibil.

A mai precizat recurenta-pârâtă că temeiul în drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile art. 1183 alin. (4) sau art. 1345 și următoarele din C. civ., însă în apel, recurenta-reclamantă a furnizat un nou temei de drept material, anume dispozițiile art. 1349, 1357 și 1358 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Ca atare, a considerat că recurenta-reclamantă a formulat în apel cereri noi, operând modificări și în privința obiectului acțiunii, dar și în ceea ce privește temeiurile de drept și motivele de fapt (prin eliminare), astfel că instanța de apel era ținută să înlăture cererile noi/modificate ca fiind inadmisibile.

A susținut că instanța de apel nu a avut in vedere critica formulată, ci a analizat dacă hotărârea instanței de fond este apelabilă, astfel că, argumentele instanței sunt străine criticii formulate, critica dedusă judecății în apel fiind nemotivată.

Sub un al doilea aspect, recurenta-pârâtă a invocat greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Argumentând această critică, a susținut că instanța de apel trebuia să verifice calitatea procesuală pasivă și din perspectiva beneficiarului operațiunii de prestare a serviciilor (aspect rămas necercetat) și din perspectiva refuzului achitării serviciului facturat (aspect față de care instanța de apel s-a pronunțat în soluționarea excepției).

A considerat că, pentru a i se recunoaște legitimarea procesuală pasivă, era necesar sa se demonstreze că avea calitatea de "utilizator", astfel cum este definită de art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea nr. 51/2006 (utilizatori - persoane fizice sau juridice care beneficiază, direct ori indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilități publice, în condițiile legii) și explicată în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, această condiție fiind condiție necesară probării calității procesuale pasive.

A susținut că instanța de apel nu a precizat motivele pentru care s-ar putea aprecia că serviciul de epurare a fost prestat pentru recurenta-pârâtă.

Precizând că nu deține calitatea de "utilizator", în sensul Legii nr. 51/2006, a arătat că, prin H.C.L. nr. 72 din data de 20 mai 2014 a fost delegată către recurenta-pârâtă, începând cu data de 1 iulie 2014, gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul Municipiului Pașcani, iar activitatea de epurare a rămas, pe mai departe, în gestiunea recurentei-reclamante, rezultatul fiind că, în aceeași arie (Pașcani), atât reclamanta, cât și pârâta au avut calitatea de operator.

A mai arătat că, în ce o privește, calitatea de operator regional vine în conflict cu calitatea de utilizator, în sensul că una o exclude pe cealaltă.

Recurenta-pârâtă a precizat că o probă suplimentară a lipsei calității sale procesuale pasive o constituie prevederile art. 6 și 6.1. din contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 90/2007, care arată că operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare furnizate/prestate, conform tarifelor aprobate de autoritatea publică locală, sub sancțiunea nulității absolute (art. 43 alin. (7) Legea nr. 51/2006).

A menționat că prin H.C.L. nr. 72 din data de 20 mai 2014 nu s-a prevăzut nimic în legătură cu modul de facturare șide plată a serviciilor între recurenta-pârâtă, operator regional și recurenta-reclamantă, operator local, iar Protocolul la care se referă instanța de apel nu a fost încheiat, fapt care atrage incidența prevederilor art. 42 alin. (2)-(5) din Legea nr. 51/2006:

În acest context, a considerat că instanța de apel nu a avut în vedere că prestarea serviciului de epurare a avut loc pentru un interval determinat și a fost generată de un caz fortuit, mai precis de imposibilitatea facturării în aria Pașcani (până la divizare) a altui tarif decât cel unic, avizat și aprobat conform prescripțiilor legale (art. 42 alin. (4) si 43 alin. (7) din Legea nr. 51/2006) .

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a scăpat din vedere că simpla facturare a serviciului de epurare de către recurenta-pârâtă către beneficiarii din aria Pașcani nu constituie un argument suficient pentru a demonstra existenta identității dintre cel chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic obligațional.

A mai precizat că poate deține calitatea de "utilizator" exclusiv persoana proprietară aflată pe teritoriul localității deservite, după cum reiese din prevederile art. 2 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 241/2006 și din contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 90/2007, unic la nivel național.

Recurenta a apreciat că perceperea sumelor de la beneficiari putea fi, cel mult, apreciată ca fiind o plată nedatorată efectuată de consumatori, care aveau posibilitatea de a se îndrepta împotriva recurentei-pârâte cu o acțiune in restituirea plății nedatorate, raportul juridic obligațional putând lua naștere, eventual, între utilizatorii din aria Pașcani cărora pârâta le-a facturat serviciile și recurenta-pârâtă, nicidecum între cele două părți litigante.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că a restituit reclamantei prețul facturat și încasat de la beneficiarii finali și, chiar mai mult decât a încasat, în baza art. 1478 alin. (2) din C. civ., respectiv art. 1635 și următoarele din C. civ. și art. 1474 din C. proc. civ.

A apreciat, în ceea ce privește calitatea sa de parte în proces, că aceasta nu se justifică din perspectiva dreptului substanțial, respectiv din perspectiva vreunui drept încălcat/contestat de recurentă ori conex, câtă vreme întreaga sumă facturată de recurenta-pârâtă către beneficiarii finali a fost achitată recurentei-reclamante înainte de formularea acțiunii, între părți neexistând și neputând lua naștere vreun raport juridic, în contextul imposibilității atribuirii calității de utilizator.

A susținut că instanța de apel nu a verificat dacă recurenta-pârâtă poate fi asimilată noțiunii de "utilizator" și, totodată, a omis inexistența Protocolului din 20 mai 2014 între părți, precum și redistribuirea tarifului facturat de recurenta-pârâtă către recurenta-reclamantă.

În egală măsură, a făcut referire la faptul că recurenta-reclamantă nu a probat teza îmbogățirii fără just temei, care era necesară demonstrării calității procesuale pasive a recurentei-pârâte de parat.

Ca atare, a reiterat că nu există un raport juridic obligațional între părțile procesului, recurenta-pârâtă neavând vocația legală de a percepe sau reține tariful de epurare pentru aria Pașcani și de a-l vira recurentei-reclamante.

A mai arătat că nu s-a probat nici încheierea contractului de delegare și existența licențierii de către A.N.R.S.C. pentru prestarea serviciului de epurare în aria Pașcani, în intervalul de timp de interes în cauză.

În raport cu temeiul de drept comun invocat în cererea de chemare în judecată, a apreciat că nu se poate pretinde că există identitate între recurenta-pârâtă și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Așadar, a considerat străine de motivare dispozițiile art. 1183 C. civ., deoarece recurenta-pârâtă nu a cauzat un prejudiciu ca urmare a inițierii, continuării sau ruperii negocierilor contractuale contrar bunei credințe. A precizat că prestarea serviciului de epurare de către recurenta-reclamantă nu s-a făcut în baza negocierilor contractuale, ci ca urmare a situației atipice create prin adoptarea H.C.L. nr. 72 din data de 30 mai 2014, neexistând o intenție a părților de a contracta, astfel că recurenta-reclamantă a prestat serviciul de epurare ca efect al delegării acestui serviciu de către autoritatea publică locală.

Un al treilea aspect invocat de recurenta-pârâtă s-a referit la faptul că instanța de apel a soluționat în mod eronat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Recurenta precizează că nu a invocat lipsa de obiect a apelului, ci a cererii de chemare în judecată, opunând nu faptul diminuării pretențiilor deduse judecății, ci faptul inexistenței dreptului subiectiv, întrucât recurenta a restituit toate sumele facturate și încasate, chiar mai mult decât a încasat.

A arătat că, deși Curtea a reținut inexistenta dreptului subiectiv material, a concluzionat totuși că excepția lipsei de obiect este neîntemeiată.

Precizând că practica judiciară anterioară noului C. proc. civ. a consacrat, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât, de bună-voie, soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, a considerat că o atare soluție este aplicabilă în cauză, aspectul rezultând, pe cale de interpretare a dispozițiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Sub cel de al patrulea aspect, a susținut că hotărârea atacată se bazează pe considerente greșite, fiind nemotivată.

În cadrul acestei critici, a arătat că instanța de apel respins criticile apelantei-pârâte, argumentând, contrar textului art. 461 alin. (2) C. proc. civ., că motivarea sentinței tribunalului nu este de natură să-i creeze vreun prejudiciu.

Recurenta-pârâtă a considerat că posibilitatea părții de a formula apel sau recurs împotriva considerentelor unei hotărâri interesează și din perspectiva autorității de lucru judecat și sub aspectul consecințelor ce decurg din considerentele reținute de instanță, putând fi vătămate interesele părții respective raportat la soluția pronunțată în calea de atac principală.

A precizat că, în cauza pendinte, Tribunalul Iași a respins cererea de chemare în judecată prin raportare doar la anumite motive de fapt și de drept dintre cele invocate, recurenta-reclamantă formulând apel împotriva hotărârii de primă instanță, prin care a urmărit infirmarea soluției de admitere în parte a cererii de chemare în judecată.

În raport cu soluția obținută la fond, recurenta-pârâtă a susținut că nu avea interesul de a promova cale de atac principală împotriva sentinței primei instanțe, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă, dar era pe deplin îndreptățită să formuleze apel incident împotriva considerentelor hotărârii pronunțate, urmărind analizarea motivelor de nulitate neexaminate de prima instanță.

A precizat că instanța de control judiciar a fost învestită și cu o cale de atac incidentă, formulată împotriva considerentelor, pentru ca, în ipoteza în care, în apel s-ar fi considerat că motivele în baza cărora cererea de chemare în judecată a fost respinsă sunt nefondate, instanța să poată reanaliza, pe calea apelului incident, motivele neanalizate de prima instanță.

În situația în care instanța ar fi considerat întemeiate aceste motive neanalizate, consecința ar fi fost aceea a înlocuirii considerentelor criticate cu propriile considerente, cu consecința menținerii soluției de respingere a cererii introductive.

Recurenta S.C. B. S.A. IASI a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Și recurenta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefiind fondată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părți și s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Prin încheierea pronunțată la data de 8 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității invocată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI și a admis în principiu recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

A constatat ca fiind recurs incident calea de atac declarată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI împotriva aceleiași decizii.

A respins excepțiile tardivității și nulității invocate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., fixând termen pentru judecarea recursurilor în ședință publică.

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 18 februarie 2020, practicianul în insolvență C. a precizat că își însușește recursul declarat de recurenta-reclamantă, intrată în procedura de lichidare, împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a invocat, în cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o greșită aplicare a legii de către instanța de apel, întrucât, în privința capătului de cerere principal, se impunea o soluție de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.905.327,90 RON, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea apei epurate, iar pentru suma de 1.680.654,00 RON achitată de recurenta-pârâtă după introducerea cererii de chemare în judecată, se impunea soluția de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii introductive.

Se reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul principal declarat de reclamantă, fiind menținută soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a acțiunii introductive formulate de recurenta-reclamantă.

Ceea ce se critică în cadrul acestor susțineri este o greșită soluționare a cererii de apel și, respectiv, a fondului cauzei, în raport cu constatarea ambelor instanțe, necontestată de părți, că pentru suma de 1.680.654,00 RON, se impunea soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect.

O critică similară a formulat și recurenta-pârâtă în recursul incident, prin prisma unei presupuse motivări contradictorii a instanței de apel (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), susținând recurenta-pârâtă că, deși a constatat inexistența dreptului subiectiv al recurentei-reclamante la creanța solicitată, datorată restituirii de către pârâtă, de bună voie, instanța nu a procedat la admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Aceste argumente ale recurentelor vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniind, în acest sens, și faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat care sunt dispozițiile de drept material pretins încălcate, precum și faptul că argumentele recurentei-pârâte se referă nu la motivarea contradictorie, ci la greșita soluționare a unei excepții de procedură.

Examinând criticile în raport cu motivul de casare privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța de recurs reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit că diminuarea pretențiilor în apel, de către recurenta-reclamantă, de la 3.585.981,90 RON la 1.905.327,9 RON, ca urmare a plății de către S.C. B. S.A. IAȘI a sumei de 1.680.654,00 RON nu poate determina concluzia că pretenția dedusă judecății în calea de atac a apelului a rămas fără obiect.

