ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1858/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1858/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 noiembrie 2012, reclamanta SC A. SA (fostă SC B. SA) prin lichidator judiciar CII C. a chemat în judecată pe pârâții SC D. SA Târgu Jiu, SC E. SA Târgu Jiu prin administrator judiciar, F., SC G. SA Târgu Jiu, prin administrator judiciar H., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 3356/2001, prin care SC B. SA a vândut către SC I. SRL următoarele construcții; J. - restaurant, construcție denumită K., L., județul Vâlcea, și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2294/2002, BNP M., prin care reclamanta a vândut către SC I. terenul aferent construcțiilor - 13.320 mp. în localitatea Băile Olănești.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor subsecvente (contract de schimb constatat prin Sentința nr. 3210 din 16.10.2002, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, județul Vâlcea; contract de schimb constatat prin Sentința nr. 891/2004, pronunțată de Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/2005 BNP N. și contract de schimb constatat prin Sentința nr. 603/2005, pronunțată de Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea), și să fie obligați pârâții să restituie reclamantei imobilele ce au făcut obiectul contractelor și să se dispună radierea înscrierilor din cartea funciară.

Prin Sentința nr. 273/2013 Tribunalul Vâlcea a declinat competența soluționării prezentei cauze la Tribunalul Constanța, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat conflictul de competență și a trimis cauza înapoi la Tribunalul Vâlcea.

R. a formulat cerere de intervenție în dosar.

O. a depus cerere de intervenție în interesul pârâtelor.

Pârâtul F. a revenit asupra cererii de la dosar și a precizat că menține cererea reconvențională. O. a mai depus din penitenciar, 2 cereri de intervenție pe care însă nu le-a timbrat.

Numitul P. a depus intervenție în interesul SC Q. SA.

Prin Sentința civilă nr. 1038/23.06.2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea principală formulată de SC A. SA (fostă SC B. SA); au fost respinse toate celelalte cereri (cerere formulată de F., cerere formulată de SC E. SA Râmnicu Vâlcea, intervențiile formulate de R., O., și P. și excepțiile invocate) și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către F.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Sentința penală nr. 540/2008 stabilește că situația contractelor se clarifică în "acțiuni civile specifice" nu a dovedit reaua-credință a dobânditorului F., pentru contractul din litigiu.

F. a dobândit bunurile din litigiu de la SC D. SA, contractul de vânzare-cumpărare fiind depus la dosar. Acesta nu este cumpărător direct al bunurilor de la reclamantă, ci este ultimul în șirul de vânzări-cumpărări succesive ale acestor bunuri.

Stabilitatea raporturilor juridice și faptul că nu s-a dovedit reaua sa credință la încheierea acestui contract de cumpărare au determinat soluția tribunalului.

