ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2106/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2019, sub numărul de dosar x/2019, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cererea prin care reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 323.025,68 RON, debit principal, reprezentând rest de plată din factura seria x nr. x/29.12.2015, în valoare de 1.459.085,68 RON; la plata sumei de 133.334,4 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate conform art. 9.1 din contract coroborat cu art. 4.3 până la data formulării prezentei cereri - 04.11.2019, precum și la plata penalităților de întârziere calculate de la data formulării prezentei cereri și până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentința nr. 1455 din 14 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripție, formulată de reclamantă; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, prin întâmpinare și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca fiind prescrisă.

Prin decizia nr. 173 din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1455 din 14 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind cererea de repunere în termen.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că prin încheierea de ședință din data de 23.09.2019 a fost confirmat în calitate de administrator judiciar B. I.P.U.R.L.

La data de 07.10.2019, administratorul special a transmis administratorului judiciar pe adresa de e-mail factura fiscală emisă de către A. S.R.L. și neachitată de către societatea intimată, iar în data de 08.10.2019, administratorul special a transmis pe adresa e-mail o listă cu debitorii societății.

Potrivit recurentei-reclamante, în urma analizării acestor înscrisuri, în data de 10.10.2019, administratorul judiciar a transmis societății intimate somația de plată privind achitarea debitului datorat societății A. S.R.L.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta-reclamantă arată că a efectuat demersuri în termenul legal de 15 zile de la data la care a luat la cunoștință de situația de fapt, apreciind că în prezenta speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 186 privind repunerea în termenul de formulare a acțiunii pentru recuperarea sumelor de bani la care este îndreptățită.

Recurenta-reclamantă arată că anterior formulării cererii de chemare în judecată, a transmis o somație de plată cu privire la achitarea debitului restant, somație care în temeiul dispozițiilor art. 2.537, coroborate cu art. 1.522 din noul C. civ. a întrerupt termenul de prescripție, fiind transmisă în termen de 3 zile de la data la care a luat la cunoștință de existența debitului datorat.

În raport de dispozițiile art. 2.522 din noul C. civ., avute în vedere de instanța de apel, recurenta-reclamantă susține că a formulat acțiunea în pretenții cu respectarea termenului de 30 de zile.

Astfel, recurenta arată că a luat la cunoștință de existența debitului restant la data de 07.10.2019 și că a emis o somație, în cuprinsul căreia a fost menționat un termen de 15 zile, în care societatea intimată avea obligația de achitare a debitului. Având în vedere că termenul de 15 zile menționat anterior s-a împlinit la data de 22.10.2019, acțiunea în pretenții formulată data de 08.11.2019 (data poștei) a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2.522 din noul C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că anterior împlinirii termenului de 15 zile menționat în cuprinsul somației, nu era în măsură să introducă acțiunea în pretenții, întrucât ar fi acționat în mob abuziv.

Recurenta-reclamantă arată și că un alt motiv pentru care instanța de apel a respins cererea de repunere în termen formulată este reprezentat de faptul că administratorul judiciar D. S.P.R.L. avea obligația de a efectua demersuri în vederea recuperării debitelor datorate de societatea intimată, întrucât acesta cunoștea situația contabilă a societății debitoare din data de 05.10.2018.

Acest aspect nu este contrazis de recurenta-reclamantă, însă apreciază că atât timp cât administratorul judiciar a rămas în pasivitate și nu și-a îndeplinit obligațiile legale, inacțiunile acestuia nu trebuie să se răsfrângă asupra sa.

Recurenta-reclamantă susține că în prezenta cauză au intervenit întreruperi ale termenului de prescripție, sens în care arată că a emis către intimată trei notificări prin intermediul adresei de e-mail privind achitarea debitului datorat, care au întrerupt termenul de prescripție.

Astfel, recurenta precizează că la data de 20.02.2017, 20.02.2018 și 05.03.2018 a transmis pe adresa de e-mail a societății intimate extrase de cont cu privire la sumele cu care aceasta figura în evidențele contabile ale societății recurente.

Potrivit extraselor de cont "în caz de nerestituire în termenul menționat, soldul comunicat se consideră confirmat" și, având în vedere că intimata nu a restituit extrasele de cont și nici nu a contestat soldul, recurenta-reclamantă consideră că intimata a confirmat implicit soldul restant, fiind întrerupt termenul de prescripție, în raport de dispozițiile art. 2.537, coroborate cu art. 1.522 din noul C. civ.

Ca atare, contrar celor reținute de către instanța de apel, recurenta-reclamantă susține că termenul de prescripție nu a început să curgă la data de 29.03.2016 (data efectuării plății parțiale), ci la data de 05.03.2018 (data la care termenul de prescripție a fost întrerupt).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în secundar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2.522 C. civ., "(1) Cel care, din motive temeinice nu și-a exercitat în termen dreptul la acțiune supus prescripției poate cere organului de jurisdicție competent repunerea în termen și judecarea cauzei. (2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție."

Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că, în vederea repunerii în termenul de prescripție, astfel cum s-a reținut și în doctrină, prin motive temeinic justificate trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în mod legal instanța de apel a reținut că administratorul judiciar provizoriu, care încă din 5.10.2018 cunoștea situația contabilă a recurentei-reclamante, avea obligația de a promova acțiunile necesare recuperării creanțelor aparținând societății aflate în insolvență, astfel că numirea unui administrator judiciar definitiv la 23.09.2019 nu constituie un motiv temeinic pentru repunerea în termenul de prescripție.

De altfel, în raport de dispozițiile art. 2.522 C. civ., instanța de apel a reținut în mod legal că, față de data de 07.10.2019, la care recurenta-reclamantă prin administrator judiciar, susține că a luat cunoștință despre debitul restant, acțiunea depusă la poștă la data de 8.11.2019 apare ca fiind formulată în afara termenului de 30 de zile, calculat de la data încetării motivelor care au justificat depășirea termenului de prescripție, termenul acordat de recurenta-reclamantă intimatei în vederea achitării debitului neputând avea drept consecință prelungirea acestui termen legal.

Totodată, dispozițiile art. 186 C. proc. civ., invocate de către recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în speța dedusă judecății, astfel cum a reținut, de altfel, în mod legal instanța de apel.

Articolul 186 C. proc. civ.. reglementează repunerea în termenul procedural, or, în cauză, reclamanta urmărește repunerea în termenul de prescripție extinctivă de formulare a acțiunii civile, conform prevederilor art. 2.522 C. civ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține legala soluționare de către instanța de apel a cererii de repunere în termenul de formulare a acțiunii.

În ceea ce privește criticile referitoare la întreruperea cursului prescripției, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși recurenta-reclamantă a indicat normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel, respectiv art. 2.537, coroborat cu art. 1.522 C. civ., în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanța de apel.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 173 din 31 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., împotriva deciziei nr. 173 din 31 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.