ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2017

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2017, în Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 din C. proc. civ., petentul a învederat că instanța de judecată s-a pronunțat în cauză la data de 13 iunie 2017, iar ultima modificare înregistrată pe portalul secției este efectuată la data de 15 iunie 2017.

Având în vedere faptul că a fost depășit termenul de cel mult 30 de zile pentru redactarea hotărârii, instituit de legiuitor, în sensul că nici până la data formulării contestației nu i-a fost comunicată Decizia nr. 2669/2017, petentul apreciază ca fiind întemeiată contestația privind tergiversarea procesului.

Prin încheierea din 16 august 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Motivând soluția astfel dispusă, Curtea a reținut că, deși a fost depășit termenul de 30 de zile de redactare a hotărârii, prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., trebuie avute în vedere dispozițiile art. 178 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, potrivit cărora vacanța judecătorească este de două luni în fiecare an calendaristic, în intervalul 1 iulie - 31 august, iar concediul de odihnă anual pentru întregul personal al instanțelor judecătorești se efectuează, de regulă, în timpul vacanței judecătorești.

Curtea a mai reținut existența obligației judecătorului de a acorda prioritate în activitatea de soluționare cauzelor cu caracter urgent, categorie în care nu intră cererea de recurs a petentului. Aplicarea unei astfel de reguli a fost confirmată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a stabilit că nu determină o încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenție alegerea unei anumite ordini în tratarea cauzelor, bazată nu pe simpla dată a introducerii lor, ci pe gradul de urgență și importanță, în special pentru părțile interesate. (Zimmermann și Steiner împotriva Elveției, pct. 29; Guincho împotriva Portugaliei, pct. 40).

Scopul reglementării contestației privind tergiversarea procesului este acela de a asigura soluționarea cauzei în cadrul unui termen optim și previzibil.

Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată a petentului a fost înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 1 iunie 2016, fiind soluționată definitiv, prin respingerea recursului, la data de 13 iunie 2017, în decurs de 1 an.

În aceste condiții, depășirea termenului de redactare a hotărârii judecătorești cu 28 de zile, în perioada vacanței judecătorești, nu este de natură a pune în pericol respectarea termenului rezonabil în privința litigiului în care este parte petentul.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal asupra contestației privind tergiversarea procesului, a formulat plângere petentul A., depusă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21 august 2017.

În susținerea plângerii petentul arată că argumentul invocat în respingerea contestației, privind perioada "vacanței judecătorești", nu este relevant, întrucât la data de 27 iulie 2017 i-au fost comunicate alte două decizii pronunțate de aceiași instanță, în dosarele nr. x/2016 și y/2016.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, fiind precizate expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot formula contestația.

Deși în prezenta cauză petentul a susținut incidența primul caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărui proces.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia.

Înalta Curte apreciază că în aceste criterii obiective se includ, astfel cum a reținut instanța de fond, și dispozițiile legale privind perioada vacanței judecătorești și perioada de efectuare a concediilor de odihnă de către personalul instanțelor judecătorești.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel București a soluționat recursul declarat de petentul A. împotriva Sentinței civile nr. 6240 din 3 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2669 din data de 13 iunie 2017, dispunând respingerea recursului ca nefondat, astfel încât, la data formulării contestației, procesul era definitiv încheiat, neexistând o situație de tergiversare ce se impunea a fi înlăturată.

Față de aceste aspecte, instanța constată că susținerile petentului sunt nefondate, soluția de respingere a contestației privind tergiversarea procesului fiind temeinică și legală.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de A. încheierii de ședință din 16 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 16 august 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM