Decizia nr. 6169/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 68/2017 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 10.11.2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Primăria Comunei Oșorhei prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei-Organismul Intermediar pentru Energie, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.03.2016 prin care s-a stabilit o creanță bugetară de 8.587.760,58 RON și exonerarea sa de la plata acestei creanțe. La data de 22.02.2017, reclamanta a formulat precizare a acțiunii, prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 232039/11.05.2016 prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva procesului-verbal. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 68 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, reclamanta Primăria Comunei Oșorhei, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. După ce a prezentat argumentele din cuprinsul acțiunii, a susținut recurenta-reclamantă, referitor la prima neregulă reținută în procesul-verbal contestat - nedepunerea ultimei cereri de rambursare până la data prevăzută în contract, 15.11.2015 -, că instanța, în mod greșit, în raport cu facturile aferente anexate, a interpretat clauzele contractului, art. 8 alin. (13) lit. d), potrivit cărora ultima cerere de rambursare poate fi depusă, fără nicio sancțiune, cel mai târziu în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de implementare dacă contractul de achiziție prevede un termen de plată de maximum 90 zile de la data facturii. În ceea ce privește a doua neregulă - nefinalizarea activităților în perioada de implementare, până la 29.11.2015 - a susținut recurenta că, la data efectuării vizitei de monitorizare, 25-26.11.2015, toate lucrările erau finalizate, în curs de recepționare. Însuși raportul de monitorizare a atestat finalizarea lucrărilor de implementare, lipsind doar documentele de recepție, aflate în curs de semnare, și nefiind finalizate lucrări vădit minore, în privința cărora, chiar și fără cunoștințe tehnice, se poate concluziona că sunt finalizabile în 2-3 zile. Depozițiile martorilor audiați în fața primei instanțe au confirmat, fără echivoc, că lucrările, atât cele electrice, cât și cele de construcții, erau finalizate aproape integral la data vizitei de monitorizare, micile detalii de construcții, nefinalizate încă la 25.11.2015, fiind finalizate înainte de 29.11.2015. Analizând depozițiile martorilor, în raport cu constatările cuprinse în Raportul de monitorizare din 25-26.11.2015, se poate observa că acestea sunt în concordanță, relevând faptul că lucrările erau fie finalizate, fie în curs de finalizare. În realitate, procesele-verbale nr. x/25.11.2015, nr. y/13.11.2015 și nr. 16206/27.11.2015, depuse în probațiune, nu sunt înscrisuri întocmite pro causa, ci sunt documente reale, întocmite conform legii, cu sau fără prezența reprezentanților executanților lucrărilor, care atestă terminarea lucrărilor, și nu efectuarea unor lucrări parțiale. De asemenea, conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994 și conform Regulamentului de recepție a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalații tehnologice și a punerii în funcțiune a capacităților de producție, aprobat prin H.G. nr. 51/1996, executantul nu poate și nu trebuie să semneze procesul-verbal de recepție, acesta fiind valid fără semnătura executantului. Deci, motivul pentru care instanța a înlăturat procesele-verbal menționate, nesemnarea lor de executant, este nelegal și neîntemeiat. Deși instanța de fond a reținut art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 66/2011 și art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, temeiuri care fac vorbire de avantaje nejustificate, prejudicii cauzate, plăți necuvenite, în cauză proiectul a fost finalizat, nu au fost încasate plăți necuvenite, nu a beneficiat de avantaje nejustificate și, cel mai important, nu a cauzat niciun prejudiciu, lucrarea finanțată fiind executată. Astfel, a apreciat recurenta-reclamantă că marile "nereguli", chiar dacă ar exista, ar consta, cel mult, într-o întârziere minoră, nesemnificativă, la finalizarea proiectului și o minoră întârziere, nerespectare a termenului limită, la depunerea ultimei cereri de rambursare. Ar fi greu de stabilit, în aceste nereguli, cu buna credință în interpretarea normelor comunitare și naționale, conform cu finalitatea urmărită, atât de legiuitorul comunitar, cât și de cel național, caracterul nejustificat al plății, precum și prejudiciul cauzat.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării a apreciat că susținerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., limitându-se la a relua apărări formulate în faza procesuală anterioară.

Decizia instanței de recurs 4.1. Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 4.2. Însă, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material. 4.3. La data de 29.10.2013, între Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creștere Competitivității Economice", și Primăria Comunei Oșorhei, în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x RES, al cărui obiect îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 630113/28.04.2010, cod SMIS 20105, "Valorificarea resurselor regenerabile de energie solară pentru producerea energiei verzi, prin realizarea unei capacități de producere a energiei electrice de 0,6 MW, pe panouri fotovoltaice, în comuna Oșorhei". Prin procesul-verbal contestat s-au reținut în sarcina beneficiarului două nereguli, respectiv nerespectarea graficului de activități și nefinalizarea implementării proiectului conform contractului de finanțare. Contestația administrativă formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. 232039/11.05.2016. Prima instanță a reținut că este legală decizia dată asupra contestației administrative, soluție împărtășită de instanța de control judiciar. 4.4. Referitor la prima neregulă - nerespectarea graficului de activități -conform art. 8 alin. (13) lit. d) din același contract, "Plata finală pe baza ultimei cereri de rambursare va fi de minimum 20% din valoarea finanțată din fonduri publice, conform contractului de finanțare și se va efectua numai dacă vor fi îndeplinite următoarele condiții: (...) d) ultima cerere de rambursare este depusă înainte de expirarea perioadei de implementare conform graficului de rambursare, cu excepția cazurilor în care contractul de achiziție prevede un termen de plată de maximum 90 de zile de la data facturării, situație în care ultima cerere de rambursare poate fi depusă cel târziu în termen de 30 zile după expirarea perioadei de implementare;". De asemenea, în ceea ce privește aspectul nefinalizării implementării proiectului, prin Raportul de monitorizare întocmit în perioada 25-26.11.2015, s-a reținut că nu există documente de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente și nici documente de recepție lucrări de montaj echipamente și recepție a punerii în funcțiune, conform H.G. nr. 51/1996. 4.

