ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 498 din 30 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de T.M. împotriva sentinței nr. 43 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. La data de 15 iunie 2009, T.M. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 498 din 30 ianuarie 2009, solicitând anularea deciziei în baza dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Contestatorul a susținut că la data de 30 ianuarie 2009 a fost legal citat cu mențiunea timbrării, pentru că citația a fost trimisă la o adresă la care nu mai avea domiciliul, iar avocatul său solicitase acordarea unui termen pentru probleme de sănătate dovedite cu certificatele de concediu medical eliberate în perioada 26 ianuarie -13 februarie 2009. Contestatorul a arătat că în dosarul de fond a depus o cerere prin care a indicat noul său domiciliu în municipiul Galați, dar instanța de recurs a dispus în mod nelegal citarea sa la domiciliul anterior, respectiv, în municipiul Galați. Deși o citație cu mențiunea timbrării a fost expediată și la sediul cabinetului avocatului său, contestatorul a învederat că nu a avut cunoștință de obligația timbrării pentru că avocatul s-a aflat în imposibilitatea pregătirii la termenul din 30 ianuarie 2009 datorită unor probleme de sănătate, conform cererii de amânare care nu a fost avută în vedere de instanța de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. În cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru retractarea hotărârii judecătorești irevocabile contestate pentru încălcarea dispozițiilor legale referitoare la comunicarea citației și a actelor de procedură. În dosarul de fond, prin petiția depusă la data de 22 februarie 2008, contestatorul a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la noul domiciliu, în municipiul Galați, dar prin cererea de recurs a precizat că actele de procedură să-i fie comunicate la cabinetul avocatului ales, în municipiul Galați.
În caz de alegere de domiciliu, dispozițiile art. 93 C. proc. civ. prevăd că, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea persoane desemnate, la domiciliul părții. Pentru termenul din 30 ianuarie 2009, când s-a judecat pricina se constată că a fost legal îndeplinită procedura de citare a contestatorului, prin citarea acestuia cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar la cabinetul avocatului ales. Susținerea contestatorului că pentru termenul respectiv apărătorul său s-a aflat în imposibilitatea de a se prezenta, datorită problemelor de sănătate intervenite nu dovedește vicierea sau neregularitatea procedurii de citare și instanța de recurs a respins întemeiat cererea de amânare pentru că la dosarul cauzei nu au fost depuse delegația și actele medicale ale apărătorului ales.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., indicate drept temei juridic pentru calea extraordinară de atac exercitată, astfel că va fi respinsă ca nefondată prezenta contestație în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.M. împotriva Deciziei nr. 498 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.