ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6122/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6122/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
La data de 18 august 2020 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 479 din 26 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost repartizat aleatoriu, prin programul Ecris, Completului nr. 9, care, la data de 23 septembrie 2020, a efectuat procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, procedură prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 1 iulie 2021, recurenta-reclamantă A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului cu privire la dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, contestație ce face obiectul prezentului dosar, înregistrat sub nr. x/2019/a1.
În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (4) și 524 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., petenta a arătat că sesizarea având ca obiect modul în care doamna judecător B. și-a exercitat funcția a fost clasată de către doamna inspector C., în loc să o supună spre dezbatere Consiliului Superior al Magistraturii.
A susținut că sentința atacată nr. 479/26.06.2020 trebuie anulată in temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. intrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.
Prin încheierea din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaței și Justiție a anulat cererea privind contestația la tergiversarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, formulată de contestatoarea A..
Înalta Curte a reținut, în esență, că cererea constatatoarei nu prezintă nicio critică sau argument care să vizeze vreuna dintre ipotezele reglementate in cuprinsul art. 522 alin. (2) din C. proc. civ., contestația la tergiversare nefiind motivată în fapt.
Calea de atac exercitată
Împotriva modului de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului petenta A. a formulat plângere.
În motivarea plângerii, subliniază petenta că instanța de control judiciar a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil.
Examinând plângerea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"Art. 522. - (1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.
Articolul 522 alin. (2) din Noul C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.
Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.
Deși în prezenta cauză petenta a susținut incidența ultimului caz dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ. (alin. (2) pct. 4), se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.
În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.
În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de petentă, se reține că, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.
În acest context, Înalta Curte constată că la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluționarea recursului împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestuia și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei deduse judecății.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petenta A. privind contestația la tergiversarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.