ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4749/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 753/CA pronunțată în data de 3 iunie 2015, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției extinctive și a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. și a obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș să plătească reclamantului suma de 3699 RON reprezentând diferența între dobânda fiscală în cuantum de 3969 RON aferentă perioadei 27.04.2009- 23.12.2013 și dobânda legală în cuantum de 270 RON restituită reclamantului, aferentă sumei de 4191 RON achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 27.04.2009 și suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș, în contradictoriu cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, și în consecință: chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 3699 RON reprezentând diferența între dobânda fiscală în cuantum de 3969 RON aferentă perioadei 27.04.2009 - 23.12.2013 și dobânda legală în cuantum de 270 RON restituită reclamantului, aferentă sumei de 4191 RON achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 27.04.2009 și a respins cererea pârâtei privind obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș care a solicitat admiterea căii de atac si respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 02.12.2015, reținând lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța de recurs a făcut aplicarea art. 411 alin. (2) C. proc. civ. și a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților.

Prin decizia nr. 618/R pronunțată în data de 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 753/CA/03.06.2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr x/2015

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a invocat încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv necomunicarea încheierii din data de 2.12.2015 prin care s-a dispus suspendarea judecării căii de atac promovate în cauză.

Această împrejurare a fost adusă la cunoștința instanței prin notele scrise depuse la data de 16.06.2016, însă aceasta nu a primit argumentele recurentei referitoare la obligativitatea comunicării actului de procedură. Procedând astfel instanța a lipsit partea de posibilitatea de a formula apărări și de a-și exprima punctul de vedere asupra măsurii suspendării, iar nulitatea în această situație este una necondiționată.

A apreciat recurenta că soluția instanței este rezultatul unei încălcări și aplicări greșite a normelor de drept material, respectiv art. 416 alin. (1) și (3), precum și art. 427 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în condițiile necomunicării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, act de procedură ce trebuia comunicat din oficiu, nu se poate vorbi despre o culpă procesuală a părții sau despre motive imputabile din care cauza să fi rămas în nelucrare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Prezenta cale de atac este promovată, conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 618 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov pentru Serviciul Fiscal Municipal Făgăraș împotriva sentinței civile nr. 753/CA/03.06.2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Criticile formulate, subsumate cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., au vizat, în esență, necomunicarea încheierii de suspendare a judecării cauzei, de la pronunțarea căreia instanța a calculat termenul pentru perimare, precum și inexistența, în acest context, a unei culpe a instituției recurente pentru rămânerea în nelucrare a cauzei.

Verificând dosarul curții de apel, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 2.12.2015 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.

În mod corect Curtea de Apel Brașov a constatat perimarea cererii de recurs arătând că suspendarea cauzei la data de 2 decembrie 2015 s-a datorat pasivității exclusive a recurentei-pârâte, iar pricina a rămas în nelucrare din vina acesteia mai mult de 6 luni, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente.

Prin motivele de recurs s-a susținut, în esență, că încheierea de suspendare nu a fost comunicată, dar Înalta Curte constată că anterior citațiile transmise instituției recurente la adresa din Brașov, B-dul x nr. 7 județ Brașov au fost primite de către persoana care are calitatea de reprezentant ori delegat cu primirea corespondenței pârâtei, context în care recurenta a avut cunoștință de termenul acordat.

În raport de aceste aspecte se constată că au fost îndeplinite toate cerințele impuse de art. 162 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia: înmânarea citațiilor se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care își va arata în clar numele și prenumele, calitatea și apoi va semna dovada.

Nu poate fi neglijat faptul că la data de 16 iunie 2016, recurentă a transmis cererea de repunere pe rol a cauzei cu motivarea că, nu i s-a comunicat încheierea de suspendare și nu a avut cunoștință de existența ei.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că toate actele de procedură au fost primite de persoana delegată cu primirea corespondenței, care s-a ocupat și de transmiterea cererii de repunere pe rol a recursului.

Cu privire la faptul că, la data de 13 iunie 2016 pârâta a primit citația pentru termenul de judecată din data de 29 iunie 2016, iar la data de 16 iunie 2016 a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea soluționării recursului, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a respins această cerere.

Excepția perimării este reglementată de dispozițiile art. 416 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Într-adevăr, nu a fost comunicată încheierea din 2 decembrie 2015 prin care s-a suspendat cauza pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., dar în cauză nu sunt incidente prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât recurenta, instituție publică, cu personal calificat și pregătire juridică nu a dovedit că nelucrarea dosarului nu îi este imputabilă. Și mai mult, chiar dacă s-ar fi comunicat încheierea de suspendare, aceasta privea doar calea de atac și nu atenționarea părții să fie diligentă cu demersul său judiciar.

Trebuie precizat că instanțele de judecată, potrivit art. 8 C. proc. civ., au obligația de a garanta părților exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări, astfel că, în cauză, Curtea de Apel Brașov nu putea acorda facilități instituției recurente în detrimentul intimaților, context în care singura concluzie ce rezultă este aceea că, prin cererea de repunere pe rol și ulterior, prin recursul promovat instituția pârâtă încercă să obțină sancționarea instanței pentru propria culpă.

În mod legal, instanța de recurs a reținut că necunoașterea măsurii nu exonerează de culpă pârâta întrucât, pe de o parte, dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul de perimare să curgă de la comunicare, ar fi prevăzut în mod expres acest fapt, iar pe de altă parte, recurenta trebuia și putea să prevadă riscul asumat prin neprezentare.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 420 din C. proc. civ., în mod corect instanța de recurs a reținut că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții recurente începând cu de data 2 decembrie 2015, până la data de 8 iunie 2016, când, prin rezoluție, s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 29 iunie 2016, în vederea discutării excepției de perimare, fără a face demersuri în vederea reluării judecății și în lipsa unei dovezi din care să rezulte că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea cauzei pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează pasivității exclusive a recurentei.

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Serviciul Municipal Făgăraș împotriva deciziei nr. 618/R din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.