ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2012, SC A. SA (fostă SC B. SA), reprezentată prin lichidatorul judiciar CII C., a chemat în judecată pârâta SC D. SA Tg. Jiu, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 14 ianuarie 2002 dintre SC B. SA și SC E. SRL și a actului subsecvent, respectiv contractul de schimb din data de 30.06.2004, constatat prin sentința civilă nr. 891/2004 pronunțată de Judecătoria Brezoi având ca obiect vânzarea imobilelor construcții Ștrand și F. Ocnița, obligarea pârâtei la restituirea acestor imobile, având număr cadastral x înscris în CF a localității Ocnele Mari și compuse din depozit în suprafață de 27,73 mp, bazin nr. 1 apă sărată în suprafață de 585,42 mp, bazin nr. 2 apă sărată în suprafață de 100,75 mp, Complex recepție și restaurant în suprafață de 240,88 mp. și Complex balnear în suprafață de 360,70 mp.

Totodată, a solicitat radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC E. SA din 18.01.2002, precum și notarea din oficiu a sentinței nr. 891/2004 pronunțată de Judecătoria Brezoi, cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.01.2013, s-a depus întâmpinare de către SC D. SA Tg. Jiu, societate aflată în reorganizare judiciară, prin care s-au invocat mai multe excepții, respectiv excepția de nulitate a cererii pentru netimbrare, necitarea legală a pârâtei prin administrator judiciar și necompetența teritorială a Judecătoriei Rm. Vâlcea, solicitând a fi declinată competența în favoarea fie a Tribunalului Constanța, fie a Judecătoriei Tg. Jiu.

În acest context au fost invocate ca excepții autoritatea de lucru judecat și lipsa de interes față de folosul practic pe care l-ar putea obține partea, întrucât s-a acoperit toată masa pasivă a debitoarei SC A. SA.

Prin sentința nr. 458 din 18.01.2013, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 158 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2013, unde, la data de 29.05.2014, s-a formulat cerere de intervenție de către numitul G. în calitate de acționar al SC A. SA .

Totodată, la data de 18.06.2014 s-a formulat cerere de intervenție de către numitul H. în calitate de acționar al SC D. SA Tg. Jiu, precum și cerere de intervenție accesorie în interesul acestei societăți pentru termenul din 17.09.2014, de către numitul G. și cerere de intervenție accesorie în interesul SC D. SA Tg. Jiu de către numitul I., pentru termenul din 15.10.2014.

Tribunalul Vâlcea prin sentința nr. 4785 din 17.12.2014 a respins cererea de scutire la plata taxei de timbru formulată de G., a anulat cererile de intervenție de la filele 103 și 160 formulate de G. ca netimbrate, a anulat cererea de intervenție accesorie în interesul SC D. SA Tg. Jiu formulată de I. ca netimbrată, a luat act că numitul H. își retrage cererea de intervenție, a respins excepțiile formulate de pârâta SC D. SA Tg. Jiu, reprezentată de lichidator judiciar J. Tg. Jiu, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA (fostă SC B. SA) reprezentată de lichidator judiciar CII C., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 213/2003 și a actului subsecvent - schimb din anul 2004 -, a obligat pe SC D. SA Tg. Jiu să restituie bunurile reclamantei ce au făcut obiectul celor două acte de vânzare-cumpărare, bunuri individualizate în înscrisul de la fila 10 dosar, constând în Bazin nr. 1 apă sărată, Bazin nr. 2 apă sărată, clădire depozit, Complex recepție și restaurant, Complex balnear și a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate al SC E. SRL (nr. 711/2002 și nr. 44237/2008), precum și la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut că reclamanta a depus la dosar sentința nr. 408/2007, ce atestă că aceasta este în faliment (fiind vechea firmă SC B. SA), astfel cum rezultă din actul depus la fila 63 dosar (adresa nr. 522859/2012 emisă de Registrul Comerțului Vâlcea).

A mai reținut că prin contractul nr. 213/2002, aflat la fila 10 dosar, firma SC B. SA a înstrăinat către SC E. SRL Rm. Vâlcea, imobilul construcție Ștrand și F. Ocnița, cu suma de 244.839,922 lei.

