ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4488/2018

Ședința publică din data de 19 octombrie 2018

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 noiembrie 2012, reclamanta S.C. A. S.A. (fostă S.C. B. SA) prin lichidator judiciar C.I.I. C. a chemat în judecată pe pârâții S.C. D. S.A. Tg. Jiu, S.C. E. S.A. Tg. Jiu prin administrator judiciar, F., S.C. H. S.A. Tg. Jiu, prin administrator judiciar I. SPRL, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nr. 3356/2001, prin care S.C. B. S.A. a vândut către S.C. J. S.R.L. următoarele construcții; K. - restaurant, construcție denumită L., M., județul Vâlcea, și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2002, BNP N., prin care reclamanta a vândut către S.C. J. terenul aferent construcțiilor - 13.320 mp. în localitatea Băile Olănești.

De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor subsecvente (contract de schimb constatat prin sentința nr. 3210 din 16.10.2002, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, județul Vâlcea; contract de schimb constatat prin sentința nr. 891/2004, pronunțată de Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2005 BNP O. și contract de schimb constatat prin sentința nr. 603/2005, pronunțată de Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea), și să fie obligați pârâții să restituie reclamantei imobilele ce au făcut obiectul contractelor și să se dispună radierea înscrierilor din cartea funciară.

Prin sentința civilă nr. 1038/23.06.2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția II-a civilă în dosarul nr. x/2012, a fost respinsă cererea principală formulată de S.C. A. S.A. (fostă S.C. B. SA); au fost respinse toate celelalte cereri (fila x - cerere formulată de F., fila x - cerere formulată de S.C. E. S.A. Rm. Vâlcea, intervențiile formulate de P., Q., și R. în vol. I și II dosar și excepțiile invocate) și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către F..

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C..

Prin decizia nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B. SA) prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventa C., a schimbat, în parte, sentința nr. 1038/23.06.2016, în sensul că a admis în parte cererea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2001 (înregistrat sub nr. x/2001) și a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2002 încheiate între S.C. B. S.A. (actualmente S.C. A. SA) și S.C. J. S.A.; a constatat nulitatea absolută a contractelor subsecvente, reprezentând: contractul de schimb constatat prin sentința civilă nr. 3210/2002 a Judecătoriei Drăgășani, completată prin încheierea din 26.05.2004, încheiat între S.C. J. S.A. și S.C. D. S.A., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.08.2005, încheiat între S.C. D. S.A. și F. și a contractului de schimb constatat prin sentința nr. 603/28.09.2005 a Judecătoriei Brezoi, încheiat între S.C. H. S.A. și S.C. E. S.A.; a dispus repunerea părților în situația anterioară și obligă pârâții să restituie reclamantei imobilele obiect al contractelor anulate; a dispus radierea din Cartea Funciară a înscrierilor efectuate în Cartea Funciară a localității Băile Olănești nr. 35131 (CF vechi x) respectiv, nr. 10719/2001 și nr. 8747/2002 în favoarea S.C. J. S.A., nr. 2450/18.02.2005 în favoarea S.C. D. S.A., nr. 14653/30.08.2005 în favoarea lui F., înscrierile în CF nr. x a localității Băile Olănești sub nr. x/08.10.2001 în favoarea S.C. J. S.R.L., sub nr. x/18.02.2005 în favoarea S.C. D. S.A. nr. 14653/30.08.2005 în favoarea lui F. precum și înscrierea din Cartea Funciară nr. x a localității Băile Olănești sub nr. x/2001 în favoarea S.C. J. S.A., nr. 2452/2005 în favoarea D. S.A. și nr. 14653/2005 în favoarea lui F.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de schimb din Sentința 891/15.10.2004 pronunțată de Judecătoria Brezoi, încheiat între D. S.A. și S.C. E. S.A., cererea privind radierea înscrierii efectuată sub nr. x/14.11.2008, prin care s-a notat sentința civilă nr. 891/2004, precum și cererile de înscriere a radierilor precizate la punctul 5 din acțiune, subpunctele a6, a7, a8 și b4; a respins acțiunea față de pârâtele S.C. D. S.A. și S.C. E. S.A., ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererile reconvenționale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S.C. E. S.A. și F. iar prin decizia nr. 1858 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 343/A-COM din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât F. aceleiași decizii.

Au fost obligați recurenții la plata sumei de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.A..

În argumentarea soluției date recursului formulat de recurentul-pârât F., Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Cu prioritate, Înalta Curte a constatat că nu pot fi identificate în cuprinsul memoriului de recurs critici ale recurentului care să poată fi încadrate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, de natură a schimba natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În raport de critica recurentului privitoare la imposibilitatea analizării nulității actelor subsecvente atacate din cauza încetării personalității juridice a societății J. S.A., ce poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte a constatat că decizia apelată este judicios argumentată sub acest aspect.

Astfel, instanța de apel a reținut în esență că voința unor persoane, care pot, în mod voluntar, să decidă încetarea persoanei juridice pe care au constituit-o nu poate împiedica cercetarea valabilității actelor încheiate de această persoană juridică pe durata funcționării sale cât timp actele și-au produs efectele în circuitul civil și se invocă încălcarea unor norme imperative sancționate cu nulitate absolută. De asemenea, această situație juridică nu poate împiedica aplicarea efectelor nulității actelor juridice privitoare la nevalabilitatea actelor subsecvente și nici restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actelor declarate nule în favoarea reclamantei, care a fost proprietarul și vânzătorul inițial al bunurilor.

S-a mai reținut că, în plus, existența posibilității anulării actelor încheiate în mod fraudulos de reprezentanții unei societăți anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia în temeiul art. 79-85 din Legea nr. 85/2006 nu înlătură eficiența unor acțiuni de drept comun în constatarea nulității absolute potrivit regimului general al nulităților.

Din punct de vedere procedural se impunea instanței de apel aceeași concluzie, singura cale de atac aparținând reclamantului, a cărui situație nu putea fi agravată în propria cale de atac, potrivit art. 296 C. proc. civ. 1865.

Sub aspectul situației de fapt reținute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actului principal și a actului subsecvent ce îl viza pe recurent, Înalta Curte a constatat că, în limitele căii de atac formulate, nu este în măsură a cenzura aprecierile instanței de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, putând statua doar asupra modalității de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză, aspect circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

În acest cadru, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a dat efect nu numai considerentelor sentinței penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 1158/06.06.2012, care a analizat și reținut conduita infracțională a inculpaților Q. și S., de natură a determina și concluzia caracterului ilicit al vânzărilor efectuate din patrimoniul reclamantei, ci a analizat și restul probelor administrate în mod direct în această cauză, inclusiv cu privire la conduita particulară a recurentului.

În ceea ce privește decizia nr. 39/17.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, ce valorifica și considerentele deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 1522/06.05.2015, Înalta Curte a constatat că aceasta nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece reclamanta A. S.A. nu a fost parte în litigiul anterior, iar cauza celor două acțiuni soluționate de instanțe, la momente diferite, nu a fost aceeași.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte a apreciat nefondat recursul și l-a respins ca atare.

Împotriva deciziei nr. 1858 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a formulat contestație în anulare contestatorul F., invocând dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea deciziei contestate și fixarea unui termen pentru soluționarea recursurilor.

În argumentarea motivului de contestație în anulare invocat, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a analizat integral toate motivele de casare formulate.

Astfel, a arătat contestatorul că prin memoriile de recurs s-a invocat a se reține puterea de lucru judecat, date fiind decizia penală nr. 345/07.11.2013 și decizia civilă nr. 39/17.02.2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, având în vedere că atât instanța penală în dosarul penal nr. x/9 5/2012 al Tribunalului Gorj, cât și cea civilă în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj, au statuat că, contestatorul F. nu a fost de rea-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Potrivit deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a stabilit nu numai că fapta pretins săvârșită ce acesta nu constituie o activitate de inducere a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte reale, dar nu a fost nici realizată în scopul obținerii unui folos material injust.

De asemenea, a arătat contestatorul că prin decizia civilă nr. 39/17.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a statuat în mod definitiv că "la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005, recurentul F. a fost de bună-credință pentru el operațiunea neavând o cauză ilicită". Prin urmare, având în vedere cele două hotărâri invocate, s-a constatat că nu poate fi reținută reaua-credință a acestuia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită și pe cale de consecință, nu poate fi sancționată această operațiune de tranzacționare cu nulitatea absolută.

A mai arătat contestatorul că acest contract de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005 a fost supus verificării de către instanțele de judecată, temeiul juridic fiind identic cu cel din prezenta acțiune, respectiv cauza ilicită, frauda la lege. Așadar, câtă vreme s-a statuat în mod definitiv asupra legalității acestui act juridic, este de prisos să se facă o nouă analiză cu privire la legalitatea aceluiași act juridic și în considerarea aceluiași temei juridic.

În continuare, a arătat contestatorul că prin decizia civilă nr. 39/2016, Curtea de Apel Craiova a statuat următoarele:

- motivul de nulitate absolută, respectiv (cauza ilicită art. 948, 968 C. civ.) respectiv faptul că, cunoștea că S.C. D. S.A. nu mai este proprietar al imobilului, trebuia să existe la momentul cumpărării, ceea ce nu s-a dovedit în speță;

- convingerea contestatorului că achiziționează imobilul de la adevăratul proprietar, precum și buna sa credință la momentul cumpărării, a fost reținută cu putere de lucru judecat în decizia penală nr. 345/2013 a Curții de Apel Craiova, în care s-a reținut caracterul real al contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.08.2005;

- tot prin decizia penală s-a lămurit și rolul contestatorului F. în cadrul societăților în care era administrator, respectiv un rol formal, căci în realitate, toate deciziile relative la actele juridice ale societăților, erau luate de către administratorul de fapt Q..

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, în Cartea Funciară proprietar al imobilului K. figura vânzătorul S.C. D. S.C. IM S.A., astfel cum rezultă din chiar cuprinsul acestui contract. Nefiind parte în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Brezoi în care s-a pronunțat hotărârea prin care S.C.E. S.A. a devenit proprietar, și neexistând o înscriere în CF a noului proprietar, recurentul nu avea de unde să cunoască faptul că S.C. D. S.A. nu mai era proprietar al imobilului.

Mai mult decât atât, a mai arătat contestatorul că încă de la preluarea imobilului, s-a comportat ca un adevărat proprietar, înscriindu-și dreptul de proprietate în CF și înregistrându-se la Administrația Financiară ca plătitor achitând și obligațiile fiscale aferente.

A susținut contestatorul că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la aspectele menționate anterior și cu privire la critica întemeiată pe excepția de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care se întemeiază pe principiul bunei-credințe, necesitatea asigurării securității și stabilirii circuitului civil.

În final, a arătat contestatorul că anularea vânzărilor conduce la o insecuritate a circuitului civil, insecuritate ce devine și mai evidentă în condițiile în care persoanele juridice cu care s-a contractat, nu mai există iar repunerea în situația anterioară ar fi imposibil de realizat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ. și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Contestația în anulare specială poate fi exercitată numai în prezența unuia dintre cele două motive expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.:

1) dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale;

2) respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele de contestație în anulare specială nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele limitativ vizate în mod expres de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții legale cu câmp limitat de aplicațiune, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs la recurs.

În speță, contestatorul F. și-a întemeiat contestația în anulare formulată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocând, în esență, omisiunea instanței de recurs de a cerceta toate motivele de recurs invocate.

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs și această omisiune să se fi produs din greșeală, textul referindu-se la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.

Din aceste dispoziții ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestații în anulare este condiționată de omisiunea - ce trebuie să fie totală- a instanței de a se pronunța asupra unuia din motivele recursului, doar acesta putând fi sensul expresiei "...a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele...".

Prin urmare, doar nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestația în anulare. Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente. Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 din C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină. Cu alte cuvinte, contestația în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul. În speță, instanța de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei recurente invocată de creditoarea intimată este întemeiată.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente, căci, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 din C. proc. civ.), iară nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este îndreptățită, așadar, să răspundă la motivele de recurs și printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.

Cu alte cuvinte, contestația în anulare nu poate fi admisă în cazul în care instanța de recurs a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, căci, omisiunea cercetării unui motiv de modificare nu există în situația în care instanța de recurs a analizat grupat toate criticile și susținerile formulate de recurent.

În speță, instanța de recurs a arătat foarte clar și amplu dezvoltat care sunt considerentele pentru care a găsit că nu sunt fondate susținerile recurentului-pârât F., referitoare la puterea de lucru judecat raportat la decizia penală nr. 345/07.11.2013 și decizia civilă nr. 39/17.02.2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Astfel, a reținut Înalta Curte că în ceea ce privește decizia nr. 39/17.02 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2010, ce valorifica și considerentele deciziei penale nr. 345/07.11.2013 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 1522/06.05.2015, că aceasta nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză deoarece reclamanta A. S.A. nu a fost parte în litigiul anterior, iar cauza celor două acțiuni soluționate de instanțe, la momente diferite, nu a fost aceeași.

În ceea ce privește cea de-a doua critică subsumată motivului de contestație în anulare invocat, contestatorul a susținut că "instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la critica întemeiată pe excepția de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care se întemeiază, pe principiul bunei credințe, dar și pe necesitatea asigurării securității și stabilității circuitului civil".

Referitor la această susținere, se constată că prin decizia contestată, pe de o parte, s-au analizat toate criticile care au putut fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se și faptul că nu s-au identificat în cuprinsul memoriului de recurs critici care să poată fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 același cod, iar pe de altă parte, sub aspectul situației de fapt reținute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actului principal și a actului subsecvent ce îl viza pe recurent, s-a constatat că, în limitele căii de atac formulate, instanța de recurs nu este în măsură a cenzura aprecierile instanței de apel cu privire la interpretarea probelor administrate, putând statua doar asupra modalității de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză.

Prin urmare, nu se poate reține că Înalta Curte ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui motiv din cele care i-au fost supuse spre analiză, dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. având în vedere desăvârșita ignorare a motivului de recurs, iară nu eventuala conciziune ori chiar insuficiența argumentelor reținute în motivarea soluției din recurs.

De fapt, deși invocă dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul este nemulțumit de argumentele în raport de care instanța de recurs a analizat și reținut criticile formulate, or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs a analizat criticile de recurs și a motivat soluția dată și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunțată în cauză, așa cum solicită contestatorul.

Așa fiind, criticile de fond formulate de contestator la adresa soluției instanței de recurs nu se încadrează în cazul de contestație în anulare specială, deoarece echivalează cu rejudecarea recursului, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele de mai sus, cum în speță, motivele formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., contestatorul solicitând, în realitate, o reexaminare a fondului recursului, aspecte ce nu pot fi corectate în această cale de atac, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318-320 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul F. împotriva deciziei nr. 1858 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2018.