ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2341/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2341/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 4 iunie 2020
Asupra plângerii de față, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 05.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul A..
Pentru a ajunge la această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:
Instanța a constatat că motivul prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., susceptibil a se aplica în cauză, privește ipoteza în care instanța nu a luat măsurile stabilite de lege sau nu a îndeplinit din oficiu, atunci când legea o impune, un act de procedură necesar soluționării cauzei deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient, iar în acest mod a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din noul C. pen..civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.
Pornind de la aceste considerente în analiza contestației privind tergiversarea procesului, Curtea a constatat că în cauză nu a putut fi reținut niciunul dintre cazurile de tergiversare reglementate în Noul C. proc. civ. la art. 522.
Astfel, petentul A. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 1534 din 04.11.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 la data de 13.01.2020, potrivit dovezii de expediere prin posta aflata la dosarul Curții.
Termenul recomandat pentru inițierea procedurii de regularizare a fost stabilit la data de 31.01.2020.
Cu toate acestea, contrar susținerilor contestatorului de tergiversare a cauzei, procedura de regularizare a fost grăbită, în sensul că aceasta a fost începută la data de 27.01.2020, așa cum rezultă din rezoluția instanței de la 27.01.2020.
Prin aceeași rezoluție, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 486 noul C. pen..civ., sens în care a pus în vedere recurentului A. să achite taxa de timbru în cuantum de 200 RON taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.
Având în vedere că recurentul reclamant A. a formulat prin cererea de recurs și cerere de încuviințare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii în tot de la plata taxei de timbru, pentru exercitarea căii de atac a recursului, prin aceeași rezoluție a instanței din data de 27.01.2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea acestei cereri la data de 30.01.2020.
Prin aceeași rezoluție, s-a dispus și comunicarea cererii de recurs către intimatul pârât Liceul Teoretic "Mihai Viteazul", cu mențiunea depunerii întâmpinării, conform dispozițiilor art. 490 din C. proc. civ. raportat la 471
1
din C. proc. civ.
Curtea a constatat că de la momentul înregistrării pe rol a cererii de recurs, cauza a urmat cursul și termenele prevăzute de dispozițiile C. proc. civ., neputându-se reține în sarcina instanței vreo "amânare nejustificată a cauzei", astfel cum afirmă petentul, ci, dimpotrivă, un rol activ în soluționarea cauzei.
Împotriva încheierii din 5 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului, petentul A. a formulat plângere.
Prin adresa din data de 8 aprilie 2020 s-a pus în vedere petentului să timbreze contestația privind tergiversarea procesului cu suma de 20 de RON, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
Petentul a depus la dosarul cauzei o cerere de ajutor public, ce a fost admisă prin încheierea din 21 mai 2020, acordându-se petentului ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.
În motivare petentul a susținut, în esență, că instanța nu a ținut cont de criticile expuse cu privire la lipsa de imparțialitate a instanței/instanțelor și de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, ci s-a mărginit la examinarea contestației din perspectiva art. 524 din C. proc. civ.
A mai arătat petentul că, astfel cum a precizat și în cadrul contestației la tergiversare, aceasta trebuie analizată și din perspectiva art. 6 din Convenția de la Roma și a jurisprudenței elaborate în temeiul acestuia, potrivit cu care soluționarea cauzei trebuie să se facă de un tribunal imparțial, într-un termen rezonabil.
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Astfel, articolul 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.
Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.
Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.
În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.
În cauza de față, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1534 din 04.11.2019, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 23 ianuarie 2020.
Prin rezoluția din 27 ianuarie 2020, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 486 C. proc. civ. a pus în vedere petentului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON și, de asemenea, a dispus comunicarea acesteia către partea adversă. Totodată, prin aceeași rezoluție, față de cererea de ajutor public judiciar formulată de către petent, a stabilit și termen pentru soluționarea acesteia la data de 30.01.2020.
Astfel, Curtea de Apel Craiova, ca instanță de recurs, a respectat dispozițiile legale în vigoare și a procedat mai întâi la încunoștiințarea recurentului cu privire la obligațiile pe care le avea și la comunicarea actelor de procedură către părți.
Așadar, nu se poate reține o tergiversare a litigiului, curtea de apel respectând toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte constată că petentul nu a indicat care din cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. sunt incidente, care măsură stabilită de lege nu a fost luată de instanță sau care anume act de procedură impus de lege, necesar soluționării cauzei, nu a fost îndeplinit din oficiu.
Nu pot fi primite nici susținerile petentului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât actele de procedură efectuate de curtea de apel, constând în regularizarea cererii de recurs și comunicarea acesteia către partea adversă, au fost efectuate cu respectarea termenelor prevăzute de dispozițiile C. proc. civ.
"Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenție și invocat de petent, nu trebuie confundat cu noțiunea de "termen scurt", iar termenul "optim și previzibil" raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul se judecă de urgență, trebuie interpretat în contextul cerințelor de eficacitate ale actului de justiție și respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procesul civil.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile petentului A. nu pot fi primite, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) și art. 525 din C. proc. civ., va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din data de 5 martie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului, ca nefondată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.