În susținerea acestei constatări, instanța de apel a precizat, cu just temei, că obiectul actiunii civile îl constituie protecția unui anume drept subiectiv sau a unor interese, pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie și, de asemenea, că:

"obiectul acțiunii este ceea ce părțile înțeleg să supună judecății, ceea ce ele pretind ca instanța să verifice, să aprecieze, să constate, să judece", în speță fiind vorba de pretenția concretă a reclamantei la restituirea unei sume de bani.

Astfel cum arată recurenta-reclamantă în cererea de recurs, obiectul cererii de chemare în judecată a reprezentat-o suma de 3.585.981,90 RON, a cărei diminuare, ca urmare a achitării unei părți din aceasta, nu echivalează cu rămânerea cererii fără obiect, ci reprezintă o recunoaștere parțială a pretențiilor reclamantului, situație juridică reglementată de textul art. 436 alin. (1) C. proc. civ., ale cărei consecințe sunt prevăzute de dispozițiile art. 454 C. proc. civ. (dacă recunoașterea din partea pârâtului a intervenit până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, el va putea fi obligat la cheltuieli doar dacă, prealabil formulării și depunerii acțiunii, a fost pus în întârziere).

În raport cu aceste considerații, nu se confirmă ipoteza unei încălcări a normelor procedurale (art. 196 alin. (1) din C. proc. civ.) de natură a atrage în cauză sancțiunea nulității.

Nu se poate reține nici aspectul invocat de recurenta-pârâtă în recursul incident, referitor la o presupusă motivare contradictorie a instanței de apel, în raport cu dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ., câtă vreme cererea de chemare în judecată conține mențiunea obligatorie referitoare la "obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului", iar în considerentele hotărârii recurate nu se regăsește o constatare a instanței privind inexistența dreptului subiectiv al recurentei-reclamante (despre care recurenta-pârâtă afirmă că ar conduce la lipsa obiectului cererii de chemare în judecată).

Prin urmare, aceste critici sunt nefondate.

În cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greșita respingere de către instanța de apel a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului achitat de 1.680.654,00 RON, datorată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului.

În acest sens, fără a indica dispozițiile de drept material pretins încălcate de către instanța de apel, recurenta-reclamantă își întemeiază critica pe împrejurarea că plata unei părți din debit a avut loc după introducerea cererii de chemare în judecată, susținere prin care se solicită instanței de recurs reaprecierea probelor din dosar și schimbarea elementului reținut de instanța de apel referitor la data plății parțiale.

Potrivit deciziei recurate, instanța de apel a înlăturat criticile reclamantei referitoare la neacordarea dobânzii aferente debitului de 1.680.654,00 RON pretins, "câtă vreme s-a dovedit că întreaga sumă facturată de SC "B." S.A. a fost achitată S.C. "A." S.A. mai înainte de chemarea sa în judecată".

Această dată a plății parțiale, determinată de instanța de apel ca fiind anterioară introducerii acțiunii, reprezintă un element de temeinicie a deciziei și nu poate fi cenzurată în recurs, dată fiind limitarea obiectului recursului la examinarea criticilor de nelegalitate.

În consecință, critica este inadmisibilă.

A fost formulată și o critică întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând, pe de o parte, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, și, pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii în ceea privește considerentele ce susțin concluzia că pârâta ar trebui să achite doar contravaloarea apei epurate pentru care a emis facturi și a încasat contravaloarea acestora, recurenta reclamantă susținând că aceste considerente sunt contradictorii celor în baza cărora a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei (ultimele nefiind contestate de recurentă).

A mai arătat că recurenta-pârâtă nu a plătit echivalentul valoric al serviciului de care a beneficiat, constând în epurarea unui volum de 3.324.047 mc, rezultat din constatările expertului, iar instanța de apel nu a ținut cont de faptul că determinarea întregii cantități de apă epurată a fost atestată de Apele Române -Administrația Bazinală de Apă Siret.

Această critică va fi analizată, pentru strânsa legătură dintre argumentele invocate, în corelație cu susținerile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul cărora s-a arătat că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, deși între părți nu a fost încheiat un contract, astfel că nu putea fi determinată cantitatea de apă epurată în urma citirii contoarelor de la intrarea în stația de epurare.

Potrivit deciziei pronunțate în apel, instanța a făcut referire la expertiza tehnică întocmită în cauză, care a concluzionat că procesele-verbale întocmite lunar între recurenta-reclamantă și Apele Române S.A. - Administrația Bazinală de Apă Siret pentru determinarea cantității de apă epurată în perioada 1 iulie 2014 - 31 martie 2015 nu conțin date privind cantitățile de apă, nici date privind indexul debitmetrului montat în căminul de evacuare, la ieșirea din Stația de Epurare Ape Uzate Pașcani. A mai arătat instanța de apel, potrivit expertizei, că rapoartele lunare întocmite de recurenta-reclamantă pentru calcularea cantității de apă pretins epurată (care ar fi constatat volumul de 3.324.047 mc) sunt semnate numai de reprezentanții recurentei-reclamante, nefiind confirmate și de reprezentanții Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Siret.

Totodată, reținând că recurenta-reclamantă nu a produs nicio probă în sensul că recurenta-pârâtă ar fi facturat și altor clienți serviciul de epurare a apei uzate, de la care nu ar fi încasat încă banii, instanța de apel a făcut referire la proba contrară, arătând că raportul de expertiză tehnică atestă că pârâta a restituit către S.C. A. S.A. toată suma facturată cu titlu de epurare aferentă perioadei de referință, chiar dacă nu a fost în întregime încasată (suma încasată fiind de 1.259.266 RON), în valoare de 1.680.654,00 RON.

Având în vedere considerentele anterior evocate, nu se confirmă critica recurentei-pârâte, referitoare la nemotivarea sau motivarea contradictorie a deciziei recurate sub aspectele criticate de recurenta-reclamantă (întemeiată pe textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte constatând că argumentele instanței de apel susțin și sprijină concluziile acesteia și conduc în mod logic către elementele reținute în baza probelor administrate.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu a fost obligată la plata restului sumei solicitate prin acțiune, neachitată reclamantei, nu contravine logicii raționamentului în baza căruia instanța de apel a reținut că recurenta-pârâtă are calitate procesual-pasivă în speță, ci nedovedirii de către reclamantă a susținerii că recurenta-pârâtă ar fi facturat și altor clienți serviciul de epurare a apei uzate.

Cât privește critica referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), decizia instanței de apel reține:

"Faptul că, pentru intervalul 01 iulie 2014 - 31 martie 2015, societățile din prezenta cauză nu au încheiat un contract (…) prin care să se reglementeze condițiile de plată a apei epurate de către SC "A." S.A. și facturate de către SC "B." SA Iași beneficiarilor - persoane fizice și juridice - din Municipiul Pașcani nu o exonerează pe aceasta din urmă de a plăti reclamantei costurile aferente serviciului de epurare a apei".

Acest argument a stat la baza respingerii de către instanță a excepției lipsei calității procesual-pasive a recurentei-pârâte, considerându-se că SC. B. S.A. IAȘI își legitimează această calitate în raportul juridic litigios, prin împrejurarea că a încasat sume dintr-un serviciu prestat de către aceasta.

Se apreciază că, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 a fost invocată în mod formal, recurenta-reclamantă contestând, în realitate, modalitatea în care a fost determinată și calculată cantitatea de apă epurată.

Ceea ce se critică nu vizează o greșită aplicare sau încălcarea textului de lege menționat, ci se referă la un element de temeinicie a hotărârii recurate, constând în modalitatea în care instanța de apel a stabilit modalitatea de calcul a cantității de apă epurată și, implicit, valoarea pretențiilor cuvenite recurentei-reclamante, aspect ce ține de starea de fapt existentă în cauză și care nu poate fi reanalizat de către instanța de recurs.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI, se arată că în cuprinsul prezentei hotărâri, Înalta Curte a analizat critica referitoare la contradictorialitatea motivării instanței de apel privind soluția dată excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, în cadrul considerentelor prezentate mai sus, în examinarea criticii similare formulate de recurenta-reclamantă, critica fiind apreciată ca nefondată.

În ceea ce privește greșita soluționare de către instanța de apel a chestiunii inadmisibilității modificării cererii de chemare în judecată pe calea apelului, susținere invocată în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs apreciază, mai întâi, că acest aspect se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Apoi, se constată că potrivit întâmpinării depuse de recurenta-pârâtă la apelul principal, recurenta-pârâtă a invocat inadmisibilitatea apelului declarat de recurenta-reclamantă, nu inadmisibilitatea cererii de modificare a acțiunii introductive, așa cum susține în recursul incident.

Sub acest aspect, cererea pe care recurenta o formulează în recurs nu are un corespondent în apărarea invocată prin întâmpinare, fiind invocată omisso medio.

În plus, motivarea soluției de respingere a acestei apărări a răspuns excepției inadmisibilității apelului, invocată de recurenta-pârâtă, arătând instanța de apel că, în temeiul dispozițiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. civ., sentința civilă nr. 627 din 23 iunie 2017 a fost pronunțată de către tribunal în primă instanță, astfel că ea poate fi atacată cu apel.

Este de observat că instanța de apel a răspuns, indirect, susținerilor legate de presupusa modificare a obiectului cererii, pe care a considerat-o drept apărare de fond, în cadrul rezolvării problemei lipsei de obiect a cererii introductive, arătând instanța că nu este vorba de o rămânere fără obiect a cauzei, ci de o diminuare a pretențiilor reclamantei, ca urmare a unei achitări parțiale a sumei solicitate:

"Împrejurarea că, în apel, SC "A." S.A. și-a diminuat câtimea pretențiilor de la 3.585.981,90 RON la 1.905.327,9 RON, ca urmare a plății de către SC "B." SA Iași a sumei de 1.680.654,00 RON nu poate determina concluzia că pretenția dedusă judecății în calea de atac a apelului a rămas fără obiect".

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a invocat greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale pasive, în dezvoltarea criticii formulând susțineri similare cu cele prezentate instanței de apel, în cadrul apelului incident.

Înalta Curte apreciază, în raport cu motivele de recurs invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.) că această critică se circumscrie dispozițiilor punctului 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Se constată că cererea de chemare în judecată a avut ca temei juridic nu doar dispozițiile Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, ci și prevederile art. 1183 și 1345 și următoarele din C. civ., referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, astfel cum precizează și recurenta în cererea de recurs.

În aceste condiții, calitatea procesual pasivă a recurentei-pârâte a fost corect rezolvată de instanța de apel, care a pornit de la principiul că problema calității procesuale este legată de titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, fiind îndreptățită să fie parte în proces.

Astfel, calitatea procesuală a părților din prezentul litigiu nu a fost stabilită doar în raport cu drepturile, obligațiile și calitățile rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006 (recurenta-pârâtă arătând că nu poate fi considerată "utilizator", în sensul textului art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 51/2006 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006), fiind avute în vedere realitățile de fapt ale speței și toate temeiurile de drept invocate.

Instanța de apel, raportându-se la condiția existenței unei identități între persoana pârâtei și persoana obligată la restituire în cadrul raportului juridic dedus judecății, a stabilit că recurenta-pârâtă are calitate procesual pasivă în cauză, în raport cu împrejurarea că aceasta a facturat locuitorilor din Municipiul Pașcani sume de bani pentru serviciile de epurare prestate de recurenta-reclamantă și, totodată, a încasat aceste sumele de bani.

Concret, s-a constatat că, potrivit art. 2 din Protocolul încheiat la data de 20 mai 2014 între recurenta-pârâtă și Municipiul Pașcani, stația de epurare a rămas în administrarea recurentei-reclamante până la finalizarea investiției și trecerea în domeniul public al Municipiului Pașcani, fiind stabilit că, în această perioadă, recurenta-pârâtă va achita către reclamantă costurile proporționale, aferente cantităților de apă epurată, în baza unui contract încheiat între cele două societăți comerciale.

Împrejurarea că, pentru intervalul 1 iulie 2014 - 31 martie 2015, între părțile litigante nu s-a încheiat contractul prevăzut de protocolul menționat anterior și nu s-au reglementat condițiile de plată a apei epurate nu a fost considerată exoneratoare pentru recurenta-pârâtă de obligația sa de a achita recurentei-reclamante costurile aferente serviciului de epurare a apei .

Înalta Curte reține, în acest sens, că însăși recurenta-pârâtă a precizat, în cererea de recurs, că a restituit reclamantei o parte din pretenții, constând în prețul facturat și încasat de la beneficiarii finali, ba chiar mai mult decât a încasat, recunoscând, în acest mod, că are calitate procesual pasivă în proces.

În acest condiții, necontestate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată neîntemeiată critica analizată, apreciind că în mod corect a stabilit instanța de apel că există corespondență între calitatea procesuală a recurentei-pârâte și titularul obligațiilor de plată din raportul juridic litigios, câtă vreme cererea de chemare în judecată are ca obiect restituirea sumelor de bani încasate de recurenta-pârâtă, reprezentând costul serviciilor de epurare prestate de către reclamantă.

Totodată, se apreciază că restituirea integrală a sumei încasate, evocată de recurenta-pârâtă, nu prezintă relevanță sub aspectul calității procesuale a acesteia, deoarece prin cererea de chemare în judecată se pretinde că serviciile prestate au vizat un volum mai mare de apă decât cel facturat și, ca atare, reclamanta a solicitat restituirea de către pârâtă a unei sume mai mari decât cea recunoscută de pârâtă.

Recurenta-pârâtă a susținut, în cadrul unei ultime critici, că hotărârea atacată se bazează pe considerente greșite, fiind astfel, nemotivată (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

În cadrul acestei critici, a susținut că motivul pentru care instanța de apel a respins apelul incident privind considerentele hotărârii primei instanțe constau în aceea că motivarea sentinței tribunalului nu este de natură a-i produce prejudicii, aspect considerat de recurentă a veni în contradicție cu dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanța de apel a motivat corespunzător soluția de respingere a motivului de apel incident vizând considerentele.

Recurenta a susținut, în apelul său incident, că este prejudiciată de considerentele sentinței pronunțate de tribunal, fiind ignorate argumente juridice prioritare (lipsa calității de "utilizator" a recurentei-pârâte, lipsa calității procesuale pasive a acesteia, opunerea unui tarif nelegal determinat și a unor cantități de apă mai mari, pretins epurate, cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 42 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, opunerea propriei culpe a reclamantei, opunerea unei pretenții sprijinite pe temeiuri de drept inaplicabile).

Răspunzând acestor susțineri, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. și a precizat că a expus în hotărârea pronunțată motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat criticile referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, apreciind-o corect rezolvată de instanța de apel, precum și motivele pentru care a înlăturat susținerile referitoare la constatări de fapt privind reținerea unui anumit tarif și a unei anumite cantități de apă epurată, arătând instanța de apel că argumentele sentinței tribunalului sunt în deplină concordanță cu probele administrate în cauză și conduc, în mod logic, la soluția din dispozitiv.

Pentru aceste motive, în raport cu rigorile impuse de textul art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de apel a considerat că aspectele reținute în considerentele sentinței instanței de fond nu prejudiciază recurenta-pârâtă.

Se constată că aspectele prezentate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se referă la faptul că hotărârea atacată se sprijină pe considerente greșite, ci vizează, în realitate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a apelului incident la considerente (chestiune care nu a fost contestată sau pusă sub semnul întrebării de partea adversă sau de instanța de apel).

Criticile evocate exprimă nemulțumiri față de soluția pronunțată în apelul incident, aspect ce nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii și, astfel, nu se încadrează în sfera aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În raport cu aceste considerații, nu poate fi reținută ca întemeiată critica recurentei-pârâte, Înalta Curte considerând că motivarea instanței de apel corespunde soluției adoptate, raționamentul prezentat determinând, în mod logic, respingerea motivului de apel invocat.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în speță, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existența unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU PRACTICIANUL ÎN INSOLVENȚĂ C. împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. IAȘI împotriva deciziei nr. 270/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.