ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 33/2019

Deliberând asupra recursului, constată:

Prin cererea nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.A. să le plătească suma de 72.440 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea dobânzii percepute în baza art. 6, ultima frază, din contractul de credit nr. x/05.02.2008, în perioada 20.02.2009 - 20.10.2015.

Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente sumei de 72.440 euro, calculată începând cu 21.10.2015 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor judiciare.

Prin sentința civilă nr. 1391 din 16.12.2016 a Tribunalului Iași au fost respinse excepțiile nulității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată precum și cea a prescrierii dreptului la acțiune, invocate de către pârâta C. S.A. precum și cererea formulată de către reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea caii de atac, schimbarea sentinței și admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 786/2017 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins apelul formulat de A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1391 din 16.12.2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, care a fost păstrată. Au fost obligați apelanții la plata către intimată a sumei de 2000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs A. și B., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanțele nu s-au pronunțat asupra cauzei nefiind înfățișate considerentele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării deciziei, instanța de apel limitându-se la preluarea considerentelor hotărârii pronunțate în fond. Motivarea instanței este una vădit contradictorie și nelegală având în vedere că, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei care descrie însăși modalitatea de calcul a dobânzii și anularea acesteia, recurenții "beneficiază" de consecința acestei nulități absolute potrivit căruia quod nullum est nullum producit effectum fiind îndreptățiți să le fie restituite prestațiile calculate după o modalitate considerată abuzivă.

Susțin recurenții că motivarea prin care instanța de apel a reținut că, clauza abuzivă cuprinsă în contract, constatată fie personal fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu va produce efecte asupra consumatorului, este o motivare bazată pe un considerent străin de natura pricinii.

Pe lângă insuficienta motivare a hotărârii, instanța de apel a efectuat o lacunară cercetare a fondului cauzei emițând o hotărâre contrară legii în sensul "anulării" practic a dreptului reclamanților de a-și recupera sumele de bani achitate intimatei în baza unei formule de calcul considerate abuzive, anulate definitiv din contractul dintre părți de către instanța de judecată.

Recurenții susțin că hotărârile date în dosar sunt contrare jurisprudenței ICCJ prin care s-a statuat că în cazul nulității clauzei, se naște și obligația de restituire a ceea ce s-a prestat în temeiul acesteia, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate fiind considerate ca nedatorate în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum.

Pe baza recursului formulat s-a procedat la analiza admisibilității în principiu a acestuia.

Prin încheierea din 3 octombrie 2018 a fost admis în principiu recursul fiind stabilit termen la 16.01.2019 în vederea soluționării acestuia.

La termenul de judecată din 16 ianuarie 2019, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului o va respinge ca nefondată, criticile recurenților putând fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Analizându-se cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii judecătorești, are în vedere și ipoteza în care hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și presupune existența unei contradictorialități între considerentele hotărârii în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia.

Analizând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat fondul cauzei, motivarea fiind explicită iar argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă arată că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept invocate, reținându-se în esență că o instanță judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării unei clauze contractuale, întrucât nu se poate substitui acordului de voință al părților.

Ca urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile și în consecință, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte, constatând culpa procesuală va obliga recurenții A. și B. să plătească intimatei C. S.A. suma de 2.220,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 786 din 10 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă recurenții A. și B. să plătească intimatei C. S.A. suma de 2.220,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.