Totodată, a constatat prima instanță că, din sentința penală nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1158 din 6 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, a rezultat că, prin contractul nr. x/2002, inculpații G. și K. au înstrăinat societății SC E. SA activul F. și Ștrand Ocnița (contract autentificat apoi la Notar Public L., din 23 iulie 2002, fila 40 dosar). Vânzarea activelor, deci și a celui din prezentul litigiu, a constituit o acțiune unitară coordonată de cei doi inculpați (ce aveau funcții în organele de conducere SC B. SA) G. și K. - fila 49 verso dosar, desfășurându-se cu aparența respectării legalității.

S-a reținut că, în realitate, bunurile au fost vândute cu rea-credință, cu valori diminuate, față de valoarea comercială reală a bunurilor. Vânzarea s-a făcut către firma în care erau acționari persoane coordonate de numitul G., în speță SC E. SRL și SC D. SA . Din acest motiv atât contractul nr. x/2002, cât și actul de schimb din prezentul litigiu, urmează să fie anulate.

Totodată, prima instanță a arătat că sentința penală nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava are, conform art. 22 C. proc. pen., autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o, a vinovăției acesteia.

În acest context încheierea de către reprezentanții SC B. SA Rm. Vâlcea a contractelor de vânzare-cumpărare, prin care bunurile au fost vândute la valori foarte mici, nereactualizate, constituie însuși conținutul faptelor penale pentru care au fost condamnați numiții G. și K. (infracțiunea de stabilire cu intenție a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând instituțiilor). Astfel, actele au fost considerate ca afectate de nulitate absolută .

Urmare constatării nulității absolute a contractelor vânzare-cumpărare nr. 213/2002 și de schimb între SC E. SA și SC D. SA din anul 2004 prin sentința civilă nr. 891/2004, pronunțată de Judecătoria Brezoi, firma SC D. SA urmează a restitui bunurile din contracte către reclamantă (Ștrand și F. Ocnița, localitatea Ocnele Mari, nr. cadastral x și înscrise în Cartea funciară nr. 203 a localității Ocnele Mari). Instanța de fond a constatat că terenul aferent nu face obiectul prezentei cereri întrucât bunurile sunt individualizate în actul de la fila 10 dosar (bazin nr. 1 apă sărată cu suprafața utilă de 685,42 mp, bazin nr. 2 apă sărată cu suprafața utilă de 100,75 mp, clădire depozit în suprafață utilă de 27,73 mp, complex recepție și restaurant, cu suprafața utilă de 240,88 mp, complex balnear în suprafață utilă de 360,701 mp compus din 36 de încăperi, 16 căsuțe timp camping cu 2 locuri și 12 căsuțe tip camping cu 4 locuri).

Consecința celor expuse anterior este radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC E. SRL de sub nr. x din 18 ianuarie 2002 și a sentinței nr. 891/2004 din 14.11.2008 din Cartea funciară.

Instanța a apreciat ca nefondate excepțiile formulate la fila 74 dosar, apreciind ca justificată doar excepția necompetenței materiale a judecătoriei Rm. Vâlcea, dosarul ajungând astfel la Tribunalul Vâlcea, pentru soluționare.

De asemenea, instanța de fond a respins apărările pârâtei apreciind că în cauză actele sunt întocmite în frauda reclamantei și cu intenția de a diminua valoarea reală a bunurilor.

S-a luat act că numitul H. și-a retras cererea de intervenție .

Au fost anulate cererile de intervenție de la filele 103, 160, 228 dosar (formulate de G. și I.) ca netimbrate (acestora li s-a pus în vedere taxa de timbru - fila 222 dosar și fila 270 dosar).

A fost respinsă cererea de scutire taxă timbru formulată de G. la fila 221 dosar, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, din adeverința de la fila 265 dosar rezultând că are venituri de 1.800 lei și a fost obligată pârâta SC D. SA la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC D. SA Tg. Jiu prin lichidator judiciar J. Tg. Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 297 C. proc. civ. 1865, într-o primă teză, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate prin respingerea acțiunii reclamantei și, într-o a doua teză, admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea cercetării fondului cauzei.

Curtea a reținut că apelul este nefondat și l-a respins ca atare, prin decizia civilă nr. 536 din 13.05.2015, pentru următoarele considerente:

Motivul de apel referitor la nemotivarea hotărârii instanței de fond prin aceea că nu a explicat raționamentul juridic pentru care a înlăturat apărările de fond, dezvoltate de apelantă, a fost apreciat ca nefondat întrucât, lecturând conținutul considerentelor sentinței atacate, Curtea a constatat că, deși dezvoltarea acestora nu este amplă, este concisă și permite efectuarea controlului judiciar.

Faptul că în cuprinsul considerentelor instanța de fond nu s-a referit și la existența pe rolul Judecătoriei Sector 5 București a unei alte cauze civile nu conduce la concluzia nemotivării hotărârii susținută de apelantă, întrucât nu are relevanță aspectul că latura civilă desprinsă din cauza penală este în rejudecare, față de statuarea instanței în ceea ce privește latura penală.

Cu referire la critica vizând faptul că în cauza penală apelanta SC A. SA nu a avut nicio calitate, opinând că nu se pot extrapola argumentele sentinței penale nr. 540/2008 în analizarea cauzei de față, care are ca obiect constatarea nulității absolute a unor contracte vizând înstrăinarea unor imobile construcții, Curtea a constatat-o ca nefondată, întrucât, așa cum rezultă din lecturarea considerentelor sentinței precitate, s-a stabilit cu certitudine că vânzarea activelor și a terenurilor aferente a fost o acțiune unitară, concepută și coordonată de către inculpații G. și K., prin demersuri care, în aparență, s-au desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, însă, printr-o îndeplinire formală a condițiilor legale.

Complinind motivarea instanței de fond, instanța de apel a reținut că imobilele au fost înstrăinate unor societăți la care acționar majoritar era numita M., mama acesteia sau alte persoane coordonate de către inculpatul G., astfel că s-a concluzionat că atât modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunilor, cât și atitudinea inculpaților după consumarea acesteia demonstrează un grad de pericol social concret, deosebit de ridicat, expresie a atitudinii incorecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială

Or, potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Prin urmare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat de către instanța penală cauza ilicită a contractelor de înstrăinare a bunurilor de la SC B. SA, active și terenuri aferente, între care și contractele a căror anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune, scopul urmărit de ambele părți fiind acela de a sustrage bunurile din patrimoniul SC B. SA, societate cu sute de acționari și transferarea acestora la o societate controlată numai de G..

Astfel, instanța penală a statuat, în mod definitiv, că actele de înstrăinare au fost făcute cu intenția directă a obținerii pentru sine sau pentru alții a unor sume de bani, bunuri, precum și foloase necuvenite.

Nu a fost primită nici critica apelantei vizând necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească dacă prețul de înstrăinare este subevaluat întrucât această probă era inutilă față de statuările sentinței penale, care a administrat proba cu expertiză contabilă, din care a rezultat că valoarea comercială reală a acestor bunuri este una superioară celei cu care terenurile, împreună cu construcțiile, au fost înstrăinate.

Prin urmare, cauza ilicită a actelor atacate era evidențiată și de prețul la care s-a realizat vânzarea, în contractele de vânzare-cumpărare fiind trecute prețuri formale, urmărindu-se doar sustragerea bunurilor din patrimoniul SC B. SA și nu încasarea prețului.

S-a constatat astfel că activul N., un activ de valoare și importanță mai mică decât Ștrandul Ocnița, a fost evaluat la 1,5 miliarde lei vechi, prețul real depășind suma de 2 miliarde lei vechi.

În ceea ce privește Fabrica de cărămidă din comuna Orlești, SC E. SA a dat în schimbul acestei fabrici cea mai mare parte din patrimoniul preluat nelegal de la SC B. SA, constând în construcții cu suprafața totală de peste 4850 mp. și terenuri în suprafață totală de peste 65200 mp, situate în municipiul Rm. Vâlcea și Stațiunea Ocnele Mari.

În contextul dat rezulta că nici scopul pentru care s-a încheiat pretinsul contract de schimb, constatat prin sentința nr. 891/2004 la o valoare net inferioară valorii reale a bunurilor schimbate, nu viza satisfacerea unor interese economice, ci avea aceeași cauză ilicită a consolidării sustragerii bunurilor din patrimoniul SC A. SA.

Inclusiv judecătorul sindic în cadrul dosarului de faliment nr. x/2007 a constatat scoaterea din patrimoniul debitoarei a imobilului Hotel B. din Rm. Vâlcea în aceeași modalitate și urmărind același scop.

Susținerea apelantei vizând incidența art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind operațiunile ce-i sunt permise administratorului nu este relevantă întrucât acestea nu sunt aplicabile pricinii de față.

Or, conform regulilor regimului juridic al nulităților absolute, oricine are interes poate invoca nulitatea absolută, iar reclamanta, în calitate de acționar al societății vânzătoare (SC B. SA) are la dispoziție o asemenea acțiune ca protecție considerabilă împotriva neglijenței și fraudei în forma descrisă în considerentele sentinței penale, fiind aplicabile prevederile art. 966 și 968 C. civ. 1864.

Cauza actului juridic reprezintă un element al actului juridic civil, care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului, iar conform art. 948 C. civ. 1864 aplicabil în cauză, față de momentul încheierii contractelor, una din condițiile esențiale pentru validitatea acestuia este ca actul juridic să aibă o cauză licită.

Totodată, potrivit art. 966 C. civ., obligația fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, cauza fiind ilicită când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice, astfel că nu poate fi primită susținerea apelantei cu privire la "prezumția valabilității cauzei" deoarece legea prezumă numai existența cauzei, nu și validitatea acesteia.

Ca atare, potrivit art. 966 C. civ. 1864, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect.

Or, Curtea a reținut că, prin sentința penală menționată anterior, cauza actelor de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul SC B. SA a fost obținerea pentru sine sau pentru alții de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite care, în plan civil, nu reprezintă contraprestația constând în prețul bunurilor vândute, prețul fiind subevaluat față de valoarea reală de piață a bunurilor vândute.

Aceste operațiuni concertate de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul SC B. SA au avut ca punct de plecare întrunirea calității de acționar majoritar de către G., dar și de președinte al Consiliului de administrație și director general al SC B. SA care a permis înstrăinarea frauduloasă a bunurilor acestei societăți către societățile comerciale coordonate de G. prin intermediul lui K..

Cauza ilicită a actului este evidențiată, așa cum s-a mai arătat și de prețul la care s-a realizat vânzarea, mai concret Complexul balnear Ocnele Mari, obiectiv deosebit de important, cu construcții în suprafață de aproximativ 2000 mp. a fost înstrăinat la numai 80.780.932 lei, în timpul ce Ștrandul Ocnița a fost înstrăinat a prețul de 244.839.922 lei, deși avea o importanță economică mai mică și construcții în suprafață mai mică.

Cu privire la contractul de schimb din 30.06.2004, încheiat de societățile coordonate și controlate de G., ce a format obiectul sentinței civile nr. 891/2004, de asemenea, se constată scopul ilicit al acestui act și anume acela de a feri bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de o reîntoarcere în patrimoniul SC B. SA.

Ilicitatea cauzei contractului de schimb este evidențiată și de contraprestațiile oferite de cele două societăți E. SA și D. SA, dar și ca efect al nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 potrivit principiului "quod nullum est, nullum producit effectum".

Așadar, în mod corect instanța de fond a dispus cu privire la constatarea nulității celor două acte atacate, cu consecința restituirii acestor imobile și radierea înscrierilor realizate în Cartea funciară.

Solicitarea intimatei-reclamante de a fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată, a fost respingă ca nedovedită, întrucât înscrisul aflat la fila 100 dosar apel, nu face dovada operațiunii de plată și intrare în contul apărătorului a sumei de 3.720 lei, regăsită în factura din 09.03.2015.

Împotriva deciziei nr. 536 din 13.05.2015 au declarat recurs recurenta-pârâtă SC D. SA prin lichidator judiciar J. și recurentul-intervenient G.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC D. SA prin lichidator judiciar J.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința schimbării sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea în sensul respingerii acțiunii reclamantei, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dintr-un prim punct de vedere, recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea hotărârii atacate, prin prisma faptului că instanța de apel nu a argumentat motivul pentru care a înlăturat apărările de fond invocate în apel, rezumându-se la preluarea argumentelor dezvoltate în motivarea sentinței penale nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. x/2005 Recurenta arată că argumentele prezentate în sentința penală nu pot fi valorificate în prezenta cauză, întrucât în dosarul penal SC A. SA nu a avut nicio calitate procesuală.

În ceea ce privește acțiunea de față, instanța civilă trebuia să aprecieze asupra necesității administrării de probatorii, cu precădere expertiză privitoare la valoarea activelor în discuție, prin care să stabilească dacă la momentul încheierii tranzacțiilor valoarea de înstrăinare a construcțiilor era inferioară sau nu valorii contabile.

Susținerile instanței de apel cu privire la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare din data de 14.01.2002, precum și cu privire la prețul derizoriu sunt greșite. De asemenea s-a reținut în mod eronat reaua credință a directorului general G. și a administratorului societății.

Contractarea pentru societatea reclamantă a imobilelor construcții fără aprobarea AGA era posibilă în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și a art. 143 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâtă arată că nici dispozițiile art. 145 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, sancțiunea pe care acest articol o prevede expres este de natură patrimonială, iar nu sancțiunea nulității actului juridic încheiat.

În consecință, recurenta-pârâtă apreciază că actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002 de SC B. SA nu contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 31/1990, prevederile art. 143 și 145 nefiind incidente în speță și nici sancționabile cu nulitatea absolută.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel trebuia să facă minime modificări sub aspectul ieșirii imobilelor din proprietatea pârâtei și intrarea în proprietatea SC O. SA.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea admiterea recursului.

Cererea de recurs formulată de recurentul-intervenient G.

Recurentul-intervenient a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosar nr. x/46/2015, a fost conexat dosarul nr. x/2015 la dosarul nr. x/2013, având ca obiect recursul declarat de recurentul-intervenient G. împotriva deciziei civile nr. 536/A din 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În dosarul nr. x/2013 a formulat cerere de intervenție M. în interesul recurentei-pârâte SC D. SA, respinsă prin încheierea din 19 ianuarie 2017.

De asemenea, I. a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei-pârâte, respinsă prin încheierea de ședință din 25 mai 2017.

Față de manifestarea de voință procesuală a recurentului G., Înalta Curte va lua act de renunțarea acestuia la judecata recursului fără a mai analiza criticile aduse de acesta deciziei apelate.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta D. SA, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte constată că, deși recurenta invocă în mod formal motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., această critică nu subzistă în cauză, decizia apelată cuprinzând motivele în fapt și în drept considerate relevante de instanța de apel în pronunțarea soluției atacate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte observă că toate criticile subsumate acestuia sunt neîntemeiate, instanța de apel efectuând o interpretare și aplicare corectă a normelor juridice incidente în cauză. Totodată, precizează că nu este ținută a analiza criticile suplimentare invocate de recurentă peste termenul de motivare a căii de atac, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar.

Sub aspectul situației de fapt reținute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actelor atacate, Înalta Curte constată că, în limitele căii de atac formulate, nu este în măsură a cenzura aprecierile instanței de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, putând statua doar asupra modalității de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză, aspect circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

În acest cadru, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că instanța de apel era ținută a da efecte și în procesul civil considerentelor sentinței penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 1158 din 06.06.2012, care a analizat și reținut conduita infracțională a inculpaților G. și K., de natură a determina și concluzia caracterului ilicit al cauzei vânzărilor efectuate din patrimoniul reclamantei. Cel dintâi a cumulat calitățile de acționar majoritar, Președinte al Consiliului de administrație și director general în cadrul societății reclamante, cel de-al doilea a deținut calitatea de administrator, și, în exercitarea acestor funcții, au fost săvârșite infracțiunile reținute în procesul penal. Faptul că societatea nu a fost parte civilă în procesul penal nu o împiedica să valorifică aspectele reținute cu caracter definitiv în hotărârile penale în temeiul art. 22 C. proc. pen.

Față de aspectele de fapt deja reținute și în absența unei solicitări în acest sens din partea sa, recurenta nu poate critica instanțele anterioare pentru neadministrarea din oficiu a unei probe suplimentare, considerate inutilă de către acestea.

În ceea ce privește pretinsa înstrăinare a bunului ce a format obiectul actelor succesive atacate, de natură a împiedica restituirea acestuia, Înalta Curte constată că actele mai recente ale practicianului de insolvență desemnat în procedura insolvenței declanșate împotriva recurentei consemnează bunul în continuare în patrimoniul acesteia.

Dispozițiile Legii nr. 31/1990 republ. invocate de recurenta-apelantă în apărare au fost înlăturate în mod justificat ca nerelevante în cauză cât timp nu se critica absența atribuțiilor de reprezentare a societății reclamante în persoana semnatarilor actului de înstrăinare sau depășirea acestoră fără acordul Adunării generale a asociațiilor, ci tocmai exercitarea acestor atribuții contrar intereselor sociale, în scop fraudulos.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865, Înalta Curte apreciază nefondat recursul și îl va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și art. 246 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții D. S.A. și G. la plata sumei de 3.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, constând în onorariul achitat de intimata-reclamantă A. SA avocatului ales la data de 29.02.2016 în baza facturii fiscale din 05.02.2016 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. D. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR J. împotriva deciziei nr. 536/A-C din 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a cvilă, de contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțare la judecata recursului declarat de recurentul - intervenient G. împotriva deciziei nr. 536/A-C din 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar J. și G. la plata sumei de 3.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2017.