ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2277/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul de Inspecție Economico Financiară și Ministerul Finantelor Publice-Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor, solicitând instanței să dispună: (i) în principal, anularea în tot a Dispoziției obligatorii de măsuri având număr de înregistrare MC_IEF-827/26.10.2018 emise de Serviciul de Inspecție Economico- Financiară din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, inclusiv a Raportului de inspecție economico-financiară nr. MC IEF- 826/26.10.2018; (ii) în subsidiar, anularea în parte a Dispoziției Obligatorii și a RIEF, în sensul eliminării măsurilor nr. 2 și nr. 3 stabilite în sarcina ROMATSA; (iii) în subsidiar față de pct. (ii), anularea, în parte, a Măsurii nr. 2 din cuprinsul Dispoziției Obligatorii și a RIEF, ca efect al intervenirii prescripției pentru perioada 2009 - 2012; (iv) în subsidiar față de pct. (iii), anularea, în parte, a măsurii nr. 2 din cuprinsul Dispoziției Obligatorii și a RIEF, ca efect al nelegalității calculului accesoriilor pentru perioada ulterioară expirării termenului legal de efectuare a inspecției economico-financiare, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 634 din 16 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, așa cum a fost modificată; a anulat în parte Dispoziția Obligatorie nr. x/26.10.2018, Raportul de inspecție economico-financiară nr. x/26.10.2018, Decizia nr. 13/P/18.02.2019, doar cu privire la măsura nr. 2 din Dispoziția Obligatorie, în limita: vărsămintelor calculate suplimentar împreună cu accesorii, aferente perioadei 2009-2010; a sumei de 6663 RON reprezentând accesorii aferente vărsămintelor suplimentare, calculate conform raportului de expertiză; a menținut, în rest, actele contestate; a obligat părțile pârâte în solidar la plata către reclamantă a sumei de 25.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile art. 451 și art. 453 din C. proc. civ.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 634 din 16 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA, cât și pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 3867 din data de 13 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 634 din 16 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința civilă recurată și rejudecând, a respins în tot acțiunea promovată de reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA, ca neîntemeiată. Totodată, a respins recursul formulat de reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA împotriva sentinței civile nr. 634 din 16 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 01.03.2023, sub nr. x/2023, recurenta- reclamanta Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3867 din data de 13 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea recursului reclamantei, respingerea recursurilor pârâtelor și casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată. Contestatoarea a învederat că, prin cererea de chemare în judecată a invocat drept motiv de nelegalitate a celor două acte administrative atacate, Dispoziția obligatorie de măsuri având nr. de înregistrare MC_IEF- 827/26.10.2018 și Raportul de inspecție economico-financiară nr. MC_IEF-826/26.10.2018, modalitate eronată de calcul a accesoriilor aferente vărsămintelor pretins neconstituite și nevirate de către Romatsa. Modul eronat de calcul al accesoriilor a fost recunoscut de către DGAMC prin obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză încuviințat de către instanța de fond. De asemenea, nelegalitatea modului de calcul al accesoriilor a fost reținută în raportul de expertiză efectuat în etapa de fond și validată prin sentința civilă nr. 634/16.07.2020. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 3867/2022, instanța de recurs a ignorat înscrisurile existente la dosarul cauzei și a validat modul nelegal de calcul al accesoriilor. Față de această împrejurare, contestatorul a apreciat că este incident în cauză motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. În măsura în care instanța de recurs ar fi observat cele două înscrisuri, ar fi constatat nelegalitatea modalității de calcul a accesoriilor. În acest sens, a arătat că, în cuprinsul RIEF, în vedere stabilirii obligațiilor accesorii, echipa de control a avut în vedere Ordonanța nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, care prevede la art. 3 alin. (2) că pentru nerespectarea termenului de virare a vărsămintelor pot fi calculate accesorii. Urmare a modificării legislative intervenite prin Ordonanța nr. 47/2012, accesoriile în cuantum de 21.545.070 RON au fost calculate astfel: - pentru perioada 29.07.2010 - 05.09.2012 au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere conform O.G. nr. 92/2003. - pentru perioada 06.09.2012 - 31.08.2018 a fost calculată dobânda penalizatoare conform O.G. nr. 13/2011. Însă, prin Dispoziția Obligatorie au fost imputate accesorii pe care reclamanta nu le datora, prin aplicarea eronată a succesiunii legilor în timp. În concret, în ceea ce privește debitul constând în vărsămintele datorate pentru anul 2011, în cuantum total de 10.563.395 RON, echipa de control a stabilit un număr de 37 de zile întârziere în perioada 29.07.2012 - 05.09.2012 (sub imperiul O.G. nr. 92/2003), pentru care au fost calculate dobânzi în cuantum de 156.338 RON (37 de zile*0,04%) și penalități în cuantum de 1.584.409 RON (15% din total). Făcând referire la dispozițiile art. 120 1 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, contestatoarea, având în vedere că, până în data de 05.09.2012 au curs doar 37 de zile de la scadență, apreciază că echipa de inspecție economico-financiară putea stabili doar penalități de 5% din obligațiile principale (i.e. 528.169,75 RON), nicidecum de 15% din debitul principal, care ar fi putut fi stabilite doar din a 91-a zi de neplată. În concluzie, reclamantei i-au fost imputate, în mod nelegal, creanțe accesorii suplimentare în cuantum de 1.056.339,25 RON cu privire la vărsămintele aferente anului 2011, ca urmare a unei erori materiale, involuntare, a instanței de recurs, care nu a observat eroarea de calcul din cuprinsul RIEF. În acest sens, a indicat cu titlu de practică judiciară decizia nr. 10 din 10.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, pentru minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a statuat că "contestația în anulare vizează existența unei greșeli materiale ca urmare a omisiunii sau confundării unor date sau elemente importante, determinante în soluția pronunțată, dacă dovezile existau la dosar în fața instanței de recurs".

Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepțiile tardivității și a inadmisibilității, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată. Intimatul Ministerul Finanțelor nu a formulat întâmpinare. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., text de lege pe care contestatoarea și-a întemeiat cererea: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;" Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Totodată, reține Înalta Curte aspectul potrivit căruia contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale, expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Aplicând aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs, în sensul textului de lege invocat, ci motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la neluarea în considerare, de către instanța de recurs, a conținutului unora dintre înscrisurile depuse în dosarul cauzei, respectiv a raportului de expertiză efectuat în etapa fondului și a obiecțiunilor formulate de DGAMC împotriva acestuia. Așadar, contestatoarea invocă teza unei greșeli de judecată în analiza, pretins incompletă și eronată, a probatoriului administrat în cauză, care a condus la pronunțarea altei soluții decât cea pe care contestatorul o apreciază a fi corectă, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare invocate nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul reglementat de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Contrar celor învederate de contestatoare, analiza criticilor formulate presupune, în mod evident, o reexaminare a înscrisurilor cu privire la care se arată că ar conduce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de recurs, antamând, astfel, fondul raporturilor juridice dintre părți, ceea ce depășește limitele unei simple greșeli materiale. În ceea ce privește hotărârea judecătorească indicată de către contestoare, respectiv decizia nr. 10 din 10.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte subliniază faptul că, în sistemul de drept românesc, jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele hotărârii judecătorești neputând fi extinse la alte cauze. În concluzie, Înalta Curte constată că, prin promovarea contestației în anulare, titulara căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate și netemeinicie a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare a contestației în anulare, care vizează, astfel cum s-a arătat anterior, doar greșeli materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar nu presupuse greșeli de judecată. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 508 din același cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa RA, ca inadmisibilă.