ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1852/2020

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 20.05.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul de Inspecție Economico -Financiară, suspendarea executării Dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 emise de pârâtă, împreună cu toate anexele sale, și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. MC-IEF-826/26.10.2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestor acte, ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 228 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a suspendat executarea Dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 emise de pârâtă până la soluționarea definitivă a cauzei.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, ca nelegală, cu consecința respingerii cererii de suspendare în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată și exonerarea sale de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenta pârâtă a susținut următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, asupra respingerii excepției inadmisibilitatii acțiunii invocate de D.G.A.M.C. în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora "Nu pot fi formulate mai multe cerere de suspendare succesive pentru aceleași motive", instanța de fond ignorând prevederile art. 425 C. proc. civ. nemotivand hotărârea pronunțată.

Prin introducerea unei acțiuni în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce motive noi de nelegalitate, intimata - reclamantă încalcă principiul bunei credințe prevăzut de art. 14 C. proc. civ.

Astfel, în cazul anularii actului administrativ de către instanța de fond în Dosarul nr. x/2019 privind anularea actului, DGAMC, în dosarele în care se judeca cererile de suspendare, se va gasi în situația de a sta in judecată, pentru aceeași cauză, același obiect și chemată de aceeași parte prin cereri diferite.

Din analiza art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă faptul că partea poate cere din nou suspendarea pentru motive noi, apărute ori identificate după pronunțarea primei hotărâri. Or, în cazul de față intimata - reclamanta nu a invocat motive noi de nelegalitate, față de dosarul nr. x/2018, fapt ce conduce la inadmisibilitatea prezentei cereri de suspendare.

Prima instanța nu a analizat argumentele invocate de DGAMC, privind excepția inadmisibilității, iar din analiza întregii sentințe criticate, se poate lesne observa, ca prima instanța nu a analizat in niciun fel motivele invocate de pârâtei.

Astfel, se apreciază că prima instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, precum și principiile dreptului procesual civil, recurenta neavând vreo garanție că argumentele sale au fost examinate de instanța.

Pe fondul cererii de suspendare a executării dispoziției obligatorii, se susține că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Suspendarea actelor administrative este o măsură excepțională care se poate dispune doar în situația îndeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute de lege, respectiv existența cazului bine justificat și iminența unei pagube.

Cazul bine justificat, așa cum a fost reținut de instanța de fond, nu există în cazul intimatei-reclamante, întrucât Raportul de inspecție economico - financiară nr. MC-EF 826/26.10.2018, cât și Dispoziția obligatorie de masuri nr. MC-IEF 827/26.10.2018, sunt temeinic motivate în fapt și în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabil, până la proba contrarie.

Intimata-reclamanta nu a relevat împrejurări de fapt sau de drept care să fie de natura a crea o îndoială serioasă în privința legalității celor doua acte administrative, ci a invocat veritabile motive de nelegalitate, specifice acțiunii in anulare, întrucât argumentele intimatei - reclamante din cererea de suspendare sunt identice cu cele din contestația administrativă prin care se urmărește anularea actelor administrative.

Din analiza art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2011, cu modificările si competarile ulterioare, rezultă că termenul de efectuare a inspecției de 6 luni este un termen de recomandare, întrucat leguitorul a ales să nu reglementeze o sancționare a depășirii acestui termen, cu nulitate absolută sau relativă a dispoziției obligatorii.

Depășirea acestui termen nu se constituie într-o aparență de nelegalitate a actului administrativ-fiscal în condițiile în care o astfel de sancțiune nu este prevăzută expres.

În stabilirea duratei inspecției, prima instanța nu a ținut cont și de culpa reclamantei, prin întârzierile mai mult sau mai puțin justificate, în prezentarea documentelor și a explicațiilor solicitate de echipa de inspecție economico-financiară, care au contribuit semnificativ la prelungirea termenelor de finalizare a inspecției economico-financiare.

Pe de altă parte, analizarea aspectelor ce vizează intervenirea sau neintervenirea prescripției dreptului de a stabili varsăminte presupune verificarea existenței unor eventuale motive de întrerupere sau suspendare a curgerii termenului de prescripție, operațiune care ar depăși limita verificărilor sumare permis a fi efectuate în cadrul procedurii prevăzute de art. 15 coroborate art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare. Or, prin analiza acestor aspecte prima instanța a încălcat rigorile stabilite de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanța cu privire la existența cazului bine justificat a antamat fondului litigiului, aspect care nu este posibil în aceasta etapa a procedurii, caracterizată prin cercetarea sumară a aparenței dreptului, întrucat cazul bine justificat nu se refera la critici de nelegalitate a actului administrativ.

În ceea ce privește condiția pagubei aceasta trebuie să constea într-un prejudiciu material viitor și previzibil. Deși intimata-reclamanta a relevat o serie de consecințe ale actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o, acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.

De asemenea, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la definiția dată de art. 2 lit. ș) din lege, rezulta că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de leguitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din aceasta perspectivă, se apreciază că nu s-a făcut dovada ca riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Totodată, intimata-reclamanta nu a probat că o eventuala executare silită a sumei ce face obiectul dispoziției obligatorii, i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat și care i-ar afecta posbilitățile de întreținere curentă.

Se critică hotărârea instanței de fond din perspectiva cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că nu se află în culpă procesuală, întrucât recurenta nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile legale în materie la speța în cauza, motiv pentru care nu poate fi sancționată procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare reclamanta intimată Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - A. S.A. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat potrivit următoarelor argumente:

Reclamanta a solicitat suspendarea executării dispoziției obligatorii de măsuri având număr de înregistrare MC-IEF-827/26.10.2018 emise de Serviciul de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, împreună cu toate anexele sale, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații bugetare în cuantum total de 69.299.196 RON, inclusiv a Raportului de inspecție economico-financiară nr. MC-IEF-826/26.10.2018, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a apreciat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, fără a-și expune considerentele, însă lipsa acestora nu este de natură a atrage casarea hotărârii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în condițiile în care instanța a analizat fondul cererii de suspendare.

Instanța de control judiciar împărtășește punctul de vedere al judecătorului fondului prin care s-a considerat că este admisibilă o cerere de suspendare a unui act administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în temeiul acelorași motive pentru care s-a obținut o hotărâre de suspendare a aceluiași act administrativ în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmând a suplini considerentele instanței de fond sub acest aspect.

Potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive". Această dispoziție legală constituie o aplicație specială a excepției autorității de lucru judecat în materia contenciosului administrativ, referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ, prin care legiutorul a reglementat interdicția formulării mai multor cereri de suspendare cu același obiect, pentru aceleași temeiuri și între aceleași părți.

Inadmisibilitatea prevăzută de norma mai sus menționată vizează în exclusivitate numai cererile de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că prin ipoteză se soluționează între aceleași părți, au același obiect, respectiv suspendarea executării aceluiași act administrativ, iar prin reiterarea acelorași motive în cadrul celei de a doua cereri se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Legiutorul s-a preocupat și de reglementarea interdicției formulării mai multor cereri de suspendare a actului administrativ pentru aceleași motive în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este normă complementară a art. 15 din același act normativ, prin efectele dispoziției legale de trimitere prevăzută de art. 15 alin. (2), care prevăd aplicarea corespunzătoare a interdicției formulării de cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive în cadrul procesual reglementat de această normă.

Această abordare normativă, demonstrează că legiutorul a înțeles să reglementeze inadmisibilitatea formulării unor cereri succesive de suspendare a executării actului administrativ numai în cadrul aceleiași categorii de cereri, respectiv a celor prevăzute de art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, după caz, pentru că numai în cadrul fiecărei categorii se poate valida afirmația identității de părți, de cauză și de obiect între două sau mai multe cereri.

Hotărârea pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu are autoritate de lucru judecat în raport de o nouă hotărâre de suspendare pentru aceleași motive solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că între cele două cereri cu care au fost învestite instanțele judecătorești nu există identitate de obiect. În această materie, identitatea de obiect nu se verifică numai prin raportare la constatarea identității actului administrativ a cărui suspendare se solicită prin cele două cereri, ci și prin verificarea identității dimensiunii temporale a măsurii solicitate, în ale cărei limite se poate pronunța instanța astfel învestită.

