ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 96/2020

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.01.2018, sub numărul x/2018, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1, în temeiul art. 53 Legea nr. 101/2016 a solicitat sa stabilească nelegalitatea si netemeinicia încetării contractului nr. x/21.09.2017 de către parata-achizitor, sa se dispună, in principal, obligarea paratei la executarea integrala a obligațiilor asumate prin contractul nr. x/21.09.2017, iar in subsidiar obligarea acesteia la plata unei despăgubiri de 44.463,98 RON și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu. Prin sentința civilă nr. 3139 din 11 mai 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1. A obligat pârâta să execute integral obligațiile privind recepția produselor furnizate de către reclamantă și plata prețului aferent, asumate prin contractul de furnizare nr. x/21.09.2017. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6.562,95 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe pârâta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 a formulat la data de 18.06.2018 recurs, solicitând admiterea lui, rejudecarea pe fond a cauzei și modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiate, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, la fond și la recurs.

Decizia ce face obiectul cererii de revizuire Prin Decizia nr. 557 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr. 3139/11.05.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în cadrul dosarului nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., ca tardiv introdus. A obligat recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că în cauză de față, intimata-reclamantă a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect stabilirea stabilească nelegalitatea si netemeinicia încetării contractului nr. x/21.09.2017 de către recurenta-pârâtă și obligarea acesteia la executarea integrala a obligațiilor asumate contract, iar în subsidiar obligarea acesteia la plata unei despăgubiri de 44.463,98 RON și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu. Curtea a avut în vedere faptul că în materie de litigii privind achizițiile publice, hotărârile da-te în procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor la care se referă art. 53 din Legea nr. 101/2016, cum este și cauza de față, pot fi atacate cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101-2016. Curtea a reținut că în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația sa îndeplinească actele de procedura în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, iar conform art. 5 din Legea nr. 101/2016 care derogă de la alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Raportat la aceste dispoziții legale, termenul de declarare a recursului este un termen legal imperativ, iar nu unul judecătoresc, astfel ca, în speță, recursul se declară în termen de 10 zile, termen calculat conform prevederilor legii speciale, consecința directă a principiului specialia generalibus derogant. Față de aceste considerente, reținând și că potrivit principiului legalității căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele prevăzute de aceasta, iar recurenta-pârâtă, nu a formulat cerere de repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., Curtea a constatat că în speță, recursul a fost declarate cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, intervenind sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care Curtea a admis excepția invocată și a respins recursul ca tardiv formulat.

Calea extraordinară de atac exercitată La data de 19 iunie 2019, revizuenta ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 557 din 6 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În esență, revizuenta a susținut că potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri pronunțate poate fi cerută dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Apreciază că prezenta cerere de revizuire este în mod evident circumscrisă ipotezei care are în vedere situația în care la data pronunțării hotărârii pe care înțelege să o atace instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri deoarece aceste înscrisuri nu au putut fi înfățișate instanței din motive independente de voința sa, înscrisuri care, în mod vădit, sunt de natură a schimba soluția dată. În ceea ce privește dispozițiile art. 509 alin. (1) punctul 8 există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Așadar, apreciază faptul că, potrivit încheierii pronunțate în ședința publică din data de 14.05.2019, în cadrul dosarului x/2018, instanța a reținut, că atât promovarea unei cereri de chemare în judecată si apoi formularea unei cereri reconvenționale nu este o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016, în acest sens apreciază că Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București încalcă hotărârea pronunțata de Tribunalul București prin faptul ca cererea nu este de competența legii mai sus menționate ci se aplică principiile dreptului comun. Astfel, prin hotărârea civila nr. 557/2019, instanța de judecată, în mod greșit, a reținut faptul că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, si anume, procesele si cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor pot fi atacate cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Contrar celor reținute de către Curtea de Apel prin Hotărârea nr. 557/2019, a învederat instanței de control faptul că în prezenta speță nu este vorba despre o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016, ci reprezintă o acțiune referitoare la executarea unui contract de servicii publice și că, dispozițiile din Legea 101/2016 invocate de către intimata- reclamanta cu privire la neregularitățile procedurale în formularea cererii de recurs nu sunt incidente în prezenta cauză. În acest sens, a reținut și Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în cadrul dosarului nr. x/2018 în care reclamanta a solicitat anularea notificării nr. x/2.11.2018 și a măsurii de reziliere a acordului cadru nr. 80/2016 încheiat cu Administrația Domeniului Public Sector 1 având ca obiect prestarea serviciilor de pază și protecție în baza contractelor subsecvente ce urmau a fi încheiate, anularea adresei nr. x/12.11.2018, constatarea valabilității acordului- cadru nr. 80/2016. Astfel, prin încheierea de ședință publică pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2018, instanța de judecată respinge excepția invocată, respectiv excepția tardivității întrucât cadrul procesual deschis prin promovarea cererii de chemare în judecată nu este o contestație întemeiata pe dispozițiile Legii Nr. 101/2016, ci o acțiune referitoare la executarea unui contract de servicii publice. Pe cale de consecință, dispozițiile invocate nu sunt prevăzute de nicio dispoziție legală, prevederile invocate de părțile litigante, respective art. 8 si art. 50 alin. (6) din legea 101/2016 nefiind incidente în cauză. Încheierea de ședință pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2018 reprezintă înscrisul doveditor care susține faptul că hotărârea civilă nr. 557/2019 a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare. Prin noțiunea de "înscris doveditor" trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție decât cea adoptată. A învederat faptul că încheierea de ședința menționată anterior îndeplinește condițiile necesare pentru aplicabilitatea motivului de revizuire invocat întrucât acesta este un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De asemenea, încheierea de ședință are forță probantă prin ea însăși, fără să fie nevoie să fie confirmată prin alte mijloace de probă. A arătat faptul că în cadrul ambelor spețe, atât dosarul în cadrul căreia s-a dat încheierea de ședință, cât și prezenta speță, este vorba despre acțiuni cu privire la contracte de servicii publice sens în care este de necontestat faptul că înțelege să se folosească în susținerile expuse are forță probantă și este determinant în prezenta speță, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Astfel, având în vedere faptul că în prezența speță sunt aplicabile prevederile dreptului comun, a învederat instanței că cererea de recurs a fost depusă în termenul legal de 15 zile, prin raportare la faptul că hotărârea a fost comunicată în data de 04.06.2019, iar cererea de recurs a fost depusă în data de 15.06.2019.

Apărările intimatei Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Decizia Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare ce poate fi promovată pentru motivele expres prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate. Revizuenta a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 509 din C. proc. civ. doar hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul pot fi revizuite. Deoarece prin Decizia nr. 557/06.02.2019, a cărui revizuire se solicită, a fost respins recursul ca tardiv formulat, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra fondului și nu a evocat fondul, cererea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 este inadmisibilă, astfel că va admite excepția inadmisibilității și va respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de către revizuentă potrivit căruia revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", Înalta Curte are în vedere că spre deosebire de motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care poate fi invocat doar în cazul revizuirii hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, acest motiv de revizuire poate fi invocat și în ceea ce privește hotărârile care nu evocă fondul, în acest sens fiind dispozițiile art. 509 alin. (2) din C. proc. civ. care prevăd că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. În consecință, urmează să respingă excepția inadmisibilității, formulată de către aceeași parte, cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2018 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 53 și următoarele din Legea nr. 101/2016 - în forma în vigoare la data formulării cererii. Calea de atac împotriva sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2018 a fost recursul, care trebuia formulat în termen de 10 zile de la data comunicării sentinței. Deoarece revizuenta nu a formulat recursul în termenul legal, Curtea de Apel București a respins recursul ca tardiv introdus. Revizuenta, în recursul formulat, a invocat ca temei de drept prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum reiese din cererea acesteia de recurs - dosarul de recurs. Recurenta, în fața instanței de recurs, nu a contestat că nu a formulat în termen recursul, nu a solicitat repunerea în termen, nu a indicat că litigiul s-ar supune unei alte legislații decât cele a achizițiilor publice. Înalta Curte are în vedere că deși există două hotărâri contradictorii, cea de a doua hotărâre soluționează doar chestiunea pretinsei sale competențe, însă prin cealaltă hotărâre cauza a fost respinsă ca tardivă. Sub acest aspect, al existenței unor hotărâri contradictorii nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, deși prin cererea de revizuire s-a invocat acest lucru. Modul de soluționare a celei de a doua hotărâri nu atinge autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Astfel, încheierea nu dă o dezlegare contrară fondului cauzei, contradicția vizând strict competența de soluționare a cauzei, nefiind pus în discuție fondul cauzei. În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulat prin cererea de revizuire formulată de revizuenta Administrația Domeniului Public Sector 1 împotriva deciziei civile nr. 557/2019 din 06 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.