De altfel, primul cumpărător al bunurilor, SC I. SA, nici nu mai există ca entitate juridică, astfel cum rezultă din adresa de furnizare relații și informații S., nr. x/2012.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC A. SA (fosta SC B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA (fosta SC B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C., a schimbat, în parte, Sentința nr. 1038/23.06.2016, în sensul că a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3356/2001 (înregistrat sub nr. 10719/2001) și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2294/2002 încheiate între SC B. SA (actualmente SC A. SA) și SC I. SA; a constatat nulitatea absolută a contractelor subsecvente, reprezentând: contractul de schimb constatat prin Sentința civilă nr. 3210/2002 a Judecătoriei Drăgășani, completată prin Încheierea din 26.05.2004, încheiat între SC I. SA și SC D. SA, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, încheiat între SC D. SA și F. și a contractului de schimb constatat prin Sentința nr. 603/28.09.2005 a Judecătoriei Brezoi, încheiat între SC G. SA și SC E. SA; a dispus repunerea părților în situația anterioară și obligă pârâții să restituie reclamantei imobilele obiect al contractelor anulate; a dispus radierea din Cartea Funciară a înscrierilor efectuate în Cartea Funciară a localității Băile Olănești nr. x (CF vechi x) respectiv, nr. x/2001 și nr. x/2002 în favoarea SC I. SA, nr. x/18.02.2005 în favoarea SC D. SA, nr. x/30.08.2005 în favoarea lui F., înscrierile în CF nr. y a localității Băile Olănești sub nr. x/08.10.2001 în favoarea SC I. SRL, sub nr. x/18.02.2005 în favoarea SC D. SA nr. x/30.08.2005 în favoarea lui F. precum și înscrierea din Cartea Funciară nr. z a localității Băile Olănești sub nr. x/2001 în favoarea SC I. SA, nr. x/2005 în favoarea D. SA și nr. x/2005 în favoarea lui F.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb din Sentința 891/15.10.2004 pronunțată de Judecătoria Brezoi, încheiat între D. SA și SC E. SA, cererea privind radierea înscrierii efectuată sub nr. x/14.11.2008, prin care s-a notat Sentința civilă nr. 891/2004, precum și cererile de înscriere a radierilor precizate la pct. 5 din acțiune, subpct. a6, a7, a8 și b4; a respins acțiunea față de pârâtele SC D. SA și SC E. SA, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererile reconvenționale.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește apărările formulate de pârâtul O., întemeiate pe dispozițiile art. 80 din Legea nr. 85/2006, raportat la care s-a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, instanța le-a considerat, în ansamblu, nefondate întrucât prezenta cerere este întemeiată pe dispozițiile C. civ. în vigoare la momentul încheierii lor, iar mențiunea din cuprinsul actelor de procedură referitoare la reclamantă, reprezentată legal prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. nu atrage o încadrare a pretențiilor în dispozițiile și procedura specială a insolvenței, ci doar stabilește cadrul procesual și calitatea juridică, procesuală a reclamantei, care aflându-se în procedura insolvenței este legal reprezentată de lichidatorul judiciar desemnat.

În continuare, în ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii instanței de fond, instanța de control judiciar a considerat-o nefondată deoarece, din considerentele acesteia, a constatat că judecătorul fondului și-a argumentat soluția de respingere a cererii principale, precum și a celorlalte cereri formulate, respectiv excepții invocate, într-o modalitate care, deși nu se caracterizează prin meticulozitate și amploare, permite efectuarea controlului judiciar.

De asemenea, în mod suplimentar față de critica adusă sentinței atacate considerată insuficient motivată, s-a reținut și faptul că potrivit dispozițiilor prev. de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare la data inițierii prezentei proceduri judiciare, instanța de apel nu putea să anuleze hotărârea și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță deoarece nu a existat o cerere în acest sens, iar textul de lege invocat condiționează această soluție de existența unei cereri exprese de luare a acestei măsuri.

În ceea ce privește critica adusă sentinței atacate, ce vizează fondul cauzei, s-a considerat că soluția pronunțată a fost rezultatul unei greșite aplicări a normelor de drept material incidente la situația de fapt de rezultă cu caracter de evidență din ansamblul materialului probator administrat.

Astfel, din cuprinsul Sentinței penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă în ceea ce privește latura penală prin Decizia nr. 1158/06.06.2012 a Curții de Apel București, pronunțată în cauza ce a avut drept obiect acțiunea penală îndreptată împotriva inculpaților O. și T., instanța de control judiciar reține că aceștia au fost condamnați în mod definitiv la o pedeapsă de 8 ani, respectiv 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de stabilire cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, prev. de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Prin această hotărâre a instanței penale au fost analizate înstrăinările bunurilor imobile ce au constituit patrimoniul SC B. SA, inclusiv contractul sub semnătură privată nr. 10719/08.10.2001 și cel autentificat, respectiv nr. 2294/23.07.2002, prin care a fost înstrăinat J., împreună cu terenul aferent în suprafață de 13.320, 43 mp.

