ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1461/2019

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 10 septembrie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Dosarul nr. x/2018, având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 305/2018 din 25 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2019, în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului, întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

În motivarea contestației, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de judecată nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive ce-i incumbă și ce caracterizează desfășurarea unei judecăți de urgență a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv că termenul fixat pentru soluționarea recursului, la peste 2 ani de la formarea dosarului, respectiv la 29 octombrie 2020, nu respectă legea și nu este rezonabil.

Prin încheierea din data de 17.01.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contestația privind tergiversarea procesului, formulată de recurentul-reclamant A. cu privire la Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a apreciat că nu se poate reține incidența ipotezei prevăzute de art. 522 alin. (2) punctul 4 din C. proc. civ., republicat, raportat la situația de fapt rezultată din lucrările dosarului, care trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil.

Împotriva încheierii din 17.01.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere contestatorul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 februarie 2019, sub numărul x/2018/a1, solicitând, în esență, admiterea plângerii și obligarea instanței care judecă procesul la fixarea primului termen de judecată de urgență, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea plângerii formulate, petentul arată că în data de 02.01.2019 a formulat contestație privind tergiversarea procesului, întrucât a considerat că tergiversarea judecării cauzei este datorată circumstanței omisiv culpabile a Completului nr. 3 noul C. proc. civ. în a nesocoti dispozițiile cu caracter imperativ incidente în cauză cu privire la procedura de filtru a recursului.

Subliniază petentul că respectivul complet a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, prin neluarea măsurilor stabilite de lege și prin neîntocmirea din oficiu a raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile în care legea o impune, acest raport fiind necesar soluționării cauzei, precum și prin stabilirea primului termen de judecată la peste doi ani de la formarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Petentul arată, în esență, că soluția pronunțată prin încheierea din data de 17.01.2019, de respingere a contestației privind tergiversarea procesului ca neîntemeiată, este greșită, întrucât instanța de judecată, respectiv Completul nr. 5 C. civ. noul C. proc. civ., face confuzie în ceea ce privește procedura de regularizare a recursului, care este de competența instanței a cărei hotărâre se atacă, în acest caz Curtea de Apel Craiova, invocând, în susținerea argumentului de respingere a contestației la tergiversarea cauzei, circumstanța faptică a existenței unui volum mare de activitate la nivelul secției contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia petentului, un alt motiv de nelegalitate al încheierii este faptul că respectivul Complet 5 C. civ. noul C. proc. civ. a susținut ca argument în respingerea contestației privind tergiversarea cauzei hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin art. 493 noul C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ, astfel că recursul nu va mai parcurge procedura de filtrare.

Petentul susține, în esență, că, în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004, de faptul că a depus recursul la data de 24.07.2018 la Curtea de Apel Craiova, iar art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost modificat la data de 02.08.2018, prin art. 1 pct. 19 din Legea nr. 212/25.05.2018, publicată în M. Of. nr. 658/30.07.2018, recursul trebuia să se judece pe legea aplicabilă în momentul sesizării instanței.

În opinia petentului, Hotărârea nr. 106 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți este un act normativ inferior legii, nu poate contrazice legea și nu are incidență în cauza de față pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat și anume neefectuarea și necomunicarea de către Completul nr. 3 NCPC a raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și, pe cale de consecință, tergiversarea judecării cauzei.

Petentul critică faptul că încheierea ce i-a fost comunicată nu poartă semnăturile membrilor completului de judecată și ale grefierului de ședință, iar lipsa semnăturilor duce, în opinia sa, la nulitatea absolută a încheierii.

Examinând cauza și Încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Art. 522 - 526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.

Art. 522 alin. (2) din noul C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.

Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Deși în prezenta cauză petentul a susținut incidența ultimului caz dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ. (alin. (2) pct. 4), se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 septembrie 2018, dată la care era în vigoare procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Această procedură a fost prevăzută de legiuitor exclusiv pentru cazul în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar derularea sa a presupus parcurgerea anumitor etape procedurale, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 493 C. proc. civ., coroborat cu art. XVII din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în cazul recursului declarat de reclamantul A., fiind de competența Înaltei Curți, s-a procedat mai întâi la regularizarea cererii de recurs în completul de filtru și la comunicarea actelor către părți.

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La aceeași dată, 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Hotărârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție măsurile propuse cu referire la repartizarea pe ședințe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat și calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, în procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât privește termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de hotărârile anterior menționate și a dispozițiilor art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei (respectiv acțiuni împotriva ordonanțelor Guvernului), s-a reținut că dosarul privind recursul declarat de reclamantul A. nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiții, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 142 din data de 13 noiembrie 2018, prin care s-a aprobat, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2020, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 29 octombrie 2020, în raport de data înregistrării Dosarului nr. x/2018 pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de petent în susținerea plângerii formulate, se reține că, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluționarea recursului împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestuia și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile și criticile petentului nu pot fi primite, instanța respingând în mod corect contestația privind tergiversarea procesului.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 17.01.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.

GGC - NN