ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1268/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

Prin sentința civilă nr. 2380 din 14 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive. De asemenea a respins ca neîntemeiată acțiunea introductivă și i-a obligat pe reclamanți în favoarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin încheierea din 13 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea de către C.J.U.E. a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanța română a dispus, în temeiul art. 276 T.F.U.E., sesizarea C.J.U.E. cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziții ale Directivei 93/13.

La 9 noiembrie 2017 apelanții-reclamanți au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, care a fost anulată prin încheierea din 13 februarie 2018 ca și consecință a admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de repunere pe rol.

Ulterior, la 26 aprilie 2018 apelanții-reclamanți au formulat o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol, dar curtea de apel a luat în analiză cu prioritate incidentul procedural al perimării.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1170 din 22 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a constatat perimat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2380 din 14 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanții A. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivare, au susținut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a textelor de lege incidente, dar și că, potrivit doctrinei, motivarea unei hotărâri ține de esența acesteia, astfel că este imperios necesar să fie înțeleasă și acceptată de părți și trebuie să permită instanței de control judiciar să verifice stabilirea situației de fapt și de drept.

Au arătat recurenții că, în speță, prin încheierea din 13 decembrie 2016, curtea de apel a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea de către C.J.U.E. a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014.

Ulterior, după pronunțarea C.J.U.E. în cauza C-186/16 (Andriciuc și alții contra României) au formulat cerere de repunere pe rol, însă aceasta a fost respinsă prin încheierea din 13 februarie 2018, curtea de apel apreciind că semnatarul cererii nu a făcut dovada calității de reprezentant.

În acest context, recurenții au arătat că, în perioada septembrie 2017- martie 2018, apărătorul lor ales, dl. D., a încheiat contractul de conlucrare nr. 673 din 5 septembrie 2017 cu dl. avocat E., prin care și-a transmis obligațiile contractuale asumate și însușite de Barou, astfel încât să nu fie lezate drepturile clienților în perioada în care a fost suspendat din profesie.

Din această perspectivă au criticat faptul că instanța de apel nu a luat în considerare contractul de conlucrare sus-­menționat și a respins cererea de repunere pe rol, în condițiile în care suspendarea a survenit la inițiativa instanței.

De asemenea, au arătat că, după expirarea perioadei în care a fost suspendat din profesie, dl. avocat D. a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, însă instanța a constatat perimat apelul.

Față de aspectele prezentate, au solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și au prezentat pe larg argumentele pentru care au apreciat ca fiind abuzive clauzele referitoare la comisioanele de administrare și de acordare, la dobânda variabilă și la riscul valutar inserate în contractul de credit nr. x, încheiat de părți la 10 aprilie 2008 și au susținut că se impune stabilizarea cursului de schimb franc elvețian-leu la momentul semnării contractului, precum și denominarea în moneda națională a plăților.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, care la 26 iulie 2018 a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, susținând că motivele invocate de recurenți nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în mod expres prin memoriul de recurs, ci în cel prevăzut la pct. 5, dar și că recursul este inadmisibil din perspectiva deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018; în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta.

În speță, părțile nu au înțeles să uzeze de acest beneficiu.

Prin încheierea din 26 martie 2019, instanța supremă a acordat termen la 11 iunie 2019, pentru a da posibilitatea părților să își exprime punctul de vedere cu privire la regularitatea declarării căii de atac în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., tardivitatea declarării prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecății are ca obiect decizia civilă nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost constatat perimat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2380 din 14 aprilie 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

La termenul din 11 iunie 2019, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului asupra căreia reține următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Față de împrejurarea că prin decizia atacată s-a constatat perimat un apel, se reține incidența prevederilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., care statuează că "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare."

Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că termenul de declarare a recursului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 28 mai 2018, dar a fost prorogat la 29 mai 2019, în condițiile în care luni, 28 mai 2018, a fost sărbătoarea Rusaliilor, zi liberă.

Astfel, instanța supremă, constatând că recursul a fost declarat la 8 iunie 2018, astfel cum atestă data înscripționată pe ștampila poștei aplicată pe plicul în care a fost expediat,impune concluzia că a fost depus după împlinirea termenului de 5 zile instituit de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., fiind astfel tardiv.

În considerarea argumentelor expuse, văzând și dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate", Înalta Curte, reținând declararea peste termen a recursului promovat de recurenții-reclamanți, va admite excepția tardivității.

Ca o consecință a admiterii excepției, recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă urmează să fie respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1170 din 22 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.