ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2134/2018

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiectul recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 39/CA/2017 - PI/03.04.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, solicitând instanței de recurs stabilirea unui termen de soluționare a recursului.

În motivarea contestației, petentul a învederat că dosarul de recurs se află în procedura de filtru și, din data de 05 mai 2017, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, deși dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd judecarea de urgență a recursului

Prin încheierea din 31 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii pronunțate la data de 31 octombrie 2017, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, asupra contestației privind tergiversarea procesului, a formulat plângere petentul A., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 noiembrie 2017, sub nr. x/2016/a2.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul se judecă de urgență, atestă, în concret, dreptul garantat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României privind rezonabilitatea termenelor. Prin urmare, articolele din C. proc. civ. invocate de instanța care a soluționat contestația în tergiversare se află sub incidența nulității, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin plângere, petentul a formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 486 și art. 493 C. proc. civ., a prevederilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și a prevederilor O.U.G. nr. 95/2016, cerere care face obiectul dosarului asociat nr. x/2016

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

(...) 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, fiind precizate expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot formula contestația.

Deși în prezenta cauză petentul a susținut incidența ultimului caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărei pricini.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, este supus procedurii de filtrare a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Această procedură este prevăzută de legiuitor exclusiv pentru cazul în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar derularea sa presupune parcurgerea anumitor etape procedurale, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 493 C. proc. civ., coroborat cu art. XVII din Legea nr. 2/2013: pregătirea dosarului de recurs, prin comunicarea către părți a recursului, întâmpinării și răspunsului la întâmpinare ori a altor cereri formulate în dosarul de recurs sau prin solicitarea ca părțile să îndeplinească unele măsuri procedurale (depunerea unor înscrisuri sau lămuriri, achitarea taxei de timbru, etc.); întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului; analizarea raportului în completul de filtru și, în final, stabilirea, de către completul de filtru, a caracterului admisibil sau inadmisibil a căii de atac.

Prin urmare, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate.

În acest context, nu pot fi primite susținerile petentului din cuprinsul prezentei plângeri, cu privire la prevalența dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, față de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează doar calea de atac ce poate fi exercitată de părți și termenul în care aceasta poate fi promovată, dar nu cuprinde dispoziții referitoare la procedura de soluționare a recursului, mai ales când acest recurs este de competența Înaltei Curți, ceea ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța constată că susținerile petentului sunt nefondate, soluția de respingere a contestației privind tergiversarea procesului fiind temeinică și legală.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2018.