ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5794/2021

HOTĂRÂRE
23.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5794/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra plângerii de față, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele:

Instanța de control judiciar a reținut că articolele 522-526 din Noul C. proc. civ., sub denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.

În acest context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.

Pornind de la aceste considerente în analiza contestației privind tergiversarea procesului, Înalta Curte a constatat că în cauză nu a putut fi reținut niciunul dintre cazurile de tergiversare reglementate în C. proc. civ. la art. 522.

Astfel, instanța a reținut că termenul la care se referă motivul de contestație invocat de petent evocă celeritatea procedurii, dar nu o celeritate cu orice preț, ci una "rezonabilă", adică una care să nu sacrifice, în ultimă instanță, calitatea actului de justiție și drepturile părților, cu atât mai mult cu cât instanța trebuie să țină cont de măsurile sanitare pe care trebuie să le respecte, motiv pentru care ședințele de judecată nu pot avea un număr prea mare de dosare.

Pe cale de consecință s-a apreciat că, în cauză, completul învestit cu soluționarea recursului a dispus toate măsurile necesare în vederea judecării cauzei într-un termen optim, termenul de judecată fiind fixat la un interval rezonabil în raport cu data înregistării dosarului la instanță, cu încărcătura completului de judecată și natura cauzei, argumentele invocate de către petent nefiind de natură să contureze o încălcare a acestei obligații de către instanța de judecată.

În motivare, petentul a susținut, în esență, că instanța a apreciat în mod greșit că dispozițiile art. 201 alin. (3) și (4) C. proc. civ. prevăd termene de recomandare, încălcându-se astfel principiul termenului rezonabil.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Astfel, articolul 522 alin. (2) din C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.

Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.

Toate cazurile prevăzute de acest articol vizează pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de petentul B. împotriva sentinței nr. 98 din data de 25.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2020, a fost transmis Curții de Apel Timișoara la data de 25.03.2021 și înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26.04.2021.

Prin rezoluția din 9 iulie 2021, completului învestit cu soluționarea cauzei a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

În speță nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 201 alin. (3) C. proc. civ., termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele acestor dosare fiind stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 110/20.09.2018 și a dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. și art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

În sensul celor anterior menționate, nu se poate reține o tergiversare a litigiului, Înalta Curte respectând toate etapele legale referitoare la procedura de stabilire a primului termen de judecată prevăzute de C. proc. civ., raportat și la împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestora, de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, având în vedere totodată și obiectul cauzei cauzei deduse judecății (care nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile petentului A. nu pot fi primite, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 524 alin. (5) și art. 525 din C. proc. civ., va respinge plângerea ca nefondată.

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 5 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-05
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 267/2022
Ședința publică din data de 5 decembrie 2022 Asupra cererii de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 3358 din 8 iunie 2022, Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2025-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2025
nunțată în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. La data de 7 iunie 2025, reclamantul a formulat contestație privind tergiversarea procesului întemeiată pe dispozițiile
ÎCCJ 2021-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6122/2021
loc să o supună spre dezbatere Consiliului Superior al Magistraturii. A susținut că sentința atacată nr. 479/26.06.2020 trebuie anulată in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. intrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se
ÎCCJ 2021-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2021
soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim
ÎCCJ 2019-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2161/2019
(2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ., întrucât legile și hotărârile Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și natura cauzei (obligația de a face), reținute de instanță în motivarea încheierii nu sunt de natură
Sursă