Or, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita/acorda suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, iar în temeiul art. 15 până la rămânerea definitivă a cauzei, diferențele sub aspect temporal ale celor două cereri și hotărâri fiind evidente. Este adevărat, că potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, însă este vorba de un efect legal (ope legis), condiționat de o anumită soluție a instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar nu de efectul autorității de lucru judecat al hotărârii judecătorești asupra suspendării efectelor acestuia.

Însă, art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 constituie un argument suplimentar în favoarea admisibilității cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din lege, în condițiile în care persoana vătămată solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în condițiile art. 14, pentru aceleași motive, legiutorul extinzând efectele acestei suspendări peste limita inițială (pronunțarea instanței de fond) în situația în care a fost admisă acțiunea pe fond și nu se solicitase și obținuse suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15, legiutorul admițând chiar suprapunerea suspendării executării actului administrativ în temeiul art. 14, prelungită legal ca efect al admiterii acțiunii pe fond pe suspendarea obținută în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, ar fi absurd a pretinde reclamantului care a solicitat și obținut suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și care vrea să-și prezerve această facilitate dincolo de limitele acestei măsuri, de a produce motive noi în susținerea cererii de suspendare întemeiată pe art. 15 din actul normativ menționat.

Corelativ, afirmația de mai sus este valabilă și în situația în care a fost respinsă cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără însă a se putea afirma că, aspectele statuate de instanță, în analiza cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube, nu ar putea fi valorificate în analiza cererii întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, fundamentată pe împrejurări de fapt și de drept identice celei dintâi.

Or, instanța de fond a valorificat aspectele de dezlegate cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel București prin sentința 5234/11.12.2018 pronunțată în dosar nr. x/2018 prin care s-a dispus suspendarea executării dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 în temeiul art. 14 din legea nr. 554/2004, în condițiile în care cererea de suspendare a fost solicitată pentru argumente similare în privința existenței cazului bine justificat și iminenței producerii unei pagube, cu cele invocate în prezenta cauză.

Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Puterea de lucru judecat a sentinței nr. 5234/11.12.2018 s-a consolidat până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, întrucât prin decizia nr. 5532/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul exercitat de pârâta D.G.A.M.C., fiind menținută, în consecință, măsura suspendării dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 până la soluționarea pe fond a cauzei.

Dezlegările date în privința reținerii celor două condiții ale suspendării executării actului administrativ se impun și în prezenta cauză în temeiul principiului mai sus enunțat, fără a mai fi necesară reiterarea lor, astfel că se poate concluziona că măsura suspendării executării dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 luată de instanța de fond se impune a fi menținută.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte în majoritate va respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 228 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 228 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2020.

Cu opinie separată

Admite recursul formulat de ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.

Contrar opiniei majoritare, apreciez ca fiind legală soluția primei instanțe, astfel că recursul de față este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta A. S.A. a formulat două cereri de suspendare a executării dispoziției obligatorii de măsuri nr. MC-IEF-827/26.10.2018 .

O primă cerere de suspendare a executării actului administrativ în discuție a fost promovată în condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a fost admisă prin sentința civilă nr. 5234 din 11.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

O a doua cerere de suspendare a dispoziției de măsuri a fost formulată în prezentul dosar, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă recurată în cauza de față, prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, soluție pe care o consider ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și, de asemenea, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, aplicabile prin asemănare și atunci când noua cerere de suspendare a executării este formulată în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, este de observat faptul că hotărârea atacată nu cuprinde niciun considerent pe marginea analizei excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, cu toate că a pus în discuție această excepție și a respins-o, în dispozitivul sentinței.

În atare context, este în afara oricărei discuții caracterul nemotivat al hotărârii sub acest aspect.

Opinia majoritară consideră admisibilă formularea unei cereri de suspendare pentru aceleași motive, dar cu condiția ca noua cerere să aibă temei diferit de prima și conchide în sensul că prima instanță a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2018.

Concluzia, în sensul că prima instanță a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2018, nu are suport în considerentele sentinței recurate în prezenta cauză, fiind de reamintit faptul că judecătorul fondului nu a oferit nicio dezlegare pe marginea admisibilității acțiunii și nici a eventualei incidențe a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cauza de față.

Prin urmare, în cauză este demonstrată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este fondată și critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât prima instanță a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, aplicabile prin asemănare și în cazul cererii formulate în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Opinia în sensul admisibilității formulării unor cereri de suspendare pentru aceleași motive pornește de la o confuzie între noțiunea de motive(cauza cererii de chemare în judecată) și cea de condiții, asimilând, practic, o condiție procedurală cu una de fond, cu consecința denaturării scopului avut în vedere de legiuitor cu prilejul edictării finelui de neprimire prevăzut de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

În timp ce art. 14 alin. (6) din legea privind contenciosul administrativ statuează că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive, norma inserată la art. 15 alin. (2) din aceeași lege trimite la dispozițiile art. 14 alin. (2) - (7), precizând că acestea se aplică în mod corespunzător.

Noțiunea de motive, utilizată de legiuitor în cuprinsul ambelor articole de lege, nu vizează altceva decât cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, noțiuni ce sunt explicitate prin dispozițiile cuprinse la art. 2 din Legea nr. 554/2004.

În sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înțelege acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ iar, potrivit art. 2 lit. ș) din aceeași lege, paguba iminentă este reprezentată de prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

De altfel, chiar în cuprinsul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 se face trimitere expresă la sintagma "pentru motivele prevăzute la art. 14", pentru a se contura condițiile de fond ale cererii de suspendare a actului administrativ, de unde concluzia că prin motive nu se poate înțelege nicidecum condițiile procedurale de formulare a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Prin urmare, indiferent de calea procesuală aleasă subiectul de sezină (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004), motivele cererii de suspendare a executării actului administrativ sunt cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, acestea nefiind altceva decât o particularizare a cauzei cererii de chemare în judecată, așa cum aceasta este prevăzută prin dispozițiile art. 194 lit. d) din C. proc. civ..(arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea).

În aceeași ordine de idei, apreciez că obiectul cererii de chemare în judecată, formulate în condițiile art. 14 sau, după caz, art. 15 din Legea nr. 554/2004 este același, respectiv solicitarea de suspendare a executării actului administrativ, legiuitorul configurând astfel, un mijloc de protecție provizorie a subiectului de sezină, pentru a-l proteja de consecințele păguboase ale executării unui act administrativ vădit nelegal, până la soluționarea definitivă a litigiului vizând constatarea nelegalității actului addministrativ în discuție.

Iarăși este necesar a preciza faptul că prin obiect al cererii de chemare în judecată, în accepțiunea dispozițiilor art. 194 lit. c) din C. proc. civ., se înțelege pretenția concretă dedusă judecății, or, particularizat cauzei de față, această pretenție nu reprezintă altceva decât solicitarea de acordare a măsurii de protecție provizorie, constând în suspendarea executării actului administrativ.

Prin urmare, instituind interdicția formulării, în mod repetat, a cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru aceleași motive, legiuitorul nu face altceva decât să consfințească necesitatea respectării autorității de lucru judecat, fiind evident că, în cazul în care s-ar recunoaște subiectului de sezină posibilitatea de a formula o nouă cerere de suspendare a executării, pentru aceleași motive dar în alte condiții procedurale ce nu vizează cauza și obiectul cererii de chemare în judecată, necesitatea respectării autorității de lucru judecat rămâne un principiu doar la nivel declarativ.

Intenția legiuitorului, în sensul anterior arătat, rezultă și din interpretarea literală a textului art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care nu permite formularea unor cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive, nefiind utilizată sintagma în aceleași condiții, astfel că numai în prezența unei circumstanțieri de genul celei din urmă (aceleași condiții) s-ar putea trage concluzia că interdicția formulării cererilor de suspendare a executării în mod succesiv vizează doar cererile formulate succesiv în condițiile prevăzute de art. 14 sau, după caz, în condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste considerente, apreciez că recursul formulat în cauză este fondat, cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantă, fiind inadmisibilă.