ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 642/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, a solicitat:

Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința nr. 3104 din 16.10.2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. Călărași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. Călărași, susținând că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 8 (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010.

Astfel, contrar interpretării făcută de instanța de fond prin hotărârea recurată, pe care o apreciază greșită și în dezacord cu textul neîndoielnic și cu intenția neechivocă a legiuitorului, partea a apreciat că, în considerarea calității legale de gestionar consacrat, este îndreptățită să i se atribuie direct gestionarea resursei cinegetice, cu ocazia fiecărei sesiuni organizate în acest scop de administratorul acestor bunuri publice și, de fiecare dată când intervine o vacantare a gestionării unui fond de vânătoare atribuirea sa către gestionarii consacrați să se facă prin pornirea unei noi proceduri, diferită de cele anterior organizate după regula defiptă de art. 8 (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006 - modificată.

Hotărârea instanței de recurs.

Prin Decizia nr. 2763 din 16.09.2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de A. Călărași împotriva Sentinței civile nr. 3104 din 16 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, s-a arătat, în esență, că, în mod corect au fost interpretate dispozițiile legale enunțate de către instanța de fond, în sensul că, prin art. 8 alin. (2) lit. b) teza finală s-a stabilit o limită în ceea ce privește atribuirea directă prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a).

Recurenta, potrivit procesului-verbal nr. x/DA/16 mai 2011 a beneficiat de prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006 în sensul că i-au fost atribuite direct 5 fonduri cinegetice, iar în 2013 a fost aplicată limita prevăzută la pct. 2 din art. 8 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

A mai stabilit instanța de control judiciar că, deși art. 8 din Legea nr. 407/2006 a fost modificat prin Legea nr. 149/16 iunie 2015, legalitatea actului administrativ contestat se face în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii actului; recurenta - reclamantă având posibilitatea legală de a solicita atribuirea directă în condițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 modificată prin Legea nr. 149/2015.

Pentru considerentele expuse, fără a relua argumentele instanței de fond, instanța de recurs, constatând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale în vigoare la momentul declanșării procedurii de atribuire a dreptului de gestionare, a hotărât respingerea recursului declarat de A. Călărași, ca nefondat.

Calea extraordinară de atac a contestației în anulare

Împotriva acestei decizii reclamanta A. Călărași, a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța de recurs a omis să analizeze unicul motiv de recurs, astfel cum a fost acesta sistematizat prin prisma art. 488 alin. (8) C. proc. civ., nepronunțându-se în legătură cu incidența și interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010.

Se susține, de către contestatoare că, astfel cum a arătat și în scris prin cererea de recurs, dar și oral, prin concluziile formulate de reprezentantul părții în ședința din 16.09.2015, chestiunea de esență ce formează obiectul litigiului dedus judecății a vizat interpretarea și aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006 - modificată, la situația de fapt ce se cerea cercetat pe cale judecătorească.

A criticat sentința de fond raportat la faptul că, nicăieri în cuprinsul acesteia, prima instanță nu a analizat această chestiune; nefăcându-se deloc vorbire despre acest temei de drept, ca și când nu ar fi fost invocat.

Repetând aceeași eroare, instanța de control omite din analiza sa acest motiv de recurs, aplecându-se exclusiv asupra manierei în care autoritatea administrativă a aplicat dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (2) lit. b) teza finală din Legea nr. 407/2006 la situația de fapt ce se cerea analizată.

Se apreciază de către contestatoare că, în absența unei veritabile pronunțări, hotărârea judecătorească este și nemotivată, în substanța sa, nefiind adus nici un argument cu privire la incidența art. 8 alin. (4) din Legea nr. 406/1996 modificată.

Se solicită admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului, casarea Sentinței de fond nr. 3104/2013 pronunțată de Curtea de Apel București și, resoluționând cauza pe fondul său, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și motivată.

Contestatoarea și-a întemeiat în drept prezenta contestație în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Apărările intimatului.

Intimatul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, nu a formulat întâmpinare la contestația în anulare ce face obiectul pricinii dedusă prezentei judecăți.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei arătată de contestatoare, respectiv aceea prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât procedând la analiza dispozițiilor legale în raport cu decizia atacată, instanța nu a putut identifica omisiunea instanței de recurs de a analiza motivul de recurs încadrat de recurentă la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este concepută ca o cale extraordinară de retractare ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Contestația în anulare este o cale de atac îndreptată împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Reglementând contestația în anulare, art. 503 alin. (2) C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs, când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurentă în termen.

Procedând la analizarea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată de recurentă, instanța de retractare constată că, aceasta critică soluția dată de instanța de fond raportat la faptul că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010, în sensul că, din interpretarea logico - gramaticală a textului de lege precizat rezultă că acesta produce efecte nu numai pentru anul 2011, iar interpretarea restrictivă dată de instanța de fond echivalează cu un adaos normativ, determinând neaplicabilitatea dispozițiilor legale în anul 2013, cu consecința vătămării intereselor sale legitime.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul contestației în anulare ce face obiectul prezentei judecăți, contestatoarea susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat în legătură cu incidența și interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010.

Analizând contestația în anulare prin prisma criticilor formulate, a temeiului de drept invocat, raportat la conținutul hotărârii pronunțată de instanța de recurs și la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că atât prin cererea de recurs cât și prin contestația în anulare ce face obiectul litigiului dedus prezentei judecăți, se invocă în esență argumente de drept, respectiv interpretarea greșită/omisiunea de a interpreta dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006 - modificată, aceste dispoziții, luate de sine stătător, având următorul conținut: "Atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice, din orice motive".

Aceste dispoziții nu pot fi interpretate de sine stătător, ci doar în corelație cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, modificată, ce stabilesc categoriile de fonduri cinegetice ce pot fi atribuite direct, dispoziții analizate atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs.

Astfel cum se poate observa din conținutul deciziei împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare supusă analizei de față, instanța de recurs a reținut că, în mod corect au fost interpretate dispozițiile legale enunțate de instanța de fond, în sensul că, prin art. 8 alin. (2) lit. b) teza finală s-a stabilit o limită în ceea ce privește atribuirea directă prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, modificată.

Contrar susținerilor contestatoarei, referitoare la faptul că, nicăieri în sentința fondului nu se analizează incidența dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum se poate observa din conținutul sentinței de fond, analizată și de instanța de recurs, se precizează că "dispoziția legală trebuie interpretată ca instituind o limită în ceea ce privește atribuirea directă a fondurilor cinegetice către astfel de organizații, această limită nefiind aplicabilă doar în cadrul unei proceduri de atribuire, ci la modul general; împrejurarea că "atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice" neputând fi interpretată, în sensul că nu se ține cont de fondurile cinegetice atribuite anterior; sintagma "după atribuirea celor 5 fonduri cinegetice", trebuind interpretată în sensul că, în cazul unei noi proceduri de atribuire directă, desfășurată după atribuirea directă a 5 fonduri cinegetice în cadrul unei proceduri anterioare, se va ține seama de limita de 50% instituită de teza a doua de la pct. 1".

Astfel cum se poate observa, deși instanța nu a menționat expres dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată, a procedat la analizarea acestora în corelație directă cu dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 407/2006.

A stabilit instanța că dispoziția cuprinsă în art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, ce prevede că " atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice", nu poate fi interpretată în sensul că nu se ține cont de fondurile cinegetice atribuite anterior, ci aceasta trebuie interpretată în corelație directă cu dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. b). pct. 1 din același act normativ, conform cărora, în cazul unei noi proceduri de atribuire directă, desfășurată după atribuirea directă a celor 5 fonduri cinegetice în cadrul unei proceduri anterioare, se va ține seama de limita de 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat și au rămas neatribuite.

Prin decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, instanța de recurs, analizând sentința de fond prin prisma singurului motiv de recurs ce a fost invocat, a constatat că, în mod corect au fost interpretate dispozițiile legale incidente; astfel că nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 invocat de recurentă; argumentând, în fapt și în drept, de ce motivul de casare invocat de recurenta - reclamantă nu este întemeiat, iar instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale în vigoare la momentul declanșării procedurii de atribuire a dreptului de gestionare.

Faptul că nu a menționat expres dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010, nu înseamnă că instanța de recurs nu le-a analizat în corelație directă cu dispozițiile art. 8, în integralitatea sa, astfel cum rezultă din însăși conținutul deciziei împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, reproduse dispozițiile art. 8 (4) din Legea nr. 407/2006, modificată, nu însemnă că instanța de control judiciar nu le-a avut în vedere la momentul analizării sentinței de fond prin raportare la criticile recurentei din cererea de recurs; mai ales că interpretarea și aplicabilitatea acestor dispoziții la situația de fapt existentă au constituit singurul motiv de recurs supus analizei.

S-a reținut astfel, de către instanța de recurs că, în mod corect au fost interpretate dispozițiile legale enunțate, în sensul că, prin art. 8 alin. (2) lit. b) teza finală s-a stabilit o limită în ceea ce privește atribuirea directă prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010, astfel că decizia de recurs nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea de a cerceta unicul caz de casare, invocat de recurentă, sunt neîntemeiate.

De altfel, contestația în anulare, concepută ca o cale extraordinară de retractare, nu vizează modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Înalta Curte constată că, în cauză, contestatoarea, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs prin prisma modului în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Astfel, susținerile contestatoarei referitoare la pretinsa neanalizare a singurului motiv de recurs invocat, sunt nefondate, întrucât nu privesc aspecte formale ale judecății, ci unele de fond care nu pot face obiectul unei contestații în anulare.

Din analiza sistematică a considerentelor deciziei, rezultă, fără echivoc, că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2010, apreciind că aceste dispoziții trebuie interpretate ca instituind o limită în ceea ce privește atribuirea directă a fondurilor cinegetice.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că hotărârea de recurs nu ar fi motivată sau că ar cuprinde aspecte străine pricinii, Înalta Curte constată că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele strict reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Asociația Județeană Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Călărași împotriva Deciziei nr. 2763 din 16 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV