ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3819/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Hotărârea supusă revizuirii.

Prin Decizia nr. 2652 din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva încheierii din 14 iulie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis excepția nulității Procesului-verbal de constatare a contravenției Seria x nr. x/02.04.2015, în ceea ce privește comisionul de administrare și a constatat nulitatea parțială a acestuia, în aceste limite, și a păstrat celelalte dispoziții ale încheierii.

Prin aceeași decizie, a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3826 din 20 octombrie 2017 pronunțate de același tribunal.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare și să elimine din contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constatată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat apelanta-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

1.2. Cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a formulat cerere de revizuire, în motivarea căreia a susținut că dispozitivul hotărârii atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2584 din 25 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 38 din 23 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivarea cererii de revizuire A. S.A. a susținut următoarele:

Prin sentința nr. 2584/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, cererea de chemare în judecată formulată de către ANPC a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind constatată lipsa caracterului abuziv al clauzei în discuție.

Împotriva sentinței nr. 2584/25.04.2017, ANPC a formulat apel, respins prin Decizia nr. 38/23.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, în care s-a reținut din nou neîntrunirea cerințelor referitoare la calificarea clauzei analizate, ca fiind o clauză abuzivă.

Decizia nr. 38/23.04.2018 nu a fost reformată prin exercitarea de către vreuna dintre părți a unei căi de atac extraordinare, intrând în autoritate de lucru judecat.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. vechi x/2015*** [nr. de dosar nou: x/2018], ANPC a formulat din nou în contradictoriu cu revizuienta o acțiune colectiva în constatare întemeiată pe art. 12-13 Legea nr. 193/2000 prin care a solicitat constatarea clauzelor abuzive vizând dobândă din toate contractele de credit încheiate și aplicarea sancțiunii contravenționale corespunzătoare prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori potrivit art. 16 din actul normativ.

S-a mai solicitat constatarea faptei A. S.A. de a insera clauze abuzive în contractele încheiate cu clienții, respectiv contravenția prevăzută de art. 13 alin. (1) coroborat cu prevederile art. 1 alin. (3) din actul normativ menționat și obligarea acesteia la modificarea clauzelor considerat ca fiind abuzive, cu consecința restituirii către clienții operatorului economic bancar a sumelor de bani încasate în temeiul acestora, sume percepute în mod nejustificat, constituind astfel o plată nedatorată.

Obiectul litigiului x/2018 a vizat la fel ca și în cazul litigiului nr. x/2015** clauza din contractele de credit, care prevede posibilitatea oferită băncii de a modifica rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștință împrumutatului noua rată a dobânzii în modalitățile menționate în condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare.

Soluționând cauza în fond, prin sentința nr. 3826/20.10.2107 Tribunalul București a făcut o distincție corectă între acțiunea individuală și acțiunea colectivă cuprinse ambele în cerere de chemare în judecată formulată de ANPC, iar în ceea ce privește acțiunea colectivă întemeiată pe art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000 a reținut judicios că se impune respingerea ei neîntemeiată.

Dosarul nr. x/2015 [nr. de dosar nou: x/2018] a fost soluționat în ultimă instanță de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 2652/10.12.2018, în care s-a dispus:

"Admite apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva încheierii din 14.07.2018. Schimbă în parte încheierea din 14.07.2014, în sensul că: admite Excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției, nr. x/02.04.2015 în ceea ce privește comisionul de administrare și constată nulitate parțială a acestuia în aceste limite. Păstrează celelalte dispoziții ale încheierii. Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3826/20.10.2018 ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3826/20.10.2018. Schimbă în parte sentința atacată în sensul că: Obligă pârâta să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare și să elimine contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constată în prezenta cauză. Obligă reclamanta la plata către pârâta a sumei de 20000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă apelanta reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 6000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică."

Dezlegările Curții de Apel București din decizia a cărei revizuire se solicită încalcă, în opinia revizuientei, autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința nr. 2584/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, întrucât cu privire la aceeași clauză contractuală cu privire la care s-a constatat lipsa caracterului abuziv în dosarul nr. x/2015 s-a dispus o soluție contrară prin Decizia nr. 2652/19.12.2018.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În practica Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a reținut că prin folosirea sintagmei "hotărâri definitive potrivnice", legiuitorul a avut în vedere hotărâri care au fost pronunțate în dosare distincte, consecința fiind că prin hotărârea dată în cel de-al doilea dosar se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul dosar.

În cazul de față, condițiile cu privire la existența autorității de lucru judecat în ceea ce privește acțiunile colective sunt îndeplinite, existând identitate de părți, obiect și cauză.

Părți în ambele dosare în discuție au fost ANPC și A. S.A.

Referitor la obiectul cauzei, atât cererea formulată în dosarul nr. x/2015, cât și cererea formulată în prezentul dosar au ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobânda variabilă din toate contractele de credit încheiate de revizuientă.

În ceea ce privește cauza, atât cererea formulată în dosarul nr. x/2015, cât și cererea formulată în prezentul dosar au aceeași cauză juridică, înțeleasă ca fundamentul raportului juridic dedus judecății, respectiv: nulitatea clauzei referitoare la dobânda variabilă din prisma caracterului abuziv, analizat în lumina Legii nr. 193/2000 și înlăturarea acestei clauze din toate contractele încheiate de bancă.

Așadar, în condițiile arătate se poate constata că Decizia a cărei revizuire o solicităm a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 2584/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 emisă de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015 prin aceea că a contrazis hotărârea anterior indicată care stabilea lipsa caracterului abuziv al clauzei referitoare la dobândă.

Deși nu dispune de motivarea deciziei revizuite pronunțată de Curtea de Apel București, față de soluția pronunțată rezultă că judecătorii au încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat stabilit anterior prin sentința nr. 2584/25.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia nr. 38/23.04.2018 pronunțată tot de către Curtea de Apel București.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 este potrivnică soluției pronunțate în dosarul nr. x/2015 căreia îi încalcă lucrul judecat, întrucât sunt contrazise dezlegările intrate în autoritatea de lucru judecat vizând clauza contractuală criticată.

În doctrină s-a reținut că "o hotărâre nu poate constitui autoritate de lucru judecat față de o nouă cerere în cazul când starea lucrurilor din momentul pronunțării hotărârii s-a schimbat".

Or, starea lucrurilor dintre momentul pronunțării Deciziei nr. 38/23.04.2018 și până la data soluționării litigiului din dosarul nr. x/2018 prin decizia a cărei revizuire o solicită nu s-a schimbat.

În practica instanțelor judecătorești și în literatura de specialitate s-a statuat constant că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești se concretizează în două efecte distincte, și anume efectul pozitiv și efectul negativ al autorității de lucru judecat.

Faptul că nu se regăsesc toate elementele pentru a funcționa autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepție procesuală nu înseamnă că poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, din procesul în care reclamanta a tins la valorificarea aceluiași drept subiectiv, în privința aceluiași imobil

Este vorba însă, de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune de data aceasta că cele tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau instanța de a stabili în mod diferit față de instanța anterioară.

În același sens, ICCJ a statuat prin Decizia nr. 130 din 15 ianuarie 2010 că:

"efectul pozitiv al autorității de lucru judecat poartă asupra modalității în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți".

Chiar dacă între litigiul soluționat prin hotărârea anterioară și prezentul litigiu care a învestit instanța nu există triplă identitate de obiect, cauză și părți, o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția de adevăr a celor judecate, aspectele soluționate prin aceasta nemaiputând fi puse în discuție într-un proces ulterior, reglementarea autorității de lucru judecat impunându-se în ideea de ordine și stabilitate juridică".

Similar, în literatura de specialitate s-a statuat că:

"Scopul urmărit prin reglementarea acestei instituții, a puterii lucrului judecat - respectiv, de a evita contradicțiile între considerentele hotărârilor și contradicțiile între dispozitivele acestora - se realizează prin intermediul celor două mijloace diferite în care se concretizează funcțiunea lucrului judecat: prezumția și excepția lucrului judecat.

Prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o chestiune soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, doar de chestiuni litigioase.

Spre deosebire de prezumție, excepția lucrului judecat corespunde funcției extinctive (negative) a lucrului judecat. Excepția împiedică o nouă judecată în fond (atunci când există identitatea elementelor acțiunii) și vine să asigure lipsa de contradicții între dispozitivele hotărârii.

S-a arătat că scopul autorității de lucru judecat constă în evitarea contradicțiilor între hotărârile judecătorești, contradicții care pot apărea nu numai atunci când acțiunile deduse judecății sunt identice, dar și în situația în care drepturile recunoscute unei părți sau constatările irevocabile ale instanței sunt negate, contrazise de cele ale instanței ulterioare.

Pentru aceasta nu este necesar să existe condiția triplei identități de elemente, ci este suficient să fi fost adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat și rezolvat în actul jurisdicțional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, impunându-se noii judecăți ca un "dat" ce nu poate fi ignorat".

1.3. Prin decizia civilă nr. 861 din 17 mai 2019, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

1.4. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1476 din 25 septembrie 2019, instanța a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra revizuirii

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:/…/există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiția ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, deși nu mai prevăd condiția triplei identități de elemente, consacră vechea jurisprudență, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, se reține că și sub imperiul acestor prevederi legale, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de cauză, de obiect și de părți, cu mențiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunțate în dosare separate.

Însă norma care constituie temeiul cererii de revizuire, nu are în vedere, raportat la momentul declanșării litigiului, efectul pozitiv al lucrului judecat, ci doar pe cel negativ, pentru că așa cum s-a reținut în jurisprudența instanței supreme "este în afara oricărei discuții faptul că norma prevăzută de art. 513 alin. (4) C. proc. civ. potrivit căreia "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va anula cea din urmă hotărâre" - nu poate să constituie un cadru adecvat soluționării unei cereri de revizuire ce pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unei hotărâri, prin hotărârea atacată."

Astfel, raportul litigios rămâne soluționat în mod definitiv în puterea primei hotărâri judecătorești pronunțate, situație care nu se verifică și în cazul încălcării autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv când, prin ipoteză, raportul juridic dedus judecății, deși are legătură cu cel dezlegat prin hotărârea a cărei autoritate se invocă, este diferit de acesta.

În această situație nu ar fi suficientă anularea hotărârii atacate întrucât ar fi lăsat nerezolvat raportul juridic litigios doar aflat în legătură, dar nu identic, cu cel soluționat prin hotărârea a cărei autoritate se încearcă a fi apărată.

Or, revizuienta s-a prevalat în susținerea cererii de revizuire de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care, așa cum s-a arătat în precedent, nu a fost avut în vedere inițial de legiutor în reglementarea cazului de revizuire invocat în cauză, întrucât în situația constatării lui nu este suficientă soluția reglementată, de anularea celei de-a doua hotărâri, pronunțată cu nerespectarea acestui principiu de drept.

Pe de altă parte, este de subliniat că în cauză, nu este îndeplinită tripla identitate de de părți, obiect și de cauză, cum încearcă a acredita revizuienta.

În privința părților, se constată că în cele două cauze care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2018, atât revizuenta, cât și intimatele, prin organul central sau cel teritorial, au avut calitatea de părți în proces, revizuenta deținând calitatea de pârâtă în ambele litigii, astfel că identitatea în această privință este verificată.

Sub aspectul obiectului, este de observat că în ambele litigii, reclamanții, autoritați publice cu sferă de competență în domeniul protecției consumatorului, au formulat pretenții relativ diferite, sub aspectul cererilor cu care a fost învestite instanțele judecătorești, dar cu aceeași finalitate, respectiv constatarea ca abuzivă a unor clauze contractuale din contractele de credit încheiate de revizuientă cu clienții săi.

Însă, este de remarcat că deși s-a reclamat ca abuzivă aceiași clauză din contract, instanțele ale căror concluzii și considerente se pretinde că ar fi în contradicție, nu au avut în vedere aceeași stare de fapt.

Astfel, prin Decizia nr. 2652/19.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar x/2018 s-a dispus obligarea pârâta (revizuenta din acest dosar) de a modifica toate contractele de adeziune în curs de executare și să elimine din contractele preformulate clauzele abuzive a căror nulitate absolută a fost constatată.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a plecat de la premisa existenței în continuare în portofoliul revizuientei a contractelor care să conțină clauze de natura celor constatate ca fiind abuzive, respectiv a clauzelor din contracte determinate, analizate de instanță, care stipulau modificarea dobânzii în funcție de "evoluția pieței financiare" sau în funcție de "evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii".

În schimb, prin decizia nr. 38/23.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2015 s-a apreciat caracterul neabuziv al clauzei art. 3.2 din contract, întrucât pe de o parte în forma inițial negociată, care prevedea posibilitatea oferită băncii de a modifica rata dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare, s-a constatat că banca revizuientă nu a operat în practică nici o modificare de dobândă, nefiind înregistrat nici un dezechilibru major între părțile contractante. Pe de altă parte, s-a reținut că prin actul adițional la contractul de credit intervenit la data de 6.07.2009, această clauză a fost modificată, stipulându-se că rata dobânzii curente este variabilă, valoarea acesteia fiind calculată după formula Rd = media aritmetică pe ultimele 30 de zile calendaristice a EURIBOR 6 luni + 17,62% (marja băncii), constatându-se că nu mai există în executare contracte de credit care să conțină clauza inițială.

Din cele ce preced, rezultă că instanțele au avut în vedere temeiuri de fapt diferite, apte a justifica soluții judiciare diametral opuse, ceea ce demonstrează că în cauză nu există identitate de cauză între cele două litigii deduse comparației.

Or, în speță, așa cum s-a reținut anterior, considerentele celor două hotărâri judecătorești nu sunt contrare în privința aspectului litigios în discuție și ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva Deciziei nr. 2652 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.