ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iunie 2017, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna Borș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, până la soluționarea contestației administrative formulate împotriva acestui act.

Prin Sentința civilă nr. 106 din 17 august 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Comuna Borș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 106 din 17 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Energiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În susținerea recursului, pârâtul a apreciat că, prin sentința atacată se fac aprecieri asupra fondului cauzei, referitoare la punerea în funcțiune a proiectului reclamantei, fiind, astfel, depășit cadrul cererii de suspendare.

Cererea de suspendare a fost soluționată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat. Recurentul-pârât apreciază că aspectele de aparentă nelegalitate invocate de reclamantă impun cercetarea detaliată a fondului cauzei, respectiv a particularităților derulării contractului de finanțare, neputând fi avute în vedere în cadrul cererii de suspendare. Reclamanta nu a indicat nicio împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal contestat, simplele susțineri ale reclamantei nefiind suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate a actului administrativ.

Sub un alt aspect, recurentul-pârât arată că actul contestat a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 25.03.2016, iar aceasta a depus cererea de suspendare a executării procesului-verbal la data de 26.06.2017, cu nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Subsumat acestui argument, intimatul-pârât a susținut că cererea de suspendare este inadmisibilă, întrucât termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu a fost respectat în privința introducerii acțiunii în anulare a actului contestat.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe și din perspectiva obligației reclamantei de a consemna cauțiunea aferentă cererii de suspendare, stabilită conform art. 50 alin. (7), (8) și (9) din O.U.G. nr. 66/2011, arătând că, deși reclamanta nu a făcut dovada consemnării cauțiunii, instanța de fond a soluționat și a admis cererea de suspendare.

3.2. Prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2019, recurentul-pârât Ministerul Energiei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca lipsită de obiect, în raport de în raport de soluția pronunțată prin Sentința civilă nr. 166 din 04.12.2017, în Dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect acțiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 noiembrie 2017, intimata-reclamantă Comuna Borș a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin notele de ședință înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 26 februarie 2019, intimata-reclamantă Comuna Borș a invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului, în raport de soluția pronunțată prin Sentința civilă nr. 166 din 04.12.2017, în Dosarul nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect acțiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

Prin încheierea din 06 martie 2019, Înalta Curte a recalificat excepția rămânerii fără obiect a recursului, invocată prin note scrise de intimata-reclamantă Comuna Borș, ca reprezentând o excepție a lipsei de interes în susținerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de intimata-reclamantă în susținerea excepției sunt similare susținerilor prezentate de însuși recurentul-pârât, prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2019, considerentele de față răspunzând ambelor seturi de argumente.

Intimata-reclamantă Comuna Borș a învederat că acțiunea în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât, a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 166 din 04.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în sensul respingerii cererii, ca inadmisibilă. Întrucât măsura suspendării a fost dispusă în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond, intimata a apreciat că prezentul recurs este lipsit de interes.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată în prezenta cauză, instanța de fond a dispus măsura suspendării executării procesului-verbal contestat până la pronunțarea instanței de fond, astfel încât este necesară examinarea efectelor Sentinței civile nr. 166/04.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, pentru a se determina dacă această hotărârea judecătorească poate reprezenta momentul temporal al "pronunțării instanței de fond".

Analizând obiectul cererii ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017, precum și considerentele sentinței pronunțate în acest dosar, Înalta Curte constată că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care dispun că actul administrativ fiscal ce poate fi atacat la instanța judecătorească este decizia pronunțată în soluționarea contestației administrative și nu procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, a cărui anulare poate fi solicitată subsecvent și condiționat de solicitarea anulării deciziei de soluționare a contestației.

Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că, în prezent, soluționarea contestației administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este suspendată, astfel încât procedura administrativă nu este finalizată.

Prin urmare, dreptul de a promova acțiunea în anulare a actului administrativ fiscal se naște o dată cu emiterea și comunicarea deciziei de soluționare a contestației, procesul-verbal de constatare a neregulii neputând fi atacat pe cale separată, astfel încât acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. x/2017 nu vizează anularea actului administrativ fiscal, iar hotărârea pronunțată în soluționarea acestuia nu poate fi considerată, din punct de vedere temporal, ca reprezentând momentul "pronunțării instanței de fond", până la care s-a dispus măsura suspendării.

Pe cale de consecință, măsura suspendării, dispusă de prima instanță cu privire la titlul executoriu, își produce în continuare efectele, iar recurentul-pârât justifică interesul soluționării recursului, scopul previzionat fiind acela al desființării efectelor suspensive a caracterului executoriu al procesului-verbal contestat, dispuse prin hotărârea recurată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Comuna Borș a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 24.03.2016, emis de pârât.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ fiscal se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la greșita interpretare de către autoritatea pârâtă a noțiunii de neregulă, în accepțiunea O.U.G. nr. 66/2011, raportat la documentele prezentate de reclamantă în dovedirea respectării prevederilor contractului de finanțare, referitoare la punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului contestat. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, susținerile recurentului-pârât referitoare la depășirea cadrului cererii de suspendare, reținând că, din considerentele hotărârii recurate nu rezultă că prima instanță a dezlegat aspecte care antamează fondul cauzei. Astfel, prima instanță nu a stabilit cu certitudine că reclamanta a respectat prevederile contractului de finanțare, în ceea ce privește punerea în funcțiune a proiectului, ci a reținut că, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă, la o analiză sumară, o situație aparent contrară celei reținute prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, ceea ce ridică îndoieli asupra legalității actului administrativ fiscal, împrejurare care se circumscrie condiției cazului bine justificat.

În ceea ce privește chestiunea vizând tardivitatea formulării cererii de suspendare, este neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la sesizarea instanței de judecată cu nerespectarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acest termen nu este prevăzut de legiuitor pentru formularea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ci pentru introducerea cererii în anulare, astfel încât este irelevantă data înregistrării cererii de suspendare pe rolul instanței de contencios administrativ, în raport de data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Nerespectarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a fost invocată de către recurentul-pârât și cu privire la lipsa sesizării instanței de judecată cu cererea în anulare a actului administrativ, aspect care a fost examinat de Înalta Curte la pct. II.1 din prezenta decizie, cu ocazia analizării efectelor produse de soluția pronunțată în cauza care a format obiectul Dosarului nr. x/2017, înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, având în vedere prevederile art. 50 - 51 din O.U.G. nr. 66/2011, promovarea cererii în anulare a actului administrativ fiscal înăuntrul termenului de 60 de zile, calculat de la data admiterii cererii de suspendare, trebuie privită prin prisma posibilității efective a reclamantului de a formula o astfel de cerere. Or, în cazul în care decizia de soluționare a contestației administrative nu a fost emisă de autoritatea pârâtă, dreptul de a solicita anularea actului administrativ fiscal nu se naște în patrimoniul debitorului, chiar în contextul admiterii cererii de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și, ca atare, nu se poate susține că nu a fost respectat termenul de introducere a acțiunii în anulare.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și împrejurarea că, în materie fiscală, dispozițiile art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală dispun că: "Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept și fără nicio formalitate dacă acțiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației."

Așadar, respectarea termenului de 60 de zile pentru introducerea cererii în anulare are ca premisă emiterea deciziei de soluționare a contestației, condiție neîntrunită în prezenta cauză, ceea ce conduce la concluzia caracterului nefondat al criticii formulate de recurentul-pârât.

În concluzie, instanța de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici față de argumentele instanței de fond, astfel încât considerentele din cuprinsul sentinței recurate, referitoare la îndeplinirea acestei cerințe, au caracter definitiv și nu fac obiectul analizei instanței de control judiciar.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât sentința atacată este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la neîndeplinirea, de către intimata-reclamantă, a obligației de achitare a cauțiunii, reținând că, potrivit recipisei nr. x, emisă de A. la data de 17 august 2017, aflate la dosarul de fond, intimata-reclamantă a consemnat cauțiunea în sumă de 20.131,50 RON, calculată conform dispozițiilor art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă Comuna Borș, obligând recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă Comuna Borș a cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON, reprezentând onorariu avocațial, a cărui achitare a fost probată prin prezentarea facturii seria x nr. x/01.11.2017 și a dovezii viramentului bancar operat în data de 10.11.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei împotriva Sentinței civile nr. 106 din 17 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă Comuna Borș a cheltuielilor de judecată în sumă de 4760 RON, reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV