ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1247/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și B. S.A. - Sucursala Iași, anularea dispoziției de declarare a exigibilității anticipate/retragerii integrale în cazul contractului de credit nr. x/14.07.2011, a contractului de credit bancar nr. x/24.04.2013 și a contractului de credit bancar nr. x/28.08.2014, cu obligarea pârâtelor la reluarea efectelor, în sensul derulării contractelor în condițiile inițiale, oferite la 17.06.2015. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, precum și citarea în calitate de pârâți și a următorilor: S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., pentru opozabilitate.

Prin sentința civilă nr. 5563 din 25.04.2017, Judecătoria Iași a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., în nume propriu dar și prin Sucursala Iași, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., G., H. și I., J., K. și L. și S.C. M. S.R.L., a anulat dispoziția de declarare a exigibilității anticipate a creditelor acordate reclamantei în baza contractelor nr. x/14.07.2011, nr. y/24.04.2013 și nr. 352/28.08.2014 și a dispus derularea în continuare a raporturilor juridice între reclamantă și bancă în baza celor trei contracte menționate, în condițiile stabilite inițial de comun acord.

Pârâta B. S.A. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 300,00 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3224 din 23.11.2018, Tribunalul Iași, secția civilă a admis apelul declarat de pârâta N. S.A. (fostă B. SA) împotriva sentinței civile nr. 5563 din 25.04.2017 și a încheierilor premergătoare, pronunțate de Judecătoria Iași, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și a constatat că este competent material să soluționeze cauza.

A dispus anularea sentinței civile nr. 5563/25.04.2017 a Judecătoriei Iași și a încheierilor premergătoare și, rejudecând în fond cauza, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții N. S.A. (fosta B. S.A.) în nume propriu, dar și prin Sucursala Iași, S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F., G., H. și I., J., K. și L., S.C. M. S.R.L., a anulat dispoziția de declarare a exigibilității anticipate a creditelor acordate reclamantei în baza contractelor nr. x/14.07.2011, nr. y/24.04.2013 și nr. 352/28.08.2014 și a dispus derularea în continuare a raporturilor juridice între reclamantă și bancă în baza celor trei contracte menționate, în condițiile stabilite inițial, de comun acord.

Pârâta N. S.A. (fostă B. SA) a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, reprezentând contravaloare taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar intimata S.C. A. S.R.L. a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 150 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 24 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3224 din 23.11.2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G nr. 51/2008, a dispus ca suma de 65.172,4 RON, reprezentând reducerea taxei judiciare de timbru prin încheierea de ședință din 02.12.2019, să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Recurenta-reclamantă a invocat, în cuprinsul cererii de recurs, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în mod greșit, Curtea de Apel Iași a reținut că prezentul litigiu este evaluabil în bani și că societatea-reclamantă datorează o taxă de timbru în sumă de 130.113 RON.

Recurenta a arătat că obiectul cauzei îl reprezintă obligația de a face, fiind o acțiune nepatrimonială, deoarece dispoziția de declarare a scadenței anticipate a creditului este un act unilateral, de dispoziție și administrativ-intern al băncii, care nu se evaluează.

A mai susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material și, astfel, s-a ajuns în situația în care apelul reclamantei a fost respins ca fiind insuficient timbrat.

În primă instanță, a mai arătat recurenta, Judecătoria Iași a analizat, la termenul din 28.03.2016, excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta N. S.A., și a respins-o, motivând soluția prin prisma caracterului neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligația de a face - anulare act.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 22 martie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 01 aprilie 2021, respectiv 02 aprilie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluția din data de 11 mai 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 08 iunie 2021, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, prin raportare la decizia nr. 7/2014, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, se reține că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conțină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speță, recurentul-reclamant a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată și a obligării sale, de către instanța de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretențiilor deduse judecății.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raționament cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deși decizia nr. 7 din 08 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menționate își păstrează caracterul actual și prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speță, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligată reclamanta reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de aceasta pentru judecata apelului.

Astfel, instanța de apel i-a pus în vedere apelantei-reclamante să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 130.344,91 RON, taxă ce a fost calculată conform art. 3 raportat la art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea sa fiind respinsă prin încheierea din camera de consiliu de la data de 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Apelanta-reclamantă a formulat și cerere de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru, cererea sa fiind admisă prin încheierea din 02 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru datorate pentru judecarea apelului de la 130.344,91 RON la suma de 65.172,5 RON.

Împotriva încheierii de soluționare a cererii de acordare a facilității la plata taxei judiciare de timbru apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, solicitând eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 65.172,5 RON, cererea fiind respinsă prin încheierea din 13 ianuarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă, cu motivarea că instanța de apel a aplicat corect art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013 la situația concretă a petentei, al cărei acces la justiție este garantat prin modalitatea de acordare a facilităților, nefiind justificată și eșalonarea solicitată.

Așadar, prin încheierea din 13 ianuarie 2020, instanța de apel a stabilit, cu caracter definitiv, că apelanta-reclamantă datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 65.172,5 RON.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, și a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil/netimbrabil al acțiunii și, implicit, al cererii de apel, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării și nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 24 din 21 ianuarie 2020 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.