Înalta Curte, fără a relua considerentele primei instanțe, apreciază că, asupra neregulilor constatate, instanța a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat și cu conduita părților în cursul executării contractului. Ultima cerere de rambursare, aspect necontestat de recurentă, a fost depusă la data de 29.12.2015, ulterior datei de 15.11.2015 stabilite prin actul adițional nr. x la contract. Conform art. 8 alin. (12) lit. a), în vederea modificării graficului de rambursare, beneficiarul avea obligația de a solicita aprobarea OIE prin notificare, justificată corespunzător cu cel puțin 5 zile înainte de data stabilită prin respectivul grafic. Deși, prin Actul adițional nr. x, data depunerii ultimei cereri de rambursare a fost stabilită la 15.11.2015, beneficiarul nu și-a respectat obligația de a notifica și de a solicita aprobarea OIE pentru modificarea graficului de rambursare (Tabelul nr. 4 din contractul de finanțare). Referitor la finalizarea activităților stabilite în contractul de finanțare, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să reia argumentele expuse prin acțiune, apreciind că, la data efectuării vizitei de monitorizare, toate lucrările erau finalizate. Însă, în cuprinsul proceselor-verbale nr. x/25.11.2015 și nr. y/13.11.2015, invocate de recurentă, se face referire la recepția parțială a lucrărilor, argumentele prezentate de prima instanță fiind corecte. 4.

În plus, Înalta Curte apreciază că, în principal, trebuie dată eficiență clauzelor contractuale, respectiv art. 19 alin. (3), reținându-se că rezilierea contractului a intervenit de drept potrivit pactului comisoriu de grad III, față de neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a obligațiilor contractuale asumate. Potrivit art. 19 alin. (3) lit. b) și c) din contractul de finanțare, "Contractul se consideră reziliat, după punerea în întârziere, printr-o notificare scrisă, fără nicio altă formalitate (pact comisoriu de grad III), urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până la acel moment, în următoarele situații: b) dacă Beneficiarul nu respectă calendarul activităților Proiectului prevăzut în prezentul Contract, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3) al art. 21; c) dacă Beneficiarul nu respectă graficul de rambursare sau nu depune ultima cerere de rambursare la data prevăzută în prezentul contract, cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (12) și (13);". Prin Adresa nr. x/11.01.2016, intimatul-pârât a notificat Primăria Comunei Oșorhei cu privire la nerespectarea prevederilor stabilite prin Contractul de finanțare nr. x/29.10.2013, referitoare la perioada de implementare a proiectului, respectiv cu privire la: - nu au fost finalizate activitățile proiectului în cadrul perioadei de implementare, până la 29.11.2015 - nu a fost transmisă o notificare pentru modificarea contractului în scopul prelungirii perioadei de implementare a proiectului, în condițiile stabilite în contract - nu s-a răspuns la adresa OIE nr. x/17.12.2015 și nu s-a furnizat niciun document care să ateste punerea în funcțiune a investiției în termenul contractual, până la 29.11.2015 - nu a fost depusă cererea de rambursare finală în cadrul perioadei de implementare, până la 29.11.2015. Însăși recurenta-reclamantă a arătat, referitor la raportul de monitorizare a lucrărilor, că nu au fost finalizate lucruri vădit minore, în privința cărora se putea concluziona, fără cunoștințe tehnice, că se vor finaliza în 2-3 zile. A mai arătat că ar fi vorba, de cel mult, o întârziere minoră, nesemnificativă, la respectarea termenului limită de depunere a cererii de finanțare. Or, dispozițiile contractuale erau clare cu privire la termenele pentru finalizarea lucrării și pentru depunerea cererilor de rambursare. În acest context, se reține că rezilierea intervenită în cauză (și emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor) este rezultatul activării unui pact comisoriu expres, operând prin punerea în întârziere și simpla declarație de reziliere. Prin stipularea unui pact comisoriu de grad III, respectiv prin voința lor expresă, părțile înlocuiesc acțiunea în rezilierea judiciară cu o clauză rezolutorie convențională. Astfel, în cauză a fost demonstrată existența unor nereguli în desfășurarea contractului de finanțare, a căror constatare justifică propunerea intimatului-pârât de activare a pactului comisoriu expres cuprins la art. 19 alin. (3) din contract, cu corelativa recuperare a finanțării nerambursabile, urmare a rezilierii contractului. În raport cu aceste argumente, reține instanța de control judiciar că actele administrative sunt legale, hotărârea instanței de fond care le-a validat fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material. 4.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.