În considerentele sentinței penale amintite se rețin atât faptele numitului O., cât și modalitatea și împrejurările comiterii acestora, astfel că în cauza pendinte este evidentă incidența dispozițiilor prev. de art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Din moment ce condiția ca vânzarea bunurilor imobile să se fi realizat la un preț diminuat față de valoarea comercială reală a acestora reprezintă unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, iar prin condamnarea definitivă a numitului O. s-a constatat îndeplinită inclusiv această condiție, căpătând astfel autoritate de lucru judecat și sub acest aspect, instanța de control judiciar apreciază drept neîntemeiată apărarea intimaților prin care se tinde la a se dovedi faptul că prețul vânzării nu era unul diminuat față de valoarea contabilă a imobilelor, mai ales prin prisma faptului că valoarea contabilă este supusă controlului organelor de conducere, iar la momentul respectiv controlul asupra societății B. SA Râmnicu Vâlcea îl deținea numitul O., ca urmare a Hotărârii AGA nr. 14 din 12.07.2001 și a Actului Adițional nr. 28/0701.2002, prin care s-a decis majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 2.000.000 de acțiuni noi care au fost subscrise de O. și care astfel a devenit acționar majoritar al societății, cu o cotă de 51,64% din capitalul social.

De asemenea, din considerentele sentinței penale amintite, ca și din conținutul infracțiunii pentru care a fost definitiv condamnat numitul O., instanța de control judiciar a reținut caracterul ilicit al celor două vânzări, ce își regăsește corespondent în stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, din conținutul infracțiunii.

Dincolo de acest argument, al stabilirii cu putere de lucru judecat de către instanța penală a cauzei ilicite a contractelor de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul SC B. SA, și din celelalte probe administrate în cauza civilă pendinte, se conturează aceeași concluzie, a unei vânzări ilicite a bunurilor imobile, constând în clădiri și terenuri, ce făceau parte din patrimoniul fostei societăți comerciale B. SA Râmnicu Vâlcea, prin diminuarea valorii reale de piață, comerciale, a bunurilor, în scopul obținerii de foloase necuvenite, după cum rezultă din faptul că majoritatea bunurilor au fost înstrăinate către aceleași societăți comerciale, la care acționari erau numita U., mama acesteia sau alte persoane aflate în legătură cu numitul O., din valoarea cu mult inferioară a prețului la care au fost vândute imobilele, din disproporția vădită dintre bunurile date la schimb de către SC I. SA, respectiv cea mai mare parte dintre imobilele ce au constituit patrimoniul SC B. SA Râmnicu Vâlcea în schimbul imobilului V. din com. Orlești, din stipularea în cuprinsul contractului autentificat sub nr. nr. 2294/23.07.2002, prin care a fost vândut terenul aferent J. în suprafață totală de 13.320,43 mp, a faptului că prețul terenului a fost de 327.628.710 RON, cât era înregistrat în contabilitate, nereactualizat, și că acesta a fost achitat integral o dată cu construcțiile situate pe acesta. Toate acestea reprezintă elemente din coroborarea cărora rezultă că scopul actelor de vânzare-cumpărare, respectiv de schimb, inclusiv în ceea ce privește contractele vizate în cauză, a fost acela de a se sustrage bunurile din patrimoniul fostei SC B. SA Râmnicu Vâlcea, și nu încasarea unui preț, prețul fiind menționat în mod formal, pentru a crea aparența îndeplinirii condițiilor legale și pentru a imprima astfel un caracter formal licit actelor de înstrăinare.

În concluzie, raportând cele reținute la dispozițiile prev. de art. 966 - 968 C. civ., se apreciază că aspectul ce interesează, pentru valabilitatea cauzei actului juridic, este ca aceasta să existe, să fie reală și să fie licită și morală. În structura cauzei intră două elemente componente, scopul imediat și scopul mediat.

Scopul imediat sau causa proxima, denumit și scopul obligației este acel element abstract și obiectiv, comun tuturor actelor juridice care fac parte din aceeași categorie și care constă, în actele sinalagmatice, în prefigurarea contraprestației. Distinct de acesta, scopul mediat sau causa remota, care este reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic, este un element concret și variabil de la un act juridic la altul și se referă, în actele juridice care nu sunt contractate intuitu personae, cum este cel în speță, la însușirile unei prestații, la aptitudinea acesteia de a satisface interesul în vederea căruia a fost încheiat. În cazul actelor juridice încheiate de societatea comercială, scopul (causa remota) se circumscrie satisfacerii interesului social.

Argumentul intimaților în sensul că prețul vânzării este unul corespunzător valorii bunului și că a fost achitat în totalitate reprezintă o evaluare a scopului imediat al actului juridic al vânzării, iar nu a celui mediat, în condițiile în care acesta din urmă este cel care interesează din punct de vedere al obiectului dedus judecății. Existența unei contraprestații, chiar și în condițiile în care aceasta este proporțională, nu este un argument relevant sub aspectul caracterului licit al cauzei. Esențial este nu dacă s-a obținut o contraprestație și dacă aceasta este proporțională cu valoarea bunului, ci dacă s-a urmărit obținerea celei mai bune contraprestații posibile, fără să intereseze, sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 968 C. civ. în vigoare la data încheierii actelor juridice contestate, dacă, în concret, vânzarea a fost profitabilă sau nu.

Altfel spus, nu poate fi primită susținerea intimaților conform căreia vânzând bunul cu o sumă corespunzătoare valorii acestuia (valorii contabile) nu s-a produs un prejudiciu societății vânzătoare, câtă vreme, mai ales în materie comercială, prejudiciul nu se confundă cu crearea unei pagube efective, ci poate consta în diminuarea unui beneficiu. Or, acest aspect, al scopului urmărit prin încheierea actului, vizează cauza mediată a actului juridic, cea la care se referă și cererea introductivă de instanță. Din pct. de vedere al acesteia, ceea ce interesează este scopul concret către care se îndreaptă voința celor care se obligă.

În speță, fiind vorba de o vânzare comercială, scopul vânzătoarei ar fi trebuit să fie, așa cum s-a arătat, obținerea celui mai mare profit de pe urma operațiunii în cauză.

De aceea, prin vânzarea încheiată în baza unei înțelegeri între O., devenit acționar majoritar la SC B. SA și președinte al Consiliului de Administrație și numitul T., care ocupa funcția de administrator al societății și care a reprezentat societatea cu ocazia tuturor înstrăinărilor, inclusiv în cazul contractelor sub semnătură privată nr. 10719/08.10.2001 și autentificat sub nr. 2294/23.07.2002, cu societatea comercială cumpărătoare SC I. SRL, la care asociat unic și administrator era U., o apropiată a numitului O., un atare scop nu a putut fi urmărit, ci dimpotrivă.

Calitatea de persoane apropiate a celor două persoane implicate în operațiune de vânzare, unul din partea vânzătoarei și celălalt din partea cumpărătoarei, răstoarnă prezumția de bună credință a părților implicate inclusiv a cumpărătoarei, de care se prevalează intimații, dată fiind natura relației, sub aspect personal cât și ținând seama de comunitatea de interese existentă între aceștia și face ca operațiunea vânzării să fi urmărit un scop personal al acestora, contrar interesului social al SC B. SA.

Or, potrivit dreptului comun, respectiv art. 966 C. civ. în vigoare la data încheierii actelor (tempus regit actum), ilicitatea cauzei atrage nulitatea absolută a actului astfel încheiat, fiind vorba de o condiție esențială de valabilitate a oricărei convenții (art. 948 pct. 4 din același cod), ceea ce nu exclude răspunderea persoanelor culpabile de producerea vreunui prejudiciu prin încălcarea acelorași dispoziții legale care au condus și la desființarea actului, cum este cazul numiților O. și T.

Cauza ilicită rezidă, în speță, și în urmărirea unui scop personal, contrar intereselor societare, cu încălcarea dispozițiilor legale care instituie obligația de diligență și de loialitate a directorului, respectiv a administratorului societății comerciale.

De aceea, încălcarea ei prin acțiunea concertată a ambelor părți ale actului juridic, care, prin conivență, au dat o aparență de legalitate actului încheiat, atrage nulitatea absolută și din perspectiva principiului fraus omnia corrumpit, dedus, sub imperiul C. civ. 1864, din art. 5 al acestuia. Acesta interzicea convențiile care derogă de la legile care interesează ordinea publică, iar sancțiunea ce lovea o convenție astfel încheiată era nulitatea absolută.

Ordinea publică include acele norme juridice de la care, spre deosebire de normele supletive, părțile nu pot deroga prin actele lor.

De asemenea, tot sub aspectul creării unei aparențe de legalitate, se reține faptul că vânzarea a fost aprobată de W. (Hot. 15/13.07.2001) așa cum se susține, însă această aprobare a fost dată pe baza unei propuneri întocmite de o comisie din care făcea parte același director O., care a evaluat și a decis asupra oportunității măsurii.

Aceste împrejurări denotă folosirea unor mijloace pe care legea le pune la dispoziție într-un scop ilicit și deturnarea acestora pentru realizarea unor interese străine persoanei juridice, cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, ceea ce face incident și un alt motiv de nulitate absolută, respectiv acela potrivit căruia fraus omnia corrumpit.

Dacă acest scop a fost sau nu realizat în mod efectiv, prin obținerea unui profit de pe urma operațiunii, nu interesează din punct de vedere al fraudării legii, esențiale fiind cele două condiții analizate, și anume prefigurarea acestui scop și folosirea unor mijloace aparent legale pentru atingerea sa.

În continuare s-a reținut că, în ceea ce privește reaua-credință a pârâtei SC D. SA, care a înstrăinat în cunoștință de cauză imobilul X. - J., succesiv către două persoane, SC E. SA și F., a fost constatată în mod irevocabil, prin Decizia nr. 39/2016 a Curții de Apel Craiova.

În ceea ce privește concluzia instanței de fond referitoare la nedovedirea relei-credințe a cumpărătorului F. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1175/30.08.2005, se apreciază ca fiind rezultatul unei greșite aprecieri a probelor existente în cauză, din înscrisurile de la dosar, rezultând, de asemenea, cu caracter de evidență, înțelegerea existentă între numitul F. și numitul O., atât din faptul că un număr de trei dintre societățile înființate de F. se află printre cele controlate în fapt de O., cât și din implicarea acestuia la încheierea contractului de schimb dintre SC Q. SA și SC D. SA, ce a avut ca obiect X., ca și din încheierea procurii speciale nr. 3045/24.08.2006, prin care F. îl împuternicește pe O. să îl reprezinte în legătură cu același X.

În ceea ce privește apărarea potrivit căreia nu se poate proceda la verificarea contractelor de înstrăinare succesiv încheiate în cauză, din considerente referitoare la dizolvarea și radierea unora dintre societățile comerciale implicate, s-a constatat că aceasta sunt neîntemeiate.

Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, aplicabil în cauza pendinte, în raport de data încheierii actelor a căror valabilitate este contestată, nulitatea unui act juridic civil poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

Pe de altă parte, respectivele acte juridice au intrat în circuitul civil, bunurile imobile ce au făcut obiectul acestora există, iar efectele juridice generate de respectivele acte se produc în continuare.

În cazul unui contract de vânzare-cumpărare, dacă acesta este încheiat cu scopul de a prejudicia un creditor al vânzătorului, iar cumpărătorul cunoaște existența acestui motiv, atunci sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute a actului juridic încheiat în vederea fraudării intereselor creditorului vânzătorului, acțiune ce va fi întemeiată pe existența unei cauze ilicite. O astfel de soluție este posibilă întrucât deși pentru îndeplinirea condițiilor fraudei și, implicit, pentru anularea unui act juridic pe motiv de nulitate absolută al fraudei la lege, este necesară dovedirea conivenței frauduloase a ambelor părți, totuși noțiunea de fraudă este circumscrisă domeniului actelor juridice și cuprinde atât frauda la lege, cât și fraudarea intereselor unei terțe persoane. În primul caz, eludându-se direct norme juridice imperative, frauda vatămă direct ordinea publică. În al doilea caz, deși sunt păgubite interesele unor terți, persoane străine actului juridic încheiat, deci interese particulare, indirect este atinsă și ordinea publică, deoarece asemenea interese sunt ocrotite prin norme substituite conceptului de ordine publică. În ambele cazuri, sancțiunea este nulitatea absolută. În plus, în cazul în care se demonstrează existența relei-credințe a terțului, se prezumă - iuris tantum - existența convenției frauduloase între părți.

În caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care posibilitatea verificării unor acte juridice în ființă și care continuă să producă consecințe juridice s-ar supune voinței unui asociat al unei societăți comerciale, care poate proceda singur la dizolvarea societății respective [art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990] și astfel ar fi lipsite total de eficiență juridică toate dispozițiile legale anterior analizate. Inclusiv din punct de vedere procedural, întrucât s-ar ajunge la încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, se constată că această apărare, formulată direct în apel, drept neîntemeiată.

Ca și consecință a concluziei că buna-credință, prezumată până la proba contrară, a fost înlăturată de probele administrate inclusiv în ceea ce-l privește pe ultimul cumpărător, dar și ca urmare a aplicării principiului specific nulității actelor juridice, potrivit căruia nulitatea actului inițial atrage și nulitatea actelor subsecvente (rezoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis), instanța de control judiciar, cu majoritate, a admis apelul reclamantei și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3356/2001 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2294/2002, încheiate între SC B. SA (actualmente SC A. SA) și SC I. SA, urmând, de asemenea, să constate nulitatea absolută a contractelor subsecvente menționate în dispozitivul prezentei decizii.

Ca urmare a constatării nulității actelor atacate, Curtea a constatat că se impune și restituirea de către pârâte a imobilelor ce au făcut obiectul celor două acte de înstrăinare inițiale, dată fiind consecința legală pe care nulitatea absolută o atrage, respectiv repunerea părților în situația anterioară.

Fiind vorba de bunuri imobile, o altă consecință a efectelor nulității o constituie rectificarea cărților funciare, cererea reclamantei sub acest aspect fiind întemeiată, prin prisma dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Legea 7/1996 și art. 908 C. civ., câtă vreme s-a constatat nevalabilitatea titlurilor în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.

Cu privire la cererea de renunțare la judecata capetelor de cerere de la pct. 3 b) și pct. 5 din acțiunea introductivă pusă în discuția părților la termenul de judecată din data de 23.01.2017, instanța a constatat că intimatul pârât F., prin avocat Y., a solicitat să se ia act de cererea de renunțare, în timp ce intimații pârâți SC E. SA, prin apărător și O., personal nu au fost de acord cu cererea de renunțare la judecata acestora.

În consecință, dată fiind opoziția intimaților pârâți și disp. art. 246 alin. (4) C. proc. civ. și având în vedere pronunțarea Sentinței civile nr. 8984/04.12.2013 și a Sentinței civile nr. 1755/03.03.2012, a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, definitivă prin neapelare, prin care nulitatea contractelor a fost constată și radierea solicitată a fost încuviințată, instanța a respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb din Sentința 891/15.10.2004, pronunțată de Judecătoria Brezoi, încheiat între D. SA și SC E. SA, cererea privind radierea înscrierii efectuată sub nr. 44237/14.11.2008, prin care s-a notat Sentința civilă nr. 891/2004, precum și cererile de înscriere a radierilor precizate la pct. 5 din acțiune, subpct. a6, a7, a8 și b4.

De asemenea, în raport de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă dizolvarea și radierea intimatelor pârâte SC E. SA și SC D. SA, instanța, în temeiul art. 41 C. proc. civ. 1865, a respins cererea față de acestea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

În mod corespunzător, în ceea ce privește soluționarea cererilor reconvenționale, instanța a respins, în raport de cele reținute în considerente în legătură cu răsturnarea prezumției de bună credință a dobânditorilor și subdobânditorilor, precum și de cele reținute în sentința penală, referitoare la prevederea formală a unui preț în cuprinsul contractelor, prevedere neurmată efectiv de achitarea prețului astfel stabilit.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții SC E. SA și F.

Motivele de recurs formulate de către pârâta SC E. SA

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 35 și 36 din Legea nr. 7/1996, a dispozițiilor art. 25 și 80 din Legea nr. 85/2006, precum și a art. 22 C. proc. pen.

În raport de același motiv de nelegalitate, se susține încălcarea prevederilor art. 948, 966, 967 și 968 C. civ. și art. 1295 și 1165 C. civ.

Având în vedere soluția ce urmează să se pronunțe în ceea ce privește recursul declarat de această parte, care nu permite analizarea cauzei pe fond, Înalta Curte urmează să nu redea in extenso criticile formulate prin memoriul de recurs.

Motivele de recurs formulate de către pârâtul F.

Criticile formulate de recurentul-pârât au fost subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive de nelegalitate, recurentul a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel este construită pe statuările Sentinței penale nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava, definitivă prin Decizia nr. 1158/2012 a Curții de Apel București.

Astfel, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.

De asemenea, se susține că a fost înlăturată apărarea pârâtului F. potrivit căreia dizolvarea și radierea unor societăți comerciale implicate în procesul de vânzare fac imposibilă verificarea actelor juridice în care acestea au fost părți.

În cauza pendinte nu există raport juridic între SC B. SA și SC I. SRL, întrucât, la data promovării cererii de chemare în judecată, SC I. SA încetase a mai subiect de drept.

În ce privește subdobânditorii bunurilor, recurentul-pârât susține că singurele persoane care nu au participat la încheierea contractului, dar față de care se pot produce efecte, sunt succesorii universali și cei cu titlu universal. Succesorii cu titlu particular nu pot fi avânzi-cauză ai autorului lor.

Într-o singură ipoteză subdobânditorul cu titlu particular este ținut de contractul încheiat de autorul său, însă în speța de față această ipoteză nu există, astfel că persoanele care puteau fi chemate în judecată sunt doar cele care au calitatea de succesori universali, sau cu titlu universal, iar nu succesori cu titlu particular.

Astfel, singura persoană juridică care beneficiază de un succesor universal este SC G. SA cu succesorul său asociat unic O., dar acesta nu poate suporta consecințele actului încheiat de autorul său, întrucât nu există raport juridic între reclamantă și SC G. SA.

În ceea ce privește fondul pricinii, recurentul-pârât arată că obiectul judecății cauzei penale vizează doar fapta de vânzare a terenurilor și doar în legătură cu subevaluarea acestora, iar statuările instanței penale se referă doar la acțiunile întreprinse de O., iar nu la celelalte persoane fizice sau juridice, părți în convențiile civile încheiate, astfel că, cauza ilicită ce încalcă ordinea publică, a fost stabilită doar în ceea ce îl privește pe O.

Prin urmare, se arată că instanța penală nu a stabilit reaua credință, astfel încât se impune ca reclamanta să dovedească săvârșirea unor acte de natură să încalce ordinea publică de către SC I. SA.

În concret este necesar să se dovedească că SC I. SA a cunoscut faptul că valoarea imobilelor este subevaluată, iar mobilul vânzării în această modalitate ar fi fost acela ca O. să obțină foloase necuvenite și de asemenea este necesar să se dovedească reaua-credință a subdobânditorilor.

Relativ la construcții, se susține că vânzarea acestora sub valoarea reală este o înstrăinare lezinară, care nu este lovită de nulitate.

În schimb vânzarea tuturor bunurilor aparținând SC B. SA nu poate fi considerată o cauză de anulabilitate decât în condițiile art. 79 - 85 din Legea nr. 85/2006.

În fine privitor la actele subsecvente, nu se poate reține faptul că instanța penală a stabilit cauza ilicită cu privire la întreaga modalitate de desfășurare a activității infracționale, actele subsecvente având ca scop consolidarea acțiunilor de sustragere a imobilelor din patrimoniu.

În consecință, recurentul arată că proba caracterului ilicit al vânzărilor în lanț, nu poate fi făcută prin sentința penală, iar revânzările în sine nu pot fi considerate acte frauduloase și nu se poate reține reaua credință a subdobânditorilor.

Sub aspectul bunei-credințe, se susține că atât instanța penală, cât și cea civilă au statuat în sensul că recurentul F. nu a fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și, în consecință, această operațiune nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută.

Mai mult decât atât, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1175/30.08.2005 a fost supus verificării de către instanțele de judecată, sub aceleași temei juridic - cauza ilicită - fiind de prisos o nouă analiză a aceluiași act juridic.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În combaterea cererilor de recurs, intimatul-intervenient a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

De asemenea, în combaterea recursului pârâtului F. a formulat întâmpinare recurenta-pârâtă SC E. SA prin care a solicitat respingerea acestuia.

Față de refuzul recurentei SC E. SA de a achita taxa de timbru în cuantumul stabilit de instanță, în temeiul art. 20(3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte urmează a anula recursul promovat de această pârâtă, fără a mai intra în analiza criticilor acestei recurente.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurentul F., Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate în cuprinsul memoriului de recurs critici ale recurentului care să poată fi încadrate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, de natură a schimba natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de critica recurentului privitoare la imposibilitatea analizării nulității actelor subsecvente atacate din cauza încetării personalității juridice a societății I. SA, ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte constată că decizia apelată este judicios argumentată sub acest aspect.

Astfel, instanța de apel a reținut în esență că voința unor persoane, care pot, în mod voluntar, să decidă încetarea persoanei juridice pe care au constituit-o nu poate împiedica cercetarea valabilității actelor încheiate de această persoană juridică pe durata funcționării sale cât timp actele și-au produs efectele în circuitul civil și se invocă încălcarea unor norme imperative sancționate cu nulitate absolută. De asemenea, această situație juridică nu poate împiedica aplicarea efectelor nulității actelor juridice privitoare la nevalabilitatea actelor subsecvente și nici restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actelor declarate nule în favoarea reclamantei, care a fost proprietarul și vânzătorul inițial al bunurilor.

În plus, existența posibilității anulării actelor încheiate în mod fraudulos de reprezentanții unei societăți anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia în temeiul art. 79 - 85 din Legea nr. 85/2006 nu înlătură eficiența unor acțiuni de drept comun în constatarea nulității absolute potrivit regimului general al nulităților.

Din punct de vedere procedural se impunea instanței de apel aceeași concluzie, singura cale de atac aparținând reclamantului, a cărui situație nu putea fi agravată în propria cale de atac, potrivit art. 296 C. proc. civ. 1865.

Sub aspectul situației de fapt reținute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actului principal și a actului subsecvent ce îl viza pe recurent, Înalta Curte constată că, în limitele căii de atac formulate, nu este în măsură a cenzura aprecierile instanței de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, putând statua doar asupra modalității de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză, aspect circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

În acest cadru, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că instanța de apel a dat efect nu numai considerentelor Sentinței penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1158/06.06.2012, care a analizat și reținut conduita infracțională a inculpaților O. și T., de natură a determina și concluzia caracterului ilicit al vânzărilor efectuate din patrimoniul reclamantei, ci a analizat și restul probelor administrate în mod direct în această cauză, inclusiv cu privire la conduita particulară a recurentului.

În ceea ce privește Decizia nr. 39/17.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2010, ce valorifica și considerentele Deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1522/06.05.2015, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece reclamanta A. SA nu a fost parte în litigiul anterior, iar cauza celor două acțiuni soluționate de instanțe, la momente diferite, nu a fost aceeași.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ. 1865, Înalta Curte apreciază nefondat recursul și îl va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții SC E. SA și F. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, constând în onorariul achitat de intimata-reclamantă A. SA avocatului ales la data de 17.10.2017 în baza facturii fiscale nr. x/03.10.2017 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E. SA împotriva Deciziei nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât F. împotriva Deciziei nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții SC E. SA și F. la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2017.

Procesat de